marți, 1 august 2017

Exponatul lunii august la MNIR



Bucureşti, 1.08.2017 COMUNICAT DE PRESĂ

Exponatul lunii august 2017 la Muzeul Național de Istorie a României:„Transport de provizii pe front” – o remarcabilă operă de artă redată circuitului expozițional

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) prezintă publicului în cadrul seriei „Exponatul lunii”, o remarcabilă operă de artă semnată de Sava Henția, redată circuitului expozițional în urma unui complex proces de restaurare: pictura „Transport de provizii pe front.” Vernisajul micro-expoziţiei va avea loc miercuri, 2 august a.c., începând cu ora 11:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, Holul Central. Accesul este gratuit.

Sava Henția (1848 – 1904) a fost pictor, grafician, muralist și ilustrator de carte. Deși era aproape surd, a participant la Războiul de Independență (1877-1878), ocazie cu care a pictat numeroase scene de campanie și a fost considerat un adevărat reporter de război. Din acea perioadă s-au păstrat desenele „Trecerea Dunării”, „Soldat călare, la Corabia” etc. Desenele realizate în acestă perioadă ca reporter de război, au devenit ulterior compoziții executate în acuarelă și ulei. Lucrări importante care l-au definit ca pictor de război au fost: „Lagărul (Bivuac)”, „În tabără”, „Gara de mărfuri”, „Cai la Conovăț”. Printre aceste lucrări se remarcă și „Transport de provizii pe front”, prezentată publicului în cadrul microexpoziției „Exponatul lunii august”.

„În compoziția (…) Transport de provizii pe front, scena este de un realism care trece peste limitele unei observații cât de cât obiective. Ea are figurate elemente pline de haz care nu sunt mai puțin interesante sub aspect documentar. Scena se desfășoară la poalele unui deal de pe care coboară trupele de dorobanți călare și niște catâri, la confluența trecerii drumului peste un podeț pricăjit și deteriorat. Soldații se străduiesc să-și determine animalele îndărătnice să treacă peste spărtura podului. Aproape de centrul compoziției, în prim plan, apare un măgar proptit cu picioarele din față în bârnele podețului. El opune o rezistență vizibil încăpățânată, tipică „curcanului” cu pene care-l trage viguros de căpăstru și de urechi. În spatele animalului îndârjit, se află un alt ostaș care-și închipuie că dacă-l împinge de la spate, mijlocește deplasarea. Acest măgar este centrul de interes al lucrării prin simplul fapt că față de confrații lui care au trecut deja podul sau urmează să ajungă la el încărcați cu verze, știuleți, dovlecei uriași și funii de ceapă, el are o ciudată încărcătură de păsări legate de picioare. Pe o altă colină se văd focurile trupei”, Ion Frunzetti.

Pictura a fost supusă unui amplu proces de restaurare și unor investigații științifice amănunțite. Analizele realizate de către ing. cercetător Migdonia Georgescu și ing. cercetător Zizi Ileana Baltă în cadrul laboratorului de investigații fizico-chimice și biologice al MNIR, au pus în evidență pigmenții ce intră în compoziția stratului pictural și a preparației tabloului. Operațiunile de restaurare a picturii au fost realizate de către lector. univ. Romeo Gheorghiță și de Sorina Gheorghiță, care au reușit (așa cum au făcut de atâtea ori, cu alte opere de artă din patrimoniul național) să readucă „la viață” una dintre cele mai importante mărturii referitoare la Războiul de Independență, aflate în colecțiile Muzeului Național de Istorie a României.

Microexpoziţia va fi deschisă la MNIR în perioada 2 august – 2 septembrie 2017 şi va putea fi vizitată de miercuri până duminică între orele 10:00 – 18:00.


Sursa informaţiilor MNIR.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu