miercuri, 18 mai 2016
Expoziţia „Lemnul în cultura populară teleormăneană”
Muzeul Judeţean Teleorman organizează, în colaborare cu Muzeul Municipal de Istorie „Petre Voivozeanu” din Roşiorii de Vede, expoziţia „Lemnul în cultura populară teleormăneană”.
Deschiderea expoziţiei va avea loc vineri, 20 mai 2016, ora 11.00, în spaţiul secţiei de etnografie a muzeului.
"Lemnul în cultura populară teleormăneană” valorifică patrimoniul atât al Muzeului Judeţean Teleorman cât şi cel al Muzeului Municipal de Istorie „Petre Voivozeanu” Roşiorii de Vede. De asemenea, expoziţia cuprinde şi obiecte aparţinând colecţionarului Teodor Săceanu din Alexandria şi meşterului popular Marin Albu din Dobroteşti.
Expoziţia prezintă obiecte din lemn folosite altădată în uzul gospodăresc, ştiut fiind faptul că în gospodăria ţărănească teleormăneană mai toate obiectele erau din lemn, materia primă fiind dată de bogăţia pădurilor Teleormanului.
Sunt expuse obiecte de uz casnic ( putinei, piuă, cârpător, blide, linguri de lemn, căpistere), piese de mobilier ţărănesc (poliţe, masă joasă şi scaune cu trei picioare, ladă de zestre), obiecte de cult (pristolnice). O altă gamă de obiecte din lemn lucrate de dogarii şi tâmplarii teleormăneni care şi-au găsit locul în expoziţie sunt cele legate de meşteşugul casnic al prelucrării fibrelor: fuse, sucală, maşina de tors, maşina de egrenat bumbac, dărac etc. Pentru a ilustra meşteşugul dulgheritului, este expusă o tejghea de dulgherire împreună cu uneletele folosite la acest meşteşug: fierăstraie, rindele, burghie de mai multe dimensiuni etc. În expoziţie sunt prezente şi instrumente muzicale ţărăneşti: ţitera, fluiere şi cavale.
Expoziţia „Lemnul în cultura populară teleormăneană” va rămâne deschisă până pe data de 28 aprilie 2017.
Sursa informaţiilor Muzeul Judeţean Teleorman.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu