Pe vremuri, treieratul se prelungea până în iarnă

 

Pe vremuri, treieratul se prelungea până în iarnă
Încă din epoca neolitică, după recoltarea cerealelor începea treieratul care, până la apariția mașinilor, se făcea cu ajutorul animalelor sau cu îmblăciul (umblăciu, blăcie, îmblăcie etc.) cu mare consum de timp și efort uman.
Îmblăciul, o unealtă agricolă simplă, dar eficientă, confecționată din lemn de esență tare (fag, alun, gorun etc.) era alcătuită din două bucăți de lemn. Una era mai lungă (între 1,25 – 1,55 m) de care ținea lucrătorul - numită și coadă, îndârja, obîrjă - și una mai scurtă (între 0,5 – 0,75 m) cu care se loveau spicele - numită și tăvălug, bătălău, hădărag, hădărău. Cele două bucăți de lemn erau legate între ele cu curele din piele (la care se mai spunea și oglăjii, gânjuri, oglăvi sau grumăjoare) sau cu un belciug metalic. Cerealele recoltate, adunate în snopi, erau așezate în aria de treierat și erau bătute cu îmblăciul. Înainte de răspândirea mașinilor, în zonele mai bogate, treieratul se prelungea până în iarnă.
Îmblăciul din imagine a fost achiziționat din localitatea Drăguș, județul Brașov și face parte din fondul expozițional al Muzeului de Etnografie Brașov. Dacă doriți să vedeți și alte unelte din lemn și nu numai, folosite la muncile agricole sau în gospodărie, vă invităm la Muzeul Etnografic Săcele și la Muzeul Etnografic ”Gheorghe Cernea” din Rupea, de miercuri până duminică, de la 9.00 la 16.00.
#treieratul #munciagricole #îmblăciul #uneltedinlemn #Transilvania #ȚaraBârsei #MuzeulEtnograficSăcele #MuzeulEtnograficGheorgheCerneadinRupea

 

Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.