joi, 13 august 2020

Baia Mare- Piaţa Cetaţii. Vestigii arheologice

  





Baia Mare- Piaţa Cetaţii. Vestigii arheologice
În cadrul expoziţiei sunt prezentate, prin intermediul imaginilor, monumentele de arhitectură religioasă gotică identificate, în cursul săpăturilor arheologice din 2012-2014, în Piaţa Cetăţii din Baia Mare, respectiv biserica parohială Sf. Ştefan, biserica Sf. Martin şi biserica Sf. Ecaterina.
Biserica Sf. Ştefan din Baia Mare, demolată în cursul anului 1847, a fost cel mai important monument al goticului din regiune. Fosta biserica parohială era amplasată într-o piaţetă adiacentă centrului oraşului. Edificiul avea trei nave şi un altar alungit, pentagonal. în colţul sud-vestic al navei era ridicat turnul, numit Turnul Ştefan, singura structură păstrată până astăzi din biserică.
La est de biserica Sf. Ştefan au fost descoperite două edificii ecleziastice de origine medievală, ruinate astăzi: Sf. Martin şi Sf. Ecaterina. Au fost identificate în total 804 complexe arheologice. Pe lângă cele aferente bisericilor medievale, numărul cel mai însemnat de complexe, în jur de 740, este reprezentat de mormintele aferente cimitirului din jurul bisericilor. Acestea sunt databile în secolele XIV-XVIII. O a treia categorie a complexelor identificate în săpătură sunt cele în care apar construcţii de lemn, anterioare construirii bisericii parohiale, dar nu mai vechi de sec. XIII.
Expoziţia oferă o privire asupra celor mai importante elemente a inventarului funerar descoperit: piese de port – coliere, inele, cercei, ace, medalioane şi cruci pectorale; monede, sigilii, ferecături de carte, obiecte liturgice, accesorii vestimentare realizate din aur, argint, cupru şi fier, privit ca sursă şi punct de plecare pentru istoria socială a oraşului Baia Mare.
Pe lângă această expoziție, vizitatorii mai pot vedea, în cadrul expoziției permanente a muzeului, alte nouă expoziții tematice:
Necropola tumulară de la Lăpuş. Istoricul cercetărilor arheologice
Baia Mare-oraș liber regal
Baia Mare-Centrul Istoric. Vestigii arheologice
Baia Mare-Piața Cetății. Vestigii arheologice
Suba Zoltán-Omul din spatele aparatului de fotografiat
Maramureșul și Marea Unire (1918)
„Tot înainte!” Elev în România comunistă
Minerit și civilizație în Maramureș
Călătorie în universul Ceasului.
Vă așteptăm cu drag!
Biletul de acces, în valoare de 6 lei (adulți) și 3 lei (copii, preșcolari, școlari, studenți, pensionari) se procură de la casa de bilete.
Accesul persoanelor cu dizabilități este gratuit.
Programul de vizitare este de marți până duminică, între orele 10 și 16,30 (ultima intrare).

 

Sursa informațiilor Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu