Anguillaanguilla (Linnaeus, 1756)

ANGHILA, exponatul lunii MAI, la Secția de Științele Naturii!

- Anguillaanguilla (Linnaeus, 1756)
Încrengătură: Chordata, Clasă: Actinopterygii, Ordin: Anguilliformes,
Familie: Anguillidae, Gen: Anguilla
Statut de conservare: critic periclitată

Specie eurihalină, migratoare catadromă, răspândită sporadic în România, de-a lungul litoralului Mării Negre, Dunăre şi bălţile sale. Pește nocturn, își petrece ziua în mâlul de pe fundul apelor, iar noaptea iese la vânătoare. Majoritatea vieţii şi-o petrece în apele dulci curgătoare şi stagnante până la atingerea maturităţii sexuale (6-12 ani la masculi şi 9-20 ani la femele). Vârsta maximă raportată este de 85 ani. La atingerea maturităţii, migrează pe râuri în aval, ajungând în mări şi Oceanul Atlantic, de unde străbate o distanţă de 5000-6000 km până în Marea Sargaselor, zona insulelor Bermude, unde se reproduce la o adâncime de 1000m. Această distanţă este parcursă în aproximativ 6 luni, timp în care gonadele îşi desăvârşesc procesul de maturare. În timpul migraţiei anghilele nu se hrănesc iar după depunerea pontelor adulţii mor.
Cauzele migraţiei trebuie căutate în timpul când factorii externi din vechile epoci au determinat o sensibilitate mare a peştilor la variaţiile mediului. Această sensibilitate transmisă pe cale ereditară şi pe baza unei îndelungate selecţii naturale, a produs instinctul migrator. Declanşarea migraţiei este cauzată de transformările ce se petrec în corpul peştilor datorită unei activităţi mai intense a glandelor cu secreţie internă sau de starea de îngrăşare. Astfel, anghila este un urmaş direct al unor peşti care populau apele din zona tropicală. În timpul glaciaţiei, anghila trăia şi se reproducea pe o porţiune foarte limitată încât căile de migraţie erau atunci foarte scurte. În aceste condiţii, căile puteau fi parcurse dus şi întors fără ca indivizii să se hrănească fiind suficiente numai rezervele acumulate în corp. Odată cu sfârşitul perioadei glaciare, prin schimbarea direcţiei curenţilor marini calzi şi reci, zona proprie reproducerii s-a deplasat mult, aria de răspândire a anghilei s-a lărgit, iar ea a trecut în fluvii şi râuri. Aici găsind condiţii favorabile de trai, a rămas mai departe până la maturitatea sexuală, când pleacă în călătorie spre zona de reproducere. Lărgindu-şi aria de răspândire şi calea de migrare s-a lungit foarte mult, încât anghila şi-a păstrat comportamentul moştenit de milenii de a nu se hrănii , ajungând istovită la locul de reproducere unde, după depunerea icrelor moare.
În 2007, Comunitatea Europeană a aprobat de urgență un regulament pentru protejarea speciei.

Sursa informaţiilor Muzeul Olteniei.