Exponatul lunii ianuarie la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța este reprezentat de un recipient din sticlă deosebit, denumit generic „Paharul cu reprezentări mitologice”. Artefactul este de obicei inclus în expoziția permanentă a muzeului, în prima sală a secțiunii Tezaur. Evidențierea piesei ca exponat al lunii ianuarie se leagă nu numai de calitatea sa artistică extraordinară, ci și de personificarea Iernii în unul dintre cele patru registre ale paharului, potrivită anotimpului.
Originea legendară a sticlei ne este transmisă de Plinius cel Bătrân, care o pune pe seama întâmplării. În timpul unui popas, un grup de negustori de silitră și-au sprijinit vasele în care făceau mâncare pe bulgări de silitră, din încărcătura vasului, care, aprinzându-se în contact cu focul, s-au amestecat cu nisipul de pe țărm și au dat astfel naștere șuvoiului lichid din care se pregătește sticla.
Informația, dovedită a fi neconformă cu realitatea, este corectată de cercetători, care conchid că apariția prelucrării materialului vitric își are începuturile în ultima etapă a epocii Bronzului târziu, în Mesopotamia, cele mai vechi descoperiri datând din secolul XV a. Chr. Cum era firesc, din același areal provine și cel mai vechi text referitor la procesul tehnologic aplicat pentru prelucrarea specializată a sticlei, a celei de culoare roșie mai exact. Un alt spațiu important pentru istoria prelucrării sticlei a fost Egiptul, unde meșteșugul pare să fi pătruns ca urmare a campaniilor faraonului Tutmosis III în Siria și Mesopotamia. În centrele europene meșteșugul a ajuns prin intermediul rutelor comerciale din Mediterana, insula Rhodos având un rol deosebit de important în dezvoltarea producției locale și difuzarea meșteșugului, începând cu sec. VI a. Chr. În perioada elenistică, produsele cele mai căutate erau cele realizate de meșteri din Sidon (în zona siro-feniciană) sau Alexandria (Egipt). Perioada romană a însemnat, pentru prelucrarea sticlei, apariția și perfecționarea unui nou procedeu, suflarea, care a coexistat inițial cu tehnica mai veche a turnării în tipar. În perioada romană și în cea bizantină sticla devine unul dintre principalele materiale utilizate în domenii variate – păstrarea și servirea alimentelor și a băuturilor, păstrarea și comercializarea cosmeticelor, construcții, decorațiuni interioare etc.
În spațiul Tomitan descoperirile de obiecte din sticlă sunt numeroase. În timp ce acelea complexe, de bună calitate, care pot fi cu ușurință considerate artefacte de lux, provin din import, altele lucrate mai neîngrijit, cu defecte de prelucrare, sugerează și posibilitatea producției locale. Totuși, în rândul descoperirilor arheologice nu au apărut cuptoare sau instalații de acest gen. Cel mult, putem interpreta o descoperire mai veche, din zona actualului Muzeul de Artă Populară, drept cuptor pentru reducerea minereului, adică pentru îndeplinirea primului pas în producția sticlei: obținerea baghetelor de materie primă, care la următoarea topire căpătau forma finală a recipientului pentru care erau destinate. Ceea ce ne poate îndemna să credem că și următorul pas al procesului tehnologic putea fin îndeplinit undeva în apropiere, fără însă a putea preciza exact locul.
Paharul cu reprezentări figurate datează din al doilea sfert al secolului I p. Chr. și a fost descoperit în mediul funerar al orașului Tomis. Este o piesă rară, cu siguranță provenită din import. Face parte dintr-un grup puțin numeros de astfel de piese, descoperite în mai multe părți ale Imperiului Roman. A fost lucrat prin tehnica suflării în tipar în unul dintre centrele specializate de pe coasta Asiei Mici. Aparține categoriei produselor de lux, din cauza costului ridicat de producție și a manoperei laborioase. Un astfel de vas putea fi prelucrat cu succes prin folosirea unui tipar din metal (bronz de obicei), format din mai multe valve (cel puțin patru). Alcătuirea tiparului în sine era o operațiune complicată, existând ipoteza că acesta era confecționat de un meșter diferit decât cel specializat în prelucrarea sticlei.
Decorul paharului constă din patru reprezentări figurate în relief, care au fost asimilate de-a lungul timpului mai multor personaje mitologice. Consensul la care au ajuns cercetătorii este acela că grupul de personaje îi reprezintă pe: Mercur, Iarna, Hercules și Hymen, fiecare registru fiind încadrat de câte o aedicula sprijinită pe două coloane, cu stil schematizat, deci neidentificabil.
1. Mercurius (Hermes), zeul comerțului, este înfățișat în profil, seminud, acoperit parțial de o manta drapată (chlamys), trecută peste umărul stâng. Ține în mâna stângă un animal greu de identificat din cauza schematismului pronunțat, probabil o broască țestoasă sau poate unul dintre atributele uzuale – punga pentru bani, iar în dreapta caduceul, ușor coborât.
2. Iarna, este reprezentată în aceeași poziție, întoarsă spre stânga sa. Poartă chitonlung și himation (pelerină), capul său fiind de asemenea acoperit. Toiagul pe care îl susține pe umeri, cu cele două animale moarte în capete, un iepure și o pasăre, este atributul cel mai relevant pentru identificarea personajului. Personificarea unor concepte abstracte este des întâlnită în arta decorativă romană. Printre motivele utilizate în pictarea pereților, în mozaicuri, pe vase, etc., întâlnim personificări ale vânturilor, ale zilelor săptămânii, ale lunilor anului sau ale anotimpurilor, precum în cazul de față.
3. Hercules (Herakles) este înfățișat nud, în mers, ducând cu greu pe umeri un vițel. Lipsa pieii leului din Nemeea pe umerii eroului i-a făcut pe unii cercetători să numească reprezentarea, întâlnită și pe alte pahare de acest gen, „purtătorul de vițel”. Păreri recente pledează însă tot pentru identificarea sa cu Hercules.
4. Hymen (sau Hymeneus), zeul căsătoriei, des invocat în cântecele nupțiale, este redat în profil, întors spre stânga sa, la fel ca toate celelalte personaje. Poartă tunică până la genunchi (chiton) și mantaua drapată (chlamys). Părul lung este împletit într-o coadă. Unul dintre atributele sale, torța nupțială, figurează în mâna dreaptă, alături de amforetă.
Toate cele patru personaje sunt reprezentate în mers, în aceeași direcție, ceea ce sugerează integrarea lor într-un alai omogen, integrat probabil cortegiului nupțial al invitaților la nunta dintre zeița Thetis și muritorul Peleu.
Sursa informaţiilor şi imaginilor MINAC.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu