miercuri, 24 iunie 2015

Istorie cu parfum la Pelişor


Se spune că ani buni după moartea Reginei Maria, camerele Castelului Pelişor din Sinaia au fost inundate de mirosul parfumului de violete al suveranei. Fenomenul s-ar fi manifestat ultima oară în ziua morţii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Legendă sau nu, adevărul este că violetele erau preferatele suveranei României.

Muzeul privat al parfumurilor din Bucureşti a fost deschis pentru ca pasionaţii să descopere aromele istorice. Sunt din România interbelică, dar şi din Europa. Un parfum anume e expus la loc de cinste, dar curând va fi mutat.

Val Iacob, director Muzeul Parfumurilor: "Regina Maria a folosit o lungă perioadă de timp un singur parfum, se numea Mon Boudoir, care, la moartea Reginei Maria, în 1938, a fost retras din producţie ca omagiu. Conţinea ingredientele foarte dragi Reginei: irisul şi violetele, bineînţeles".

Val Iacob va duce la Pelişor mai multe arome istorice ferecate în sticluţe originale.

Se spune că mirosul parfumului Reginei Maria s-a simţit în Salonul de Aur, odaia preferată a bunicii Regelui Mihai, la zece ani de la moartea suveranei. Scriitorul Radu Sergiu Ruba a scris în "Doliu violet" că mireasma nu se deplasa în afara camerei. Speriaţi, comuniştii au dublat paza Pelişorului. În 1948, camera Reginei ar fi fost invadată de acelaşi parfum de câteva ori, în zile cu însemnătate istorică pentru monarhie. Adevărat sau nu, Regina Maria a fost aleasă chiar imaginea casei parfumurilor sale preferate cu iz de violete, casă celebră şi astăzi.
 

Sursa informaţiilor: http://stiri.tvr.ro/parfumul-reginei-maria-va-fi-expus-la-pelisor--alaturi-de-alte-arome-istorice_61293.html; https://www.facebook.com/MuzeulParfumului?fref=photo.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu