sâmbătă, 10 ianuarie 2015

Un meteorit descoperit într-un sit arheologic din judeţul Sălaj


"O bucată de rocă cenuşie, cu străluciri metalice, a fost descoperităde arheologi sub mai bine de doi metri de pământ, cu ocazia săpăturilor de eliberare de sarcină arheologică a terenului pe care urmează să fie construit tronsonul 3C al Autostrăzii Transilvania.
Bucata de rocă a fost scoasă la lumină de arheologii ce au cercetat, în campania de săpături din 2012, situl arheologic Pădurea Jidovului, din apropierea localităţii sălăjene Porţ, comuna Marca. Potrivit lui Ioan Bejinariu, arheolog în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, prezenţa arheologilor în zonă era motivată de faptul că acolo a fost pusă în evidenţă existenţa celei mai vechi aşezări din zona Tisei Superioare, datând de acum 30.000 de ani î.Hr., din perioada Epocii de Piatră - Paleolitic. Spre surpriza arheologilor, conduşi de sătmăreanul Ciprian Astaloş, specialist în Paleolitic, alături de dovezi ale prezenţei acolo, în urmă cu zeci de mii de ani, a unei comunităţi umane - sau a mai multor comunităţi, care veneau în zonă pentru a se aproviziona cu o rocă provenită de acolo din care membrii acestor comunităţi îşi confecţionau unelte şi arme - ei au găsit, sub tonele de pământ săpat "cu linguriţa" şi trecut, la propriu, prin sită, şi un obiect cel puţin ciudat. "Este o descoperire care ne-a surprins pe toţi: o bucată de rocă, aproape rotundă, care se vede şi fără a fi specialist în geologie că are foarte mult metal. Nichel, cel mai probabil, pentru că deşi a stat în pământ o perioadă foarte lungă de timp nu a ruginit deloc", povesteşte arheologul Ioan Bejinariu.
Credeau că are puteri supranaturale? Arheologii s-au consultat între ei şi au ajuns la concluzia, intuită, de altfel, de la început, că este vorba despre un meteorit. "Este un meteorit care fie a fost găsit în zonă de acele comunităţi când au venit acolo, fie a fost găsit în altă parte şi l-au luat peste tot cu ei, atraşi de strălucirea metalică a acestei piese. Putem să credem chiar că au fost martori la căderea lui. L-au luat cu ei, probabil "învrednicindu-l" cu anumite proprietăţi supranaturale", explică arheologul. Bejinariu mai spune că descoperirea este "unicat în toate aceste situri de perioadă paleolitică, nu doar din Europa, ci chiar pe un areal mai mare, Eurasia". Meteoritul face deocamdată obiectul unor studii, dar după ce oamenii de ştiinţă îşi vor încheia cercetările asupra lui el va fi expus la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, unde curioşii de pretutindeni vor putea veni să vadă fragmentul de asteroid care a stat ascuns sub pământ atâţia ani."


Sursa imagini şi informaţiei: http://adevarul.ro/locale/zalau/exclusiv-meteorit-cazut-pamant-30000-ani-gasit-arheologi-traseul-autostrazii-transilvania-1_50f4460c56a0a6567e828b87/index.html

Nota mea: Până astăzi (10.01.2015) nu s-a confirmat că această rocă ar fi un meteorit, în nici o sursă ştiinţifică! Articolul preluat de mine a fost publicat în 14.01.2013, fiind vorba de o descoperire din 2012. Am crezut de cuviinţă să menţionez această descoperire!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu