Așezarea de tip tell de la Carei - Bobald, înconjurată de un șanț de apărare cu o lățime de 25-40 m
Așezarea fortificată de la Potău - Cioncaș, înconjurată de un șanț de apărare cu lățimea de 18-25 m
Răspândirea așezărilor fortificate de tip tell din mileniul II a. Chr.
Groapă de provizii (reconstituire)
Groapă de păstrat provizii cu adâncimea de 2 m cercetată la Medieșu Aurit. Pe fund existau grâne carbonizate și vase întregi ce se datează în sec. 16 a. Chr.
Vase din mileniul II a. Chr. descoperite la Medieșu Aurit.
Ceașcă din mil. II a. Chr. descoperită în așezarea fortificată de la Carei Bobald.
Duză de la cuptor metalurgic din mil. II a. Chr. descoperită în așezarea fortificată de la Carei Bobald.
Piesă de harnașament din mil. II a. Chr. descoperită în așezarea fortificată de la Carei Bobald.
Distribuția obiectelor preistorice ce au în compoziție cupru din Munții Alpi. Această distribuție se suprapune pe rutele de circulație a chihlimbarului, conturând traseele drumurilor transcontinentale.
AȘEZĂRI FORTIFICATE SĂTMĂRENE – PUNCTE NODALE ALE COMERȚULUI EUROPEAN PREISTORIC
Analizele metalice susțin existența unui drum comercial transcontinental care trecea prin Valea Someșului
Analizele metalice recente realizate printr-un program de cercetare al Uniunii Europene au dezvăluit că pe parcursul mileniului II a. Chr, între Marea Baltică și Balcani, există un culoar transcontinental de circulație a metalului, pe direcție nord-sud. Prin acest culoar circulau resurse metalice din zona Alpilor Orientali, împreună cu obiectele finite ce au fost produse sau inspirate de zona carpatică, zonă ce avea epicentrul în regiunea de nord a Transilvaniei. Traseul de circulație a metalului și a obiectelor metalice nu este întâmplător. Este aceiași rută pe care erau vehiculate o serie largă de elemente de civilizație. Cercetări arheologice recente realizate în Transilvania și zonele est-alpine au adus dezvăluiri asupra mecanismelor economice și sociale ce au dat naștere și au întreținut acest drum comercial. Cele două zone ajung să fie extrem de importante. Aceste zone se manifestă ca puncte nodale ale comerțului nord-sud: regiunea formată de estul Austriei și vestul Slovaciei devine regiunea cu cele mai numeroase descoperiri de chihlimbar baltic, iar Transilvania se manifestă ca o zonă de atracție a importurilor și a influențelor miceniene (grecești). Legăturile și mecanismele de conexiune dintre cele două zone reprezintă cheia pentru înțelegerea modului în care se propagă civilizația preistorică pe continentul european, în perioada mileniului II a. Chr. Este o perioadă în care au loc profunde transformări în numeroase domenii ale vieții și are loc conturarea trăsăturilor definitorii ale principalelor grupuri de populații europene.
Elemente ale civilizației proto-urbane
Elementele ornamentale de pe armele nod-transilvane sunt copiate pe ceramică la scară foarte mare, ceramica fiind un material cotidian, confecționat în masă, ca urmare a utilizării sale sale intense, dar și a distrugerilor ce le suferea frecvent (accidental sau intenționat). Este important de subliniat că ornamentele erau aplicate doar pe formele de vase utilizate la servirea mesei și la recipiente de cult (rythoi), în activități cu încărcătură simbolică. Mai ales ornamentele spiralice și circulare (uneori reprezentări solare) sunt folosite în întreaga civilizație din spațiul carpatic. Inima acestei civilizații a fost reprezentată de civilizația tell-lor, termen ce în limba arabă desemnează movile (ridicături antropice formate prin înălțarea pământului prin locuiri succesive pe același loc). Aceste așezări, cu partea centrală fortificată (acropola), reprezintă locuiri intense și îndelungate, locuiri care în timp au creat adevărate movile cu înălțimi de 2-3 m. Movilele ies bine în evidență în teren și pentru că sunt înconjurate de șanțuri fortificate, adânci de 2-4 m și cu deschiderea de 10-30 m. Tell-urile din mileniul II a. Chr au ca limite ale răspândiri spre vest Austria de Jos, iar spre est zona Sătmarului și nordul Transilvaniei, exact zonele între care circulă materiile prime și valorile de civilizație comune. În spatele unui model comun de așezări princiare stă, de fapt, apartenența la un model de viață comun. Dincolo de ceramica care utilizează forme de vase asemănătoare, este adoptată aceiași ornamentație simbolică, care atestă, de fapt, aderarea la aceleași valori culturale și religioase. Prezența în tell-uri a unor mari gropi pentru păstrat provizii, a urmelor de metalurgie, a depunerilor de vase și a unor numeroase elemente ceremoniale atestă adoptarea unui stil de viață comun, ce are la bază același sistem socio- economic. Comunitățile se grupează în jurul unor lideri și dinastii care au ca obiectiv construcția unor așezări centrale, pentru a asigura subzistența în condiții vitrege dar și pentru a crea centre care să catalizeze și să controleze schimburile de resurse și produse care necesitau a fi aduse de la distanțe mari.
Nu pare întâmplător faptul că elementele comune ale civilizației tell-urilor se stabilesc între zona est-alpină și nordul Transilvaniei. Prima dintre zone cunoaște o mare dezvoltare tocmai în perioada în care începe exploatarea masivă a cuprului din Alpi. Așezările fortificate încep să fie construite în perioada recentă a civilizației Unetice (Ausenitz) ca, apoi, să înflorească pe parcursul civilizației Mad’arovce - Vĕteřov. Modul în care această regiune se dezvoltă se evidențiază din faptul că ea a preluat rolul de importator și distribuitor al chihlimbarului nordic, rol pe care până atuncea îl avea regiunea învecinată, Boemia. Prin contactele sale puternice spre sud-est civilizația Mad’arovce - Vĕteřov aduce transformări radicale în redistribuirea chihlimbarului, o marfă foarte scumpă, cu mare trecere în Orient. Redistribuirea nu va fi limitată doar în regiunile învecinate cum a fost anterior, ci va fi extinsă mult pe direcție sud-estică. Este tocmai perioada în care chihlimbarul ajunge de la Marea Baltică până în lumea miceniană și în Orient, constituindu-se o rută care străbate continentul.
Transilvania și lumea miceniană
Transferul chihlimbarului spre sud-est prin Transilvania este sugerat de faptul că între Transilvania și zona miceniană se manifestă numeroase elemente comune . Adoptarea unor valori similare de către elita miceniană și aceea din Transilvania pot fi remarcate direct prin numărul mare de săbii miceniene ce au fost descoperite în puncte strategice din provincia intracarpatică. Așa cum arată reprezentările figurate, lungimea mare se explică prin faptul că erau arme ale luptărilor din carele de luptă. O utilizare similară în provincia intracarpatică este dovedită de faptul că roțile de căruțe descoperite în Transilvania sunt copiate într-o formă identică în picturile din palatele miceniene. Este cazul perechii de roți metalice descoperite în satul bistrițean Arcalia.
Dincolo de practicarea unui stil de luptă similar, elementele comune dintre Transilvania și lumea miceniană sunt mult mai profunde. Se remarcă similitudinea stilului decorativ care are elemente identice în teme ornamentale utilizate în palate dar și în identitatea motivisticii meandrate, care ajunge să fie copiată masiv în ceramica din orice localitate rurală a celor două regiuni.
Civilizația așezărilor fortificate din spațiul carpatic
Cele două extremități ale civilizației tellu-rilor, Transilvania și zona est-alpină, au drenat fluxuri economice continentale, dinspre Orient și Marea Baltică. Este adevărat că acest mecanism de circulație trans-continental a beneficiat de un lubrefiant special, aurul transilvănean (ce are o poveste prea lungă ca să fie prezentată aici). În ultimul timp însă cercetările arheologice au dezvăluit tot mai clar elemente ale mecanismului complexe prin care s-a realizat acest transfer de mărfuri la distanță. Este tot mai evident că centrele fortificate au avut un rol important în vehicularea mărfurilor. Elitele ce au coordonat construcția fortificațiilor au ținut ca fortificațiile să fie amplasate pe traseele unor drumuri naturale, în punctele optime pentru controlul comerțului. În zona Sătmarului și Bihorului se evidențiază faptul că așezările fortificate sunt construite în zone strategice: Potău (intersecția rutei de pe Someș cu drumul ce leagă Câmpia Someșană de Depresiunile Baia Mare și Maramureș), Carei, Tiream, Dindești, Andrid, Pir, Sălacea, Otomani (pe vaduri de trecere peste Valea Ierului). În Sălaj sunt amplasate pe în puncte esențiale de pe valea Crasnei și a Someșului, la Derșida, Șimleul Silvaniei și Jibou.
Apar descoperiri care susțin că aceste elite au coordonat schimbul de mărfuri și resurse, pe rutele comerciale regionale, ce reprezintă segmente ale drumurilor transcontinentale. Aceste segmente de drumuri reprezintă rute îndelung bătătorite de circulația unor mărfuri voluminoase, mărfuri de strictă necesitate ce lipseau în unele regiuni. Transportul cu mijloace tehnice precare a unor mărfuri grele cum este sarea sau minereurile semifabricate solicita angrenarea unei mase umane majore, masă ce se impunea a fi organizată de factori politici motivați puternic de faptul că ei devenea beneficiarii principali ai comerțului. Exemplul există descris în Orient, unde în mileniul II a Chr. erau organizate caravane cu câteva mii de animale ce transportau cantități mari de minereuri și mărfuri. Dimensiunile impresionante ale unor fortificații din spațiul carpatic lasă loc la acceptarea unor termene de comparație. Este evident că și elitele preistorice europene au urmărit să beneficieze de avantajele directe ale comerțului.
Se poate aprecia că de avantajele circulației resurselor au beneficiat nu numai elitele, iar foloasele aduse de comerț au coborât până la nivelul de jos a societății. Procurarea unor resurse cum e sarea și metalul erau necesare în viața cotidiană a oricărui om. Există însă descoperiri care arată că avantajele pe care le aducea o viață socială organizată erau mult mai profunde. Capacitatea mare a gropilor de stocat cereale arată că în interiorul fortificațiilor erau adunate resurse de supraviețuire în condiții de stres alimentar. În condițiile unor ani normali, rezervoarele de hrană sunt indicatori ce sugerează mai degrabă o viață îmbelșugată, aspect ce este confirmat de frecventa descoperire de veselă festivă (servicii de vase decorate) utilizată la grandioase sărbători colective. Este evident că liderii locali angrenau populația în ample proiecte sociale nu doar prin elemente de constrângere. Construcția de fortificații sau participarea la acțiuni militare și la caravane comerciale aducea avantaje pentru o masă largă a comunităților, fapt ce a asigurat succesul civilizațiilor preistorice din spațiul carpatic.
Analizele metalice susțin existența unui drum comercial transcontinental care trecea prin Valea Someșului
Analizele metalice recente realizate printr-un program de cercetare al Uniunii Europene au dezvăluit că pe parcursul mileniului II a. Chr, între Marea Baltică și Balcani, există un culoar transcontinental de circulație a metalului, pe direcție nord-sud. Prin acest culoar circulau resurse metalice din zona Alpilor Orientali, împreună cu obiectele finite ce au fost produse sau inspirate de zona carpatică, zonă ce avea epicentrul în regiunea de nord a Transilvaniei. Traseul de circulație a metalului și a obiectelor metalice nu este întâmplător. Este aceiași rută pe care erau vehiculate o serie largă de elemente de civilizație. Cercetări arheologice recente realizate în Transilvania și zonele est-alpine au adus dezvăluiri asupra mecanismelor economice și sociale ce au dat naștere și au întreținut acest drum comercial. Cele două zone ajung să fie extrem de importante. Aceste zone se manifestă ca puncte nodale ale comerțului nord-sud: regiunea formată de estul Austriei și vestul Slovaciei devine regiunea cu cele mai numeroase descoperiri de chihlimbar baltic, iar Transilvania se manifestă ca o zonă de atracție a importurilor și a influențelor miceniene (grecești). Legăturile și mecanismele de conexiune dintre cele două zone reprezintă cheia pentru înțelegerea modului în care se propagă civilizația preistorică pe continentul european, în perioada mileniului II a. Chr. Este o perioadă în care au loc profunde transformări în numeroase domenii ale vieții și are loc conturarea trăsăturilor definitorii ale principalelor grupuri de populații europene.
Elemente ale civilizației proto-urbane
Elementele ornamentale de pe armele nod-transilvane sunt copiate pe ceramică la scară foarte mare, ceramica fiind un material cotidian, confecționat în masă, ca urmare a utilizării sale sale intense, dar și a distrugerilor ce le suferea frecvent (accidental sau intenționat). Este important de subliniat că ornamentele erau aplicate doar pe formele de vase utilizate la servirea mesei și la recipiente de cult (rythoi), în activități cu încărcătură simbolică. Mai ales ornamentele spiralice și circulare (uneori reprezentări solare) sunt folosite în întreaga civilizație din spațiul carpatic. Inima acestei civilizații a fost reprezentată de civilizația tell-lor, termen ce în limba arabă desemnează movile (ridicături antropice formate prin înălțarea pământului prin locuiri succesive pe același loc). Aceste așezări, cu partea centrală fortificată (acropola), reprezintă locuiri intense și îndelungate, locuiri care în timp au creat adevărate movile cu înălțimi de 2-3 m. Movilele ies bine în evidență în teren și pentru că sunt înconjurate de șanțuri fortificate, adânci de 2-4 m și cu deschiderea de 10-30 m. Tell-urile din mileniul II a. Chr au ca limite ale răspândiri spre vest Austria de Jos, iar spre est zona Sătmarului și nordul Transilvaniei, exact zonele între care circulă materiile prime și valorile de civilizație comune. În spatele unui model comun de așezări princiare stă, de fapt, apartenența la un model de viață comun. Dincolo de ceramica care utilizează forme de vase asemănătoare, este adoptată aceiași ornamentație simbolică, care atestă, de fapt, aderarea la aceleași valori culturale și religioase. Prezența în tell-uri a unor mari gropi pentru păstrat provizii, a urmelor de metalurgie, a depunerilor de vase și a unor numeroase elemente ceremoniale atestă adoptarea unui stil de viață comun, ce are la bază același sistem socio- economic. Comunitățile se grupează în jurul unor lideri și dinastii care au ca obiectiv construcția unor așezări centrale, pentru a asigura subzistența în condiții vitrege dar și pentru a crea centre care să catalizeze și să controleze schimburile de resurse și produse care necesitau a fi aduse de la distanțe mari.
Nu pare întâmplător faptul că elementele comune ale civilizației tell-urilor se stabilesc între zona est-alpină și nordul Transilvaniei. Prima dintre zone cunoaște o mare dezvoltare tocmai în perioada în care începe exploatarea masivă a cuprului din Alpi. Așezările fortificate încep să fie construite în perioada recentă a civilizației Unetice (Ausenitz) ca, apoi, să înflorească pe parcursul civilizației Mad’arovce - Vĕteřov. Modul în care această regiune se dezvoltă se evidențiază din faptul că ea a preluat rolul de importator și distribuitor al chihlimbarului nordic, rol pe care până atuncea îl avea regiunea învecinată, Boemia. Prin contactele sale puternice spre sud-est civilizația Mad’arovce - Vĕteřov aduce transformări radicale în redistribuirea chihlimbarului, o marfă foarte scumpă, cu mare trecere în Orient. Redistribuirea nu va fi limitată doar în regiunile învecinate cum a fost anterior, ci va fi extinsă mult pe direcție sud-estică. Este tocmai perioada în care chihlimbarul ajunge de la Marea Baltică până în lumea miceniană și în Orient, constituindu-se o rută care străbate continentul.
Transilvania și lumea miceniană
Transferul chihlimbarului spre sud-est prin Transilvania este sugerat de faptul că între Transilvania și zona miceniană se manifestă numeroase elemente comune . Adoptarea unor valori similare de către elita miceniană și aceea din Transilvania pot fi remarcate direct prin numărul mare de săbii miceniene ce au fost descoperite în puncte strategice din provincia intracarpatică. Așa cum arată reprezentările figurate, lungimea mare se explică prin faptul că erau arme ale luptărilor din carele de luptă. O utilizare similară în provincia intracarpatică este dovedită de faptul că roțile de căruțe descoperite în Transilvania sunt copiate într-o formă identică în picturile din palatele miceniene. Este cazul perechii de roți metalice descoperite în satul bistrițean Arcalia.
Dincolo de practicarea unui stil de luptă similar, elementele comune dintre Transilvania și lumea miceniană sunt mult mai profunde. Se remarcă similitudinea stilului decorativ care are elemente identice în teme ornamentale utilizate în palate dar și în identitatea motivisticii meandrate, care ajunge să fie copiată masiv în ceramica din orice localitate rurală a celor două regiuni.
Civilizația așezărilor fortificate din spațiul carpatic
Cele două extremități ale civilizației tellu-rilor, Transilvania și zona est-alpină, au drenat fluxuri economice continentale, dinspre Orient și Marea Baltică. Este adevărat că acest mecanism de circulație trans-continental a beneficiat de un lubrefiant special, aurul transilvănean (ce are o poveste prea lungă ca să fie prezentată aici). În ultimul timp însă cercetările arheologice au dezvăluit tot mai clar elemente ale mecanismului complexe prin care s-a realizat acest transfer de mărfuri la distanță. Este tot mai evident că centrele fortificate au avut un rol important în vehicularea mărfurilor. Elitele ce au coordonat construcția fortificațiilor au ținut ca fortificațiile să fie amplasate pe traseele unor drumuri naturale, în punctele optime pentru controlul comerțului. În zona Sătmarului și Bihorului se evidențiază faptul că așezările fortificate sunt construite în zone strategice: Potău (intersecția rutei de pe Someș cu drumul ce leagă Câmpia Someșană de Depresiunile Baia Mare și Maramureș), Carei, Tiream, Dindești, Andrid, Pir, Sălacea, Otomani (pe vaduri de trecere peste Valea Ierului). În Sălaj sunt amplasate pe în puncte esențiale de pe valea Crasnei și a Someșului, la Derșida, Șimleul Silvaniei și Jibou.
Apar descoperiri care susțin că aceste elite au coordonat schimbul de mărfuri și resurse, pe rutele comerciale regionale, ce reprezintă segmente ale drumurilor transcontinentale. Aceste segmente de drumuri reprezintă rute îndelung bătătorite de circulația unor mărfuri voluminoase, mărfuri de strictă necesitate ce lipseau în unele regiuni. Transportul cu mijloace tehnice precare a unor mărfuri grele cum este sarea sau minereurile semifabricate solicita angrenarea unei mase umane majore, masă ce se impunea a fi organizată de factori politici motivați puternic de faptul că ei devenea beneficiarii principali ai comerțului. Exemplul există descris în Orient, unde în mileniul II a Chr. erau organizate caravane cu câteva mii de animale ce transportau cantități mari de minereuri și mărfuri. Dimensiunile impresionante ale unor fortificații din spațiul carpatic lasă loc la acceptarea unor termene de comparație. Este evident că și elitele preistorice europene au urmărit să beneficieze de avantajele directe ale comerțului.
Se poate aprecia că de avantajele circulației resurselor au beneficiat nu numai elitele, iar foloasele aduse de comerț au coborât până la nivelul de jos a societății. Procurarea unor resurse cum e sarea și metalul erau necesare în viața cotidiană a oricărui om. Există însă descoperiri care arată că avantajele pe care le aducea o viață socială organizată erau mult mai profunde. Capacitatea mare a gropilor de stocat cereale arată că în interiorul fortificațiilor erau adunate resurse de supraviețuire în condiții de stres alimentar. În condițiile unor ani normali, rezervoarele de hrană sunt indicatori ce sugerează mai degrabă o viață îmbelșugată, aspect ce este confirmat de frecventa descoperire de veselă festivă (servicii de vase decorate) utilizată la grandioase sărbători colective. Este evident că liderii locali angrenau populația în ample proiecte sociale nu doar prin elemente de constrângere. Construcția de fortificații sau participarea la acțiuni militare și la caravane comerciale aducea avantaje pentru o masă largă a comunităților, fapt ce a asigurat succesul civilizațiilor preistorice din spațiul carpatic.
Corectura de Gligor Adrian Borza, Știință pentru toți și Știință pentru toți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu