marți, 28 februarie 2017
Exponatul Lunii Martie - Muzeul Judeţean Teleorman: Farfuria medievală de la Zimnicea
Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Teleorman, organizează joi, 2 martie 2017, deschiderea Exponatului Lunii Martie. Pentru această lună a fost propus publicului vizitator un obiect aflat în patrimoniul instituţiei care aparţine tezaurului naţional - Farfuria medievală de la Zimnicea.
Realizare artistică excepţională, farfuria prezentată este lucrată din pastă fină, bine arsă şi smălţuită. Provine, cel mai probabil, dintr-un atelier aflat în nordul Bulgariei (în zona Târnovo), prezenţa sa fiind o consecinţă a schimburilor comerciale ale Ţării Româneşti cu Ţaratul Bulgar. Tot câmpul central al obiectului este acoperit cu o reprezentare realistă a unui porumbel, redat în tehnica decorului sgraffito prin linii drepte şi curbe incizate, cu aspect de haşuri şi împunsături. Pasărea are capul în profil întors spre stânga, cu corpul frontal şi aripile deschise. Atât în partea dreaptă cât şi în stânga, este înconjurată de câte o acoladă formată din cârlige spiralice.
Farfuria a fost descoperită în campania de cercetări arheologice desfăşurată în anul 1949, într-unul dintre cele aproximativ 150 de bordeie ale aşezării medievale datată în perioada sec. XIV - începutul sec. XV, ce a suprapus situl din epoca fierului cunoscut sub numele de „Cetate” şi aflat în marginea de sud-vest a oraşului Zimnicea.
Exponatul Lunii Martie 2017, dincolo de valoarea sa de patrimoniu, este important deoarece reprezintă exponatul cu nr. 100 al proiectului Exponatul lunii. Acest ciclu expoziţional, iniţiat în martie 2008, a fost conceput ca o serie de micro-expoziţii derulate lunar, cu excepţia lunii ianuarie când are loc retrospectiva anului precedent. Iniţierea unui asemenea proiect s-a făcut, în primul rând, din dorinţa de a împărtăşi vizitatorilor noştri bogăţia şi varietatea patrimoniului arheologic, istoric şi etnografic teleormănean, ca parte a patrimoniului naţional şi universal. Chiar dacă nu toate obiectele expuse au fost de valoare excepţională, doar câteva fiind clasate la categoria „tezaur”, ele au adus, lună de lună, timp de 10 ani, vizitatorilor ce şi-au purtat paşii în „Holul de onoare” al muzeului, crâmpeie de istorie, tradiţie şi spiritualitate teleormăneană şi naţională.
Sursa informaţiilor Muzeul Judeţean Teleorman.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu