joi, 27 septembrie 2018
„Ştiinţa pentru parimoniu”- Workshop
„Ştiinţa pentru parimoniu”- Workshop
Patrimoniul nostru cultural este o sursă de inspirație de neînlocuit, este legătura noastră cu trecutul și moștenirea pe care o lăsăm generațiilor viitoare. Acest lucru ne obligă să fim responsabili în relația cu patrimoniul, să nu-l lăsăm să se degradeze sau chiar să se distrugă. Provocările patrimoniului cultural sunt mari și complexe, într-o continuă schimbare iar cercetarea din domeniul restaurării și conservării au rol important în salvarea și păstrarea acestuia.
Workshop-ul organizat de Laboratorul de Restaurare Conservare din cadrul Muzeului Județean Satu Mare vine tocmai în întâmpinarea acestor probleme, propunându-și să ofere restauratorilor și conservatorilor din muzee, soluții și metode prin care putem păstra pentru urmași moștenirea noastră culturală.
Evenimentul va găzdui un seminar cu lectori invitaţi din marile muzee din România, ateliere cu aplicaţii şi demonstraţii utile în conservarea bunurilor culturale organice şi anorganice în cadrul cărora participanții vor avea ocazia să îşi prezinte cazurile speciale cu care s-au confruntat și împreună să găsească soluții pentru rezolvarea acestora.
Aria tematica propusă de către organizatori acoperă subiecte precum: analizele de laborator ne-invazive sau micro invazive pentru diagnosticarea artefactelor, aplicaţii ale unor tehnologii emergente precum radiaţiile X, microscopia, cromatografia de lichide cu detecție în UV-Viz, spectrometria în infraroșu (FTIR) în studiul materialelor organice (textile, al obiectelor din piele și pergament) și anorganice.
Sursa informațiilor Muzeul Județean Satu Mare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu