Histria și monedele sale antice

Histria (cetate numită „grecească”; „G-recia” are un nume „rece” deși este o țară „fierbinte”; simbol al lui „G – cel rece”, „G – cel dur” (Mama Gaya Vultureanca, Gebeleizis)), este cel mai vechi oraș atestat de pe actualul teritoriu al României. În prezent, ruinele sale se află pe teritoriul administrativ al comunei Istria („sunt trei de A” – Trinitatea), în județul Constanța („ștanța conului”; marca, sigiliul, ștampila lui Dumnezeu). Histria a fost întemeiată de coloniști greci din Milet în jurul anilor 600 î.Hr., ca port la Marea Neagră și distrusă prin secolul al VII-lea d.Hr. de către avaro-slavi. Orașul Histria a avut o dezvoltare neîntreruptă timp de aproape 1300 ani, începând cu perioada greacă și terminând în perioada bizantină. În perioada greacă (secolele VII – I î.Hr.), orașul era format din două părți distincte, acropola (locul zeilor) și așezarea civilă (locul omului), după un model des întâlnit în orașele antice grecești, structură care a fost menținută până la abandonarea orașului în secolul al VII-lea d.Hr.

Unul dintre motivele abandonării orașului este și colmatarea vechiului golf al Mării Negre, în care era amenajat portul, golful devenind în prezent complexul lagunar Razelm-Sinoe. În Histria au fost bătute primele monede de pe actualul teritoriu al României. Numele cetății Histria (Istria în limba greacă), e dat de denumirea fluviului Istros (cel care are trei brațe; semn al tridentului), numele grecesc al Dunării („hister” de la „histerezisul” fierului, cel cauzator de spargerea formelor). Așezarea era înconjurată de un puternic zid de apărare (numai partea vestică a zidului cetății avea zece turnuri și două porți), era alimentată cu apă prin conducte lungi de peste 20 de kilometri, care alimentau și termele construite în epoca romană, străzile erau pavate cu piatră, și poseda atât instituții de educație fizică (gymnasion), cât și cultural-artistice (museion). Apariţia monedelor („ban” = „van”; timpul omului – Avers (cap) și timpul păsării de pradă – Revers (Pajură)) în Dacia este legată de oraşele greceşti de pe ţărmul Marii Negre (Pontul Euxin). În secolele al VII-lea şi al VI-lea î.Hr. teritoriile traco-getice au intrat în sfera de interes comercial a negustorilor greci, iar această stare de fapt a avut ca rezultat întemeierea coloniilor greceşti Istria, Kallatis şi Tomis, pe coasta dobrogeană a Mării Negre. Centre comerciale locale, purtătoare ale civilizaţiei antice greceşti din marile metropole, coloniile înfiinţate au adus o civilizaţie superioară celei traco-getice, accelerând progresul populaţiei autohtone (care nu căutau progresul neapărat, știind că acesta va atrage cataclismul final: schimbarea de sens al Forței Vieții). Pe parcursul aceloraşi secole, pe ţărmurile vestic şi nordic al mării au fost întemeiate multe alte colonii importante consemnate de istorie, printre care Apollonia Pontică (astăzi Sozopol, în Bulgaria), Odessos (astăzi Varna, în Bulgaria), Olbia (în Ucraina) la gurile Bugului şi Tyras la limanul Nistrului. Colonizarea masivă a întregului bazin pontic de către greci a însumat aproximativ nouăzeci de oraşe-porturi (pentru că aici era „Pontul”).

La aproximativ două secole de la apariţia primelor monede din istorie în regatul Lydiei din vestul Asiei Mici (astăzi Anatolia, Turcia), primele monede care au apărut pe actualul teritoriu al României au fost cele din zona Daciei Pontice începând cu secolul al V-lea î. Hr., când oraşele greceşti de pe ţărmul vestic al Mării Negre au emis propriile lor monede (Histria – secolul al V-lea î.Hr., Callatis – jumătatea secolului al IV-lea î.Hr., Tomis – secolul al III-lea î.Hr.). Evoluţia celor trei colonii vest pontice a fost inegală pe parcursul întregii lor existenţe, deşi istoria lor are şi elemente comune. Pentru perioada corespunzătoare secolelor VI – IV î.Hr., Istria a fost colonia care s-a impus în mod deosebit. ISTRIA (Histria) – IΣTPI (ISTRI), sau „Sunt trei”, este numele în limba greacă al orașului Istria, aşa fiind cunoscut în numismatica europeană și așa stă scris pe monedele acestei aşezări antice şi pentru că numele său provine de la Istros. Prin urmare, Istria, aflată în apropierea gurilor de vărsare ale Dunării în mare, este cea mai veche colonie de pe coasta de vest a Mării Negre. Grecii i-au dat acestei colonii numele de Istria de la numele grecesc al fluviului Dunărea – Istros („Ister – e – zis”), acest nume desemnând în special cursul său inferior. Mai târziu, numele dat de romani a fost Danubius („D – Anubis”, unde „Anubis” este denumirea în greaca clasică a zeului egiptean cu cap de șacal (sau câine; cățeaua dacică) asociat mumificării și vieții de apoi (Vechea Biserică Valaho – Egipteană), iar „D” este încheierea ciclului A-B-C-A (Rama pământului); „D – anu – Bis”, sau „Momentul când vom afla că timpul poate avea două sensuri” (anu – bis, sau „de două ori” – histerezisul), desemnând în special cursul superior şi mijlociu al fluviului (fluviu împărțit în două, precum Moldova împărțită (cea cu două coroane), precum Egiptul (cel de sus și cel de jos). Strabon scria că Cetatea Istria se află „la o depărtare de 500 de stadii de gura sacră a Istrului”. Conform informaţiilor rămase de la Eusebiu, colonia a fost întemeiată de grecii din Milet în anul 657 î.Hr.. De altfel, originea sa milesiană este confirmată şi de Pliniu cel Bătrân şi de Strabon. După Pseudo – Scymnos, întemeierea Istriei ar fi avut loc în timpul pătrunderii sciţilor în Asia, adică la finele secolului al VII-lea î.Hr.

Cercetările arheologice desfăşurate în cetatea Istria au scos la lumină ceramică greacă rhodo-ionică, corintică şi attică, din a doua jumătate a secolului al VII-lea î.Hr., acestea confirmând informaţiile oferite de Eusebiu. Începând din sec. al VI-lea î.Hr. Istria a devenit cel mai important polis de pe ţărmurile de vest şi nord–vest ale Pontului Euxin, cunoscând activităţi economice şi comerciale ample, având relaţii cu alte centre comerciale şi întreţinând raporturi continue cu autohtonii. În cursul secolelor al V-lea şi al IV-lea î.Hr., Istria s-a transformat în centru de producţie, depăşind stadiul de centru comercial şi intermediar de schimb între grecii din metropole şi autohtoni. S-au deschis ateliere ceramice, a sporit producţia de cereale din teritoriile rurale, s-a intensificat pescuitul la gurile Dunării şi s-au amplificat raporturile cu populaţia locală traco-getică. Pe plan politic, Istria a jucat un rol important prin participarea la revolta oraşelor pontice împotriva regelui macedonean Lysimach, la războiul împotriva Bizanțului şi la conflictul care l-a opus pe Mithridates al VI-lea Eupator romanilor. În jurul anului 260 d.Hr., Istria s-a aliat cu cetatea Kallatis pentru a smulge orașului Byzantion controlul asupra portului Tomis.

Cunoscând o nouă etapă de dezvoltare, în secolul al V-lea î.Hr. la Istria s-au deschis şi primele ateliere monetare, colonia grecească emiţând monedă proprie în jurul anilor 480-475 î.Hr.. Este vorba despre binecunoscutele drahme (numite așa de la „Drama” pe care o poate trăi omul prin cataclismul periodic, dar și de la „D – Rama”, închiderea unui ciclu al vieții în materie) de argint turnate, considerate a fi primele monede de pe actualul teritoriu al României. Ele au pe avers emblema orașului, reprezentată de un vultur deasupra unui delfin (symbol „Mama Gaya Vultureanca și Fiul Delfin, ce va aduce potopul” – Vechea Religie Valaho – Egipteană), orientat spre stânga (sens schimbat) şi legenda cu caractere greceşti IΣTPI (ISTRI; Toate trei) desemnând numele coloniei, toate încadrate într-un pătrat (rama pământului; „quadratum incusum”). Asemenea drahmelor ateniene care poarta pe revers o bufniţă, simbol al zeiţei Atena (dar și al științei, al cunoașterii), pătratul adâncit (concave) este un element caracteristic monedelor antice greceşti (lumea închisă în care trăim). Conform celebrului om de cultura român Nicolae Iorga, aceste simboluri, vulturul de mare ţinând în gheare un delfin, au fost utilizate pe monede şi de alte orașe greceşti, cum ar fi Sinope – altă colonie a Miletului – şi Olbia. Pe reversul monedelor istriene sunt prezente două capete umane alăturate, unul dintre ele fiind poziționat răsturnat, reprezentand probabil Dioscurii sau poate alţi zei protectori ai comerţului cetăţii (de fapt reprezintă cele două sensuri ale Forței Vieții; de-a stânga și de-a dreapta Tatălu Nod din centru; model al fibulelor tip „ochelar” – universul nostru închis („unic – vers”, sau „cu repetiție”)).

Drahmele de argint bătute la Istria au avut o arie relativ largă de circulatie, cuprinzând în special Dobrogea, astfel de monede fiind descoperite şi în Muntenia şi Moldova. Odată cu trecerea timpului, greutatea drahmei istriene a scăzut, de la șapte-opt grame în secolul V î.Hr., la cinci-șase grame în secolul IV î.Hr. Pe lângă drahme, la Istria au fost bătute şi alte monede divizionare din argint cu aceleaşi caracteristici iconografice: hemidrahmă, egală cu jumătate dintr-o drahmă, sfert de drahmă, obol, egal cu 1/6 dintr-o drahmă, hemiobol, egal cu 1/2 dintr-un obol sau egal cu 1/12 dintr-o drahmă. Între anii 450-350 î.Hr., oraşul Istria a bătut monede din bronz care sunt încadrate în două principale tipuri: Primul tip este cel cu „roata cu patru spiţe” („roata destinului în care suntem prinși”) pe avers şi legenda IΣT (IST de la Istria) pe revers, uneori cu literele I şi T mai mici decât Σ (pentru a ne semnaliza adevăratul mesaj din Codul Get al magiștrilor nemuririi), aceste monede fiind considerate cele mai vechi monede de bronz istriene. Ele au fost datate de specialiști ca B. Pick (cel care a redactat un catalog al monedelor istriene) sau C. Preda, între mijlocul secolului al V-lea şi mijlocul secolului al IV-lea î.Hr.. Se presupune că au fost emise după stoparea din circulaţie a vârfurilor de săgeţi şi cu siguranţă au folosit ca monedă divizionară pentru drahmele de argint. Aceste monede, realizate în marea lor majoritate prin turnare, dovedită de faptul că unele exemplare mai păstrează un mic peduncul rămas de la orificiul de scurgere a metalului în tipar (de fapt este un symbol al „cozii” – (Cozienii, Kozonii), „Ritualul antic al cozii” – legătura de care nu scăpăm nici prin moarte), au variaţii mari de greutate şi de diametru. Constantin Preda, în lucrarea sa Istoria Monedei în Dacia Preromană, le-a clasificat în cinci grupe, în functie de diametru şi greutate: Gr.I.: 7-9,5 mm; 0,21-0.98 g.; Gr.a II-a: 10-11.7 mm; 0,54-1,18 g; Gr. a III-a: 12-14 mm; 0,60-2.15g; Gr. a IV-a: 15-16 mm; 0,58-2,52 g; Gr. a V-a: 17-18 mm; 2,52-3,37 g. Cel de-al doilea tip monetar considerat printre cele mai vechi, este cel având pe avers reprezentarea umană a zeului fluviului, Istros, şi emblema cetăţii Istria pe revers. Sunt cunoscute două serii cu zeul Istros (Sortis, sau „Soarta”; de unde și numele faraonilor egipteni Sesostris), emise probabil la diferenţă de mai bine de un secol.

Monedele aparţinând primei serii au flan neregulat şi gros, iar datarea lor le situează în secolul al IV-lea î.Hr. După unele păreri acestea sunt printre primele monede de bronz emise de Istria. Afirmaţia are o logică, ţinând cont de faptul că încă de la întemeiere, locuitorii acestei cetăţi doreau să-şi facă cunoscută prezenţa în lumea comerţului maritim. Pe aversul acestor monede, efigia zeului Istros, cap uman cu barbă („barbar”) şi coarne de taur (dualitatea „cornului”: al abundenței și al distrugerii), apare în semiprofil spre dreapta (sensul bun) şi este plasată în câmpul din stânga al monedei. Pe revers apare emblema cetăţii, vulturul pe delfin spre stânga (Mama Gaya Vultureanca și Fiul Delfin al Regelui Lumii) şi legenda IΣTPI (ISTRI), în cazuri rare IΣTPIH (ISTRIA). Din cauza vechimii şi probabil a aliajului utilizat, sunt rare monedele de acest tip în stare bună de conservare. Cea de a doua serie cuprinde monede cu flan circular mai bine conturat şi mai subţire, datarea lor situându-le, conform lui B. Pick, în jurul anului 200 î.Hr.. Ceea ce le deosebeşte de monedele primei serii este faptul că pe avers reprezentarea zeului Istros apare redată din faţă („să privim adevărul în față”). Un alt tip monetar între emisiunile de bronz istriene din perioada următoare este reprezentat de monedele care au pe avers capul zeului Apollo („fiul” lui Zeus – Bătrânul) cu cunună de lauri, iar pe revers emblema oraşului, vulturul pe delfin spre stânga (sens schimbat) şi legenda IΣTPIH. În spaţiul dintre delfin şi coada vulturului se afla câte o monogramă: A,B,Γ,Δ,E,H.Θ,K,P, ca semn al monetăriei sau al magistratului monetar. Cu un diametru de 15-17 mm, greutatea lor se situează între 3-5 g. Aversul acestui tip de monede este foarte asemănător cu cel al emisiunilor de bronz ale lui Filip II, regele Macedoniei, care au avut o largă circulaţie pe piaţa oraşului Istria.

Printre exemplarele acestui tip monetar există piese pe reversul cărora vulturul este redat cu aripile deschise (pregătit de zbor) şi pe care apar siglele sau numele abreviate ale unor magistraţi monetari: API (ARIstotel), AYXH, HPOΔO (IRODO), eventual cu aplicare de contramărci (capul lui Helios – Soarele („clar ca lumina zilei”) sau Hermes – mesagerul zeilor). După B.Pick aceste emisiuni aparţin secolului al IV-lea î.Hrr., dar mai nou, se crede că datarea lor se situează între a doua jumătate a secolului al IV-lea şi începutul secolului al III-lea î.Hr. (350-300 î.Hr.). Un tip monetar mai rar, emis probabil într-un tiraj mai mic, considerat din aceeaşi perioadă cu cel al zeului Istros din seria a doua, datat de B.Pick în jurul anului 200 î. Hr., este cel al căror monede au pe avers capul lui Helios („H este Leul”, este Forța Vieții; „solia lui H” – mesajul zeului) redat din faţă, iar pe revers aceeaşi emblemă a oraşului, vultur pe delfin spre stânga şi legenda IΣTPI (ISTRIa). Sunt piese de 2,4-2,5 g, cu diametre de 13-14 mm. Monedele de bronz care constituie un alt tip monetar distinct, sunt cele care au pe avers capul zeului Dionysos (zeul bulversării, al amețelii, al perioadei de „nod”) spre dreapta cu cunună de iederă, iar pe revers un chiorchine de strugure şi legenda IΣTPIH (ISTRIA). Ca datare, acest tip monetar se situează între sfârşitul secolului al III-lea î.Hr. şi mijlocul secolului al Il-a î.Hr.- (210-150 î.Hr.). Alte emisiuni din bronz mai târzii din perioada autonomă a Istriei, care pot fi datate până în sec. I î.Hr. îi reprezintă pe avers pe zeii Demetra, Hermes şi Apollo (traida). O serie aparte este constituita de monedele care au pe avers o cunună de spice (vremea secerișului planetei), în interiorul căruia este plasată legenda IΣTPI şi mai apare sigla H. Au greutatea între 1,58-1,80 g şi un diametru de 14 mm. Acest tip monetar face parte din emisiunile tărzii ale Histriei şi sunt emise prin a doua jumătate a secolului II î.Hr. şi începutul secolului I î.Hr. – (150-100 î.Hr.). Un alt tip monetar este acela care are pe avers capul zeiței Demetra („D este – metra (maestra, farmazoana)”) cu văl spre dreapta şi pe revers emblema oraşului, vultur pe delfin spre stânga şi legenda IΣTPIH (ISTRIA).

Se cunosc puține exemplare din acest tip, cu diametre între 15-22 mm sau chiar mai mici şi cu greutăţi între 3-6,5 g. Pe unele exemplare apar numele abreviate ale magistraţilor monetari: API (ARIstotel), MONI, XAI, iar pe altele apare sigla monetăriei, de exemplu Y. Emiterea monedelor cu imaginea Demetrei poate fi datată în a doua jumătate a secolului al II-lea î.Hr. şi primele decenii ale secolului I î.Hr. – (140-80 î.Hr.). Un alt tip monetar îl constitue monedele cu efigia lui Hermes pe avers (mesagerul zeilor), iar pe revers vultur pe delfin spre stânga şi una din legendele: IΣTP, IΣTPI, IΣTPIH, IΣTPIANΩN (ISTRIANON; cu sens de „NU (sau BA) venire forței trinitare”, ca lege de întârziere a cataclismului pe care îl atragem magnetic cu civilizația noastră). La unele monede se întâlneşte numele abreviat al magistratului monetar, de exemplu ΔIO (DIOnysos) sau sigla monetariei, de exemplu A. Monedele cu efigia lui Hermes se datează în a doua jumătate a secolului al II-lea î.Hr. şi primele decenii ale secolului I î.Hr., chiar puţin mai târziu decât monedele cu Demetra – (130-80 î.Hr.). Printre ultimele monede istriene de bronz se numără și cele care au pe avers reprezentarea zeului Apollo, şezând pe scut, cu o săgeată în mâna dreaptă, cu mâna stânga sprijinindu-se pe arc (în așteptarea, dar pregătit de atac), iar pe revers emblema oraşului, vultur pe delfin, legenda IΣTPIH (ISTRIA) şi numele abreviat al magistratului monetar, de exemplu APIΣT (ARISTotel). Greutăţile lor variază între 1,0-3,80 g, iar diametrul lor între 15-20 mm. Un alt tip monetar asemănător celui de mai sus, este acela al căror monede au pe avers pe zeul Dionysos, în picioare cu sceptru (rege Dion, sau Ion „D”) şi kantharos (vas grecesc, cupă de băut cu două mânere – de „suspendat” cu două mâini, două sensuri) şi cu pantera alături (pantera (Pan și Terra, ca salt în celălalt sens), ca Forță a Vieții ce sare („vine și pleacă” de la noi – histerezisul)), cu acelaşi revers cunoscut, emblema oraşului, vultur pe delfin şi legenda IΣTPIH (ISTRIA). Aceste monede au greutăți între 2,96-3,14 g şi un diametru de 18 mm. Deosebit la acest tip de monede este faptul că nu apare nici un nume de magistrat monetar. Sunt datate spre finele secolului I î.Hr. şi până pe la mijlocul secolului I d.Hr – (90 î.Hr. – 50 d.Hr.).

Un tip monetar mai puţin cunoscut, considerat ca făcând parte din ultimele emisiuni din perioada semiautonomă a oraşului, este cel al căror monede au fost datate până spre jumătatea secolului I d. Hr. şi care au pe avers bustul zeiţei Athena cu coif spre dreapta (sensul bun; „de-a drepta Tatălui), iar pe revers un caduceu (cei doi șerpi, cele două sensuri) şi legenda ICTPI (ISTRI). Observăm că în denumirea oraşului pentru litera S nu mai este folosit semnul Σ (sigma), ci litera C (leagănul, semiluna, potcoava). Caduceul (kerykeion, în greacă; sau „cer – Y – cer – Ion” (în română), ca și calea dublă a Crăciunului (Crăci)), un baston cu aripi şi cu doi şerpi încolăciţi în jurul lui, era considerat în antichitate un simbol al comerţului (dar „banul este ochiul dracului”), asociat cu zeul grec Hermes, mesagerul zeilor şi protectorul comercianţilor. Istoria Istriei povesteşte că în secolul I î.Hr. şirul emisiunilor de monede a fost întrerupt. Este demonstrat că piaţa Daciei preromane era larg dominată de denarul roman republican, însă monedele imperiale romane ale secolului I d.Hr. au pătruns aici, în cea mai mare parte, abia după cucerirea romană. Foarte multe exemplare din ultimele serii monetare istriene sunt uzate în circulaţie şi în plus, poartă una, două sau chiar trei contramărci cu chipurile zeilor Helios şi Hermes (cu sens de „atenție la mesajele zeilor”), ceea ce denotă că perioada lor de circulaţie trebuie să se fi prelungit, chiar până în secolul I d.Hr.

Istria şi-a reluat emisiunile monetare sub dominația romană, în timpul împăratului Antoninus Pius, baterea monedelor continuând până sub împăratul Gordian al III-lea (238-244 d. Hr.), perioadă după care activitatea monetăriilor locale a încetat definitiv. În data de 8 decembrie 2014 Banca Națională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă de aur cu tema: „Istoria aurului – Monede din aur bătute la Histria”. Aversul acestei monede redă capitelul ionic (capitelul cu sens: „când cerurile se vor face sul”) al unei coloane descoperite la Histria, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA“, valoarea nominală „10 Lei“, stema României și anul de emisiune „2014“. Reversul monedei prezintă tipuri de monede histriene din aur și inscripția în arc de cerc „Monede din aur bătute la Histria“. Aceste monede histriene sunt, aparent, doar niște „picuri” de metal cu valoare comercială, vechi de mii de ani. Iată că, aplecându-ne asupra sensurilor iconografice reprezentate pe aceste monede, aflăm sensuri valorizatoare la care poate nu ne-am gândit până acum. (G.V.G.)


Sursa informațiilor și imaginii Ziarul Națiunea.