joi, 19 octombrie 2017

Vernisajul expoziţiei „Reprezentanţe diplomatice la Dunăre de Jos şi Marea Neagră”





Sub genericul „Arhive, Cetăţenie şi Interculturalism”, Serviciul Judeţean Galaţi al Arhivelor Naţionale vă invită vineri, 20 octombrie 2017, de la ora 12.00, la sediul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi să participaţi la vernisajul expoziţiei „Reprezentanţe diplomatice la Dunăre de Jos şi Marea Neagră”, manifestare organizată de Serviciile Judeţene de Arhivă din Constanţa, Brăila, Galaţi şi Tulcea, în parteneriat cu instituţia muzeală gazdă. În cadrul expoziţiei vor putea fi văzute aproximativ 200 de documente (în fotocopie) din perioada 1835-1940, respectiv fotografii, cărţi poştale, corespondenţă diversă, toate oferind publicului informaţii despre mediul de afaceri, activităţile comerciale şi personalităţile vremii. Expoziţia îşi propune să aducă în prim plan importanţa consulatelor în stabilirea şi dezvoltarea legăturilor economice şi diplomatice dintre aceste porturi şi Europa. Documentele expuse reflectă ideea de multiculturalitate la Dunărea maritimă şi Marea Neagră, în aceste porturi cu o istorie bogată, cu populaţie eterogenă, cu personalităţi care au jucat un rol important în viaţa diplomatică şi comerţul extern al României. De asemenea, acest eveniment este şi un omagiu adus celui care a fost Virgil Coman, director al Arhivelor Naționale ale României – filiala Constanţa, care s-a stins din viaţă fulgerător, în anul 2016, la numai 43 de ani, iniţiatorul expoziţiei. La vernisaj vor fi prezenţi şefii Serviciilor Judeţene ale Arhivelor Naţionale din Brăila, Galaţi, Tulcea şi Constanţa. Expoziţia „Reprezentanţe diplomatice la Dunăre de Jos şi Marea Neagră” va rămâne deschisă la Galaţi până pe 26 octombrie 2017, după care aceasta va fi itinerată la Brăila.


Sursa informaţiilor Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu