Vasul de aur de la Biia, descoperirea întâmplătoare din urmă cu peste 120 de ani

Vasul de aur de la Biia, expus împreună cu un alt obiect valoros la Muzeul Naţional de Istorie

 

Pe teritoriul satului Biia din Alba, în Podişul Târnavelor, a fost descoperit în urmă cu peste 120 de ani un obiect din aur deosebit de valoros. ”Vasul de aur de la Biia” se află în prezent în colecţia Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti.

 

Obiectul a fost descoperit întâmplător într-o carieră de nisip de pe malul râului Târnava în anul 1895. Din cele mai îndepărtate timpuri, datorită situării geografice a acestuia, teritoriul judeţului Alba a constituit un cadru extrem de favorabil apariţiei şi dezvoltării comunităţilor umane (cursuri numeroase de apă, relief variat, cu lunci mănoase şi păduri întinse).

 

„Vasul de aur de la Biia” este ornamentat cu cercuri concentrice şi proeminenţe conice, cu linii în zig-zag incizate. Vasul de aur se încadrează perioadei târzii a epocii bronzului (Hallstatt timpuriu), sec. XIII – XII î.Hr). Lucrat în foaie de aur şi ornamentat prin tehnica „au repousse”, ciocănire şi cizelare, vasul are corpul semisferic aplatizat, cu marginea răsfrântă în exterior şi două toarte desprinse din buză, arcuite în jos. Pe umăr are un decor punctat în zigzag, pe diametrul maxim două şiruri orizontale de proeminenţe, iar pe fund două şiruri circulare de proeminenţe şi cinci grupe de câte trei cercuri concentrice.

 

După „mesajele” scrise în aurul său, „Vasul de aur de la Biia” este un vas de ritual, folosit la stropiri, ablaţiuni, etc. El are reprezentat pe fundul său un „soare” central (trei cercuri concentrice), urmat de un cerc de „perle” proeminente, apoi o altă „orbită” pe care apar patru „planete” (formate din câte trei cercuri). Vasul are o greutate de 143,92 grame, înălţimea de 5,50 cm, iar diametrul este de maxim 9,80 cm. A fost incluz în categoria ”Tezaur” a Muzeului Naţional de Istorie din Bucureşti. Pe lângă vas, în zona respectivă a mai fost descoperită o brăţară din aur, datată în secolul al VII-lea î.Hr., care se află în prezent într-un muzeu din Viena.

 

Foto: Muzeul de Istorie al României

 

”Cele mai vechi dovezi ale prelucrării aurului în spaţiul carpato – dunărean sunt din epoca pietrei şlefuite, din mileniul V – IV, î.Hr. Aici putem aminti podoabele şi piesele de ritual de la Lungoci, Balaci şi Moigrad. La daci, arta prelucrării aurului a început să se remarce în mileniul II, î.Hr., în perioada mijlocie şi târzie a epocii bronzului şi la începutul epocii fierului. Dovadă stă tezaurul de la Perşinari, diademele de la Galeşu (Poarta Albă), tezaurele de la Ostrovu Mare, Hinova, vasul dacic de aur descoperit la Biia (jud. Alba) despre care vorbim acum, dar şi figura „monstruoasă” descoperită la Stânceşti (jud. Botoşani)”, afirmă prof. George V. Grigore.

 

La daci, arta prelucrării aurului a început să se remarce în mileniul II, î. Hr., în perioada mijlocie şi târzie a epocii bronzului şi la începutul epocii fierului. Dovadă stă tezaurul de la Perşinari, diademele de la Galeşu (Poarta Albă), tezaurele de la Ostrovu Mare, Hinova, vasul de aur descoperit la Biia, Stânceşti (jud. Botoşani). Extragerea şi prelucrarea metalelor preţioase au o tradiţie veche, moştenită din epoca bronzului. Atunci a înflorit o artă specială, de prelucrare a metalelor preţioase, numită arta traco – dacă. În epoca romană, aurul a fost folosit în special pentru confecţionarea bijuteriilor de uz personal, precum: inele, brăţări, cercei şi pandantive.

 

 

Sursa informaţiilor Adevărul.