Vernisajul expoziţiei permanente „GRĂDINA SENZORIALĂ – CĂLĂTORIE ÎN LUMEA SIMȚURILOR ”

 

Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” Bacău organizează,
miercuri, 2 noiembrie 2022, începând cu ora 13:30,
la sediul din strada Aleea Parcului, nr. 9
Vernisajul expoziţiei permanente
„GRĂDINA SENZORIALĂ – CĂLĂTORIE ÎN LUMEA SIMȚURILOR ”
Fixându-și ca scop extinderea adresabilității către toate categoriile sociale și de vârstă, specialiștii muzeului au îmbogățit Grădina senzorială a Muzeului de Științele Naturii cu o serie de panouri expoziționale ce conțin un suport informativ prin care se subliniază rolul diferitelor plante pentru stimularea principalelor simțuri ale omului.
Astfel, în cadrul acestei expoziții, vizitatorii vor putea realiza o scurtă călătorie în lumea simţurilor și vor putea admira specii de plante şi materiale inedite care să le încânte simţurile: vizual, tactil, olfactiv și auditiv.
În realizarea acestui proiect, specialiștii muzeului au avut în vedere următoarele obiective:
- extinderea nivelului de cunoaștere al publicului cu referire la lumea vie care ne înconjoară;
- realizarea unei oaze de relaxare a publicului de toate vârstele și categoriile sociale;
- conștientizarea rolului anumitor plante în amplificarea stării de bine a ființei umane;
Conținuturile științifice ale panourilor create de către specialiștii muzeului se concentrează asupra următoarelor aspecte:
Primul panou are un conținut general și își propune să ofere informații utile cu privire la rolul, structura și spațiul Grădinii senzoriale.
Al doilea panou se intitulează „Ochii – ferestre către lume” și dorește să explice importanța analizatorului vizual în perceperea culorilor și în crearea unei imagini generale asupra formelor și cromaticii naturii.
Al treilea panou se concentrează asupra simțului tactil și subliniază importanța sa în aprecierea texturii plantelor, dar și în perceprea diferitelor senzații plăcute, oferite de atingerea unor plante.
Al patrulea panou poartă titlul „Miresme” și face referire la simțul olfactiv, responsabil cu percepția stimulilor parfumați. Acest simț ne permite să identificăm anumite substanțe chimice emanate de unele plante cu structuri secretoare aflate în flori, frunze, fructe sau rădăcini.
Al cincilea panou se concentrează asupra simțului auditiv, oferind detalii despre anatomia urechii umane și rolul ei în perceperea stimulilor sonori. Sunt evidențiate și particularitățile acestor stimuli produși de anumite plante, păsări, susurul apei, instrumente muzicale. Toate aceste sunete care stimulează auzul, ajung la creierul nostru și ne relaxează mintea.
Grădina senzorială este benefică pentru toate categoriile de public, deoarece poate oferi clipe de liniște în contextul vieții moderne. Realizarea unui astfel de spațiu privilegiat caracterizat de prezența plantelor, care oferă variate senzații, nu poate reprezenta decât un pas înainte spre idealul restabilirii contactului omului cu natura.
Cu această ocazie, vizitatorii au posibilitatea să viziteze expoziţiile permanente şi temporare din cadrul Muzeului de Ştiinţele Naturii.
Program de vizitare: 8:00-16:00
Bilet intrare: Individual: 10 lei/persoană
Preşcolari, elevi, studenţi (grup şi individual): 2,5 lei/persoană
Grupuri organizate adulţi (min.10 persoane) şi pentru pensionari: 3 lei/persoană
Vizitarea expoziţiei în grup se va face pe bază de programare la telefon: 0234/512006.
Manager,
Dr. Gabriela Gurău

 

Sursa informațiilor Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” Bacău.

Ziua Porților Deschise - Moment Comemorativ - 17 noiembrie

 

Pe data de 17 noiembrie 2022 se va împlini un an de când am început seria de evenimente culturale dedicate publicului larg. Și în acest an, în ziua în care comemorăm intrarea în veșnicie a magnificului episcop Igantius de Batthyán, vă invităm să vizitați Biblioteca și tot ce are ea mai splendid. Cu acest prilej, publicul se va putea bucura de lansarea unei expoziții cu totul excepționale, numită: 𝑩𝒂𝒕𝒕𝒉𝒚𝒂𝒏𝒆𝒖𝒎. 𝑨𝒔𝒕𝒓𝒐-𝒑𝒐𝒗𝒆𝒔̦𝒕𝒊 𝒔̦𝒊 𝒂𝒏𝒊𝒎𝒂𝒕̦𝒊𝒊 𝒎𝒆𝒄𝒂𝒏𝒊𝒄𝒆 𝒅𝒆𝒔𝒑𝒓𝒆 𝑶𝒃𝒔𝒆𝒓𝒗𝒂𝒕𝒐𝒓𝒖𝒍 𝑨𝒔𝒕𝒓𝒐𝒏𝒐𝒎𝒊𝒄 𝒅𝒊𝒏 𝑨𝒍𝒃𝒂 𝑰𝒖𝒍𝒊𝒂.
Este prima încercare de acest fel de reconstituire a istoriei observatorului astronomic, însoțită și de posibilitatea de a interacționa efectiv cu unele instalații artistice. Mai multe despre acest subiect, în curând.
La cererea publicului, din experiența ultimelor dăți și pentru a evita aglomerările sau cozile, vizita se va putea efectua doar printr-o programare prealabilă, prin telefon: 𝟎𝟐𝟓𝟖 𝟖𝟏𝟏 𝟗𝟑𝟗, sau printr-un email, aici: 𝒃𝒂𝒕𝒕𝒉𝒚𝒂𝒏𝒆𝒖𝒎@𝒃𝒊𝒃𝒏𝒂𝒕.𝒓𝒐
Grupurile nu vor putea fi mai mari de 30 de persoane, iar vizita va dura maxim 30 de minute. Rugăm vizitatorii să respecte cu strictețe programul pe care îl vor alege pentru a nu interfera cu ora unui alt grup. Vizitele se vor efectua în intervalul orar 9-15, pe data de 17 noiembrie, într-o zi de joi. Programările se pot face până la data de 14 noiembrie, ora 16:30.
Ne bucurăm pentru acest prilej, și de abia așteptăm să ne reîntâlnim cu voi toți! Pe curând!
Evenimentul este susținut de Primăria Municipiului Alba Iulia.

 

Sursa informațiilor Biblioteca Batthyaneum.

Târgul de Sf. Mihail și Gavriil

 

Anunț important:
O nouă ediție a expoziției cu vânzare de bijuterii, cristale și pietre semiprețioase urmează să de desfășoare la Muzeul Geologic Național între 4 și 6 noiembrie 2022!
Vă așteptăm!

 

Sursa informațiilor Muzeul Geologic Național.

Freibergit, calcit

 

Freibergit, calcit
Freibergit ((Ag, Cu, Fe)₁₂ (Sb, As)₄ S₁₃), calcit (CaCO₃) - eșantion format dintr-o crustă subţire de calcit negru pe care sunt presărate multe cristale tetraedrice bine individualizate de freibergit, de 3-4 mm, foarte lucioase. Raritate si aspect estetic deosebit.
Dimensiuni: 18/15/2 cm
Proveniență: Mina Herja, Maramureș, România
Expunere: Freiberg (Germania, 2002); expoziție temporară la sediu (2014); expoziția permanentă
Foto © Valentin Ganța
#ExponatulSăptămânii #MinaHerja

 

Sursa informațiilor Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare.

A drege busuiocul

 

Toată lumea știe că expresia ”a drege busuiocul” înseamnă a încerca să repari o gafă (personală sau a altcuiva). Specialiștii, în căutările lor pentru a afla care ar fi originile acestei expresii, au găsit două explicații plauzibile. Ar fi vorba, de fapt, de a recupera, cumva, folosind busuiocul ca aromă și conservant, vinurile care încep să se acrească sau care au miros de butoi. A doua explicație este că ar fi vorba de buchetul de busuioc al miresei, de care trebuia avută o mare grijă deoarece, în credința populară, ruperea acestui buchet în timpul ceremoniei nunții, însemna semn rău.
Referindu-ne la butoi și la vin, este demn de menționat că acestea erau prezente în pivnițele negustorilor brașoveni. Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului, aflat în Piața Sfatului nr.15, deci în proximitatea spațiului unde se organizau târguri, prezintă vizitatorilor o astfel de pivniță. Care este prevăzută cu ”gârlici”, acea deschizătură în zid prin care erau manevrate butoaiele cu vin doar de anumite persoane, care se numeau ”șorodari”. Dar știți cum arăta ”curcubetele” și la ce era folosit, în acest context? Îl găsiți în pivnița muzeului, alături de alte exponate sugestive pentru activitatea comercială a Brașovului de altădată, inclusiv alături de mirodeniile cu care se aromatizau băuturile și se conservau mâncărurile.
Sursa: ”Expresii populare”, Aurică Ivașcu; ”Etnografia poporului român”, Valer Butură
#adregebusuiocul #pivnițademărfuri #MuzeulCivilizațieiUrbaneaBrașovului Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului #șorodari #gârlici #curcubete #conservareamâncărurilor #aromatizareabăuturilor #Transilvania #haișitulamuzeu

 

Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.

31 octombrie - ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MĂRII NEGRE

 

Deschiși permanent pentru cunoaștere!
31 octombrie - ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MĂRII NEGRE
În fiecare an, în ziua de 31 octombrie, este sărbătorită Ziua Internațională a Mării Negre. Astfel, se marchează data la care, în anul 1996, a fost semnat Planul Strategic de Acțiune (PSA) pentru Marea Neagră, document ce conține cel mai complet set de strategii și măsuri pentru salvarea și reabilitarea Mării Negre. PSA pentru Marea Neagră a fost semnat la Istanbul, de către miniștrii mediului din Bulgaria, Georgia, România, Turcia, Federația Rusă și Ucraina. El este rezultatul a trei ani de studii, cercetări și consultări, care au confirmat faptul că Marea Neagră este puternic afectată. Reziduurile transportate de râurile din 17 țări, pescuitul excesiv și deversările necontrolate de produse petroliere au produs dezechilibre ecologice în Marea Neagră, în ultimii 35 de ani. În consecință, există un risc major de pierdere a unor habitate valoroase și implicit a biodiversității și productivității acestui ecosistem. PSA promovează colaborarea tuturor țărilor costiere în vederea reducerii impactului poluării asupra ecosistemului marin. În România, demersurile privind această colaborare se conturaseră cu câțiva ani mai devreme. Astfel, la 21 aprilie 1992, fusese semnată, la București, Convenția de Protejare a Mării Negre Împotriva Poluării, de către toate cele șase țări costiere: Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia și Ucraina. Convenția de la București a intrat în vigoare la 15 septembrie 1992, reprezentând cadrul legal care concentrează prioritățile și principalele direcții ale activităților internaționale în problemele de mediu ale bazinului Mării Negre, incluzând conservarea biodiversității. Organismul desemnat cu aplicarea Convenției de la București este Comisia privind Protecția Mării Negre împotriva Poluării, cunoscută și sub denumirea de Comisia Mării Negre, care asigură cadrul regional vital pentru cooperarea în acțiunile de reducere a poluării în Marea Neagră.
Ziua Internațională a Mării Negre este marcată printr-o serie de activități cultural-educative, expoziții de fotografii, concursuri, târguri, dezbateri tematice, prin care se urmărește conștientizarea în vederea adoptării unui comportament pozitiv și responsabil față de mediul marin.
Material realizat de dr. Dalia Paraschiv, muzeograf IA

 

Sursa informațiilor Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Ion Borcea" Bacău.

Figurină zoomorfă provenită de la Negreni, comuna Tătărăşti de Jos (jud. Teleorman)

 

Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Teleorman, prezintă începând de marţi, 1 noiembrie a.c., un nou exponat în cadrul ciclului expoziţional „Exponatului Lunii”.
Pentru luna noiembrie a.c., Muzeul Judeţean Teleorman propune publicului vizitator o figurină zoomorfă provenită de la Negreni, comuna Tătărăşti de Jos (jud. Teleorman). Conform Registrului de Inventar General al muzeului, piesa, descoperită pe „măgura neolitică” din localitate, a fost preluată în anul 1974 de la Şcoala Generală Tătărăşti de Jos, data descoperiri nefiind cunoscută. Împreună cu ea, provenind de pe aceeaşi „măgură neolitică”, au mai fost preluate un „fragment ciocan piatră” şi o „daltă-tăietor de piatră”. Cu ocazia preluării obiectelor de către Corneliu Beda, directorul muzeului de la acea vreme, a fost efectuată şi o periegheză la locul presupus al descoperirii, fiind colectate un răzuitor de silex, o lamă silex, o jumătate dintr-un „ciocan piatră”, percutor piatră, greutate pentru războiul de ţesut, fragmente ceramice şi chirpici.
În ceea ce priveşte locul descoperiri, „măgura neolitică” este, de fapt, un tell ce aparţine culturii Gumelniţa, amplasat în valea pârâului Clăniţa, ce are în zonă un curs semipermanent şi cercetat în mai multe rânduri de arheologi de la Alexandria sau Bucureşti. Amplasat în Câmpia Găvanu Burdea, tell-ul de la Negreni este unul dintre cele aproape 70 de asemenea aşezări gumelniţene cunoscute în această parte a Munteniei.
Alături de reprezentările antropomorfe, în epoca neo-eneolitică este cunoscută o serie de reprezentări ce redau lumea animalieră. Dacă în etapele neoliticului timpuriu şi dezvoltat acestea reproduc mai ales animale domestice, bovine şi ovine, în eneolitic se constată o diversificare a reprezentărilor faunistice. În aşezările gumelniţene au fost descoperite mai multe figurine zoomorfe, modelate din lut, mai ales în nivelurile atribuite fazelor mijlocii şi finale ale culturii Gumelniţa. Sunt reprezentate în general cornutele mari, dar şi alte animale domestice (oaie, porc) sau sălbatice (vulpe, cerb, arici, broască ţestoasă) şi păsări. O serie de statuete redau patrupede imposibil de determinat ca specie, datorită modelării rudimentare.
Cu totul excepţionale sunt reprezentările unor animale sălbatice precum leul, figurina de la Negreni fiind una dintre ele.
Realizată în alabastru, de culoare alb-bej, figurina reproduce în mod realist un leu. Obiectul are următoarele dimensiuni: lungimea 9,5 cm, lăţimea 4 cm şi înălţimea 4,3 cm. Animalul este redat aproximativ în poziţie şezând, picioarele fiind oarecum disproporţionate în raport cu corpul. Acesta are o formă cilindric alungită, lăţit în partea posterioară. Coada animalului este redată printr-o proeminenţă alungită. Capul prezintă nasul şi gura degradate din vechime, urechile sunt realizate prin două proeminenţe dispuse simetric în stânga şi dreapta, iar ochii, de formă elipsoidală, figuraţi prin incizii, sunt dispuşi frontal. Capul este înconjurat de coamă, redată destul de realist printr-o serie de incizii dispuse uşor neregulat, care descriu romburi şi triunghiuri. Totodată, coama este bine evidenţiată şi faţă de corp. Dacă morfologia corpului sugerează leul, faţa, cel puţin prin forma ochilor, este antropomorfizată. Combinaţia om-animal sau om-pasăre, deşi rară, este întâlnită în cultura Gumelniţa, şi în cazul figurinei de la Negreni constatându-se îmbinarea elementelor antropomorfe – ochii, cu cele zoomorfe – animalul propriu-zis.
Caracterul unic al piesei descoperită la Negreni este dat de materia primă folosită, de regulă reprezentările zoomorfe fiind modelate din lut ars. În acelaşi timp, este important şi cadrul cronologic al acestei descoperiri, respectiv epoca eneolitică, cultura Gumelniţa, a doua jumătate a mileniului 5 î.Hr. Este dificil de precizat dacă piesa descoperită la Negreni este o producţie locală, cel puţin din arealul nord dunărean al culturii Gumelniţa sau este o piesă ce a făcut obiectul unor schimburi la mare distanţă. Acceptând ca premisă apartenenţa la epoca eneolitică, aşa cum ar sugera locul de descoperire – o aşezare de tip tell caracteristică pentru cultura Gumelniţa, caracterul imitativ al acestei reprezentări zoomorfe se încadrează în cele câteva excepţii privind reproducerea unor feline care ar fi trăit în anumite perioade ale preistoriei şi în spaţiul sud european.
Pe de-altă parte, nu este exclusă posibilitatea ca materialul din care a fost confecţionată, alabastrul, să-i confere un plus de valoare simbolică.

 

Sursa informațiilor Muzeul Judeţean Teleorman.

Un nou tezaur dacic descoperit în județul Vâlcea - 31.10.2022

 

Descoperire luna Octombrie, Tezaur 25 monede dacice model Prundu-Jiblea, predate conform legii la DJC Vâlcea!

 

Sursa informațiilor Laurențiu Ciobotea.

Despre tipologia erorilor monetare - 31.10.2022 - VIDEO

 

 

 

Sursa: Youtube Utilizator: Variety & Errors

Lampa cu ulei – o sursă de iluminat din perioada medievală

 

Lampa cu ulei – o sursă de iluminat din perioada medievală

 
În perioada medievală, majoritatea spațiilor, fie ele locuințe ale nobililor sau ale oamenilor de rând, fie alt gen de interioare, beneficiau în timpul zilei de lumina naturală, care pătrundea prin ferestre, uși ori alte feluri de deschideri. Odată cu lăsarea întunericului însă, încăperile erau luminate, în primul rând, de focul ce ardea în vatră, dar și prin intermediul altor surse: lumânări, opaițe, lămpi cu ulei, torțe, sfeșnice, candele, candelabre sau felinare.
În expoziția permanentă a Muzeului Civilizației Urbane a Brașovului este prezentată o astfel de sursă de iluminat, mai precis o lampă cu ulei, tip opaiț, din fier, prevăzută cu dispozitiv pentru reglarea flăcării, având bazinul în formă de pară și fiind înzestrată cu cârlig, pentru a putea fi suspendată. Recipientul opaițului era umplut cu seu topit sau cu ulei vegetal, în orificiul lui introducându-se o feştilă – care reprezenta, de fapt, fitilul – din in sau din cânepă, careia i se dădea foc. Lampa cu ulei era un obiect de iluminat accesibil tuturor mediilor sociale. Era uşor de mânuit, astfel fiind extrem de practică în activitatea cotidiană, deși lumina emanată nu era deosebit de puternică. În același timp, ea constituia, în permanență, un real pericol, deoarece flacăra neprotejată putea duce, cu ușurință, la izbucnirea unui incendiu.
Vă invităm să aflați cum arăta un astfel de obiect, vizitând Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului din Piața Sfatului, nr. 15, deschis de miercuri până duminică, intre orele 9:00 – 17:00.
Sursa: Cosmin C. Rusu, Iluminatul artificial în Evul Mediu. Transilvania – secolele XI–XVI, în „Mediaevalia Transilvanica”, tom II, 1998, nr. 1.

 

Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.

Tăbliţele cerate antice, descoperite la Roşia Montană. Cum au ajuns obiectele valoroase din Munţii Apuseni, peste hotare

 

Descoperite întâmplător, în galeriile miniere din masivele muntoase de la Roşia Montană, tăbliţele cerate de lemn, vechi de aproape 2000 de ani, sunt dovadă că aici a existat prima „bancă” din această parte a lumii.

Tăblițele provin dintr-o categorie aparte de descoperiri, cunoscute în literatura istorico-arheologică de specialitate sub denumirea de Tăblițele Cerate Dacice sau Tripticele Transilvane. Descoperirea tăblițelor cerate de la Alburnus Maior a fost prilejuită de consolidarea activității miniere în Transilvania, pe baze organizate, ca ce a început în perioada domniilor Mariei Tereza (1740-1780) și a lui Iosif al II-lea (1780-1790), în legătură cu crearea și dezvoltarea Tezaurariatului Montanistic de către Imperiul Habsburgic, potrivit MNIR.

„Documente epigrafice deosebite prin unicitatea și prin abundența informațiilor conținute, cele 25 de tăblițe cerate de la Alburnus Maior oferă informații precise asupra realităților economice, a sistemului de habitat, a vieții religioase și a raporturilor juridice care guvernau comunitatea minieră de aici”, mai arată sursa citată.

Roşia Montană este cea mai veche localitate minieră din România, fiind atestată documentar de nu mai puţin de 1883 de ani. Alburnus Maior, numele latin al Roşiei Montane, apare pentru prima dată menţionat în tabliţa cerată nr. XVIII, datată 6 februarie 131. Zona minieră Cătălina-Monuleşti este renumită datorită descoperirii, în cursul secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, a 12 tăbliţe cerate dintr-un total de 28 păstrate până astăzi în ansamblul de situri arheologice din anticul Alburnus Maior (vechea denumire a zonei). Acestea reprezintă importante acte juridice de la noi din țară, echivalentul roman al unor contracte.

În ceea ce priveşte existenţa băncii, aceasta este reliefată printr-o serie de contracte de împrumut descifrate de pe o parte din cele 25 de „cărţi de lemn“, care s-au păstrat din totalul de 50 câte au fost descoperite în galeriile din masivele muntoase Letea, Igre şi Cârnicul Mare. Actul de naştere al ”băncii” este în 28 martie 136 d. Ch.

Tăbliţele cerate au fost publicate integral, în 1873, cu comentarii şi ilustraţie grafică, de către eruditul german Theodor Mommsen. Ceea ce susţin toţi cei care le-au studiat este faptul că tripticele sunt documente extrem de rare şi de o foarte mare importanţă. Sunt o dovada despre răspândirea limbii latine vulgare în cel de-al II-lea secol după Christos. Cele mai multe au fost scoase din ţară şi se află la Budapesta, Viena şi Berlin.

„Deşi s-au descoperit şi alte tăbliţe cerate asemănătoare pe cuprinsul fostului Imperiu roman, cele de la Roşia Montană s-au păstrat într-o stare atât de bună încât au putut fi citite în zilele noastre, puţine altele fiind conservate la fel de bine. Motivul pentru care tăbliţele cerate au fost ascunse în minele de aur nu se cunoaşte, se presupune doar că ele ar fi fost depozitate acolo în urma invaziei marcomanilor. Faptul că ele rămas ascunse în mine timp de mai bine 1.500 ani sugerează că proprietarii lor ori au murit în timpul invaziei marcomanilor, ori că nu s-au mai întors niciodată din refugiul spre care plecaseră din calea atacatorilor“, afirmă Ion Rusu Abrudeanu în cartea ”Moţii, calvarul unui popor eroic, dar nedreptăţit”, publicată în anul 1928.

Tripticele, cum mai sunt cunoscute tăbliţele cerate din lemn, cele mai multe descoperite între anii 1786 şi 1855, cuprind texte din contracte de vânzare-cumpărare, de împrumut cu dobândă, de asociere, dovezi de cheltuieli şi preţuri. Ele au fost descoperite accidental, prin surparea unor galerii. După perioada în care au fost scrise, ele provin din vremea împăraţilor romani Antoninus Pius (138-161) şi Marcus Aurelius (161-180). O singură tăbliţă provine din perioada împăratului roman Hadrianus.


Ce scrie pe tăbliţele descoperite la Roşia Montană

Tăbliţa nr. 1: descoperită în 1786 de către un anume George Iancu în mina unui proprietar numit Lorincz, aflată pe Muntele Igren; este singura dintre cele descoperite care are inscripţia în limba greacă; bărbatul care a descoperit tăbliţa a dăruit-o, ruptă în două, funcţionarului minier Daniil Gomboş; apoi, a ajuns în custodia fostului muzeu Battyaneum din Alba Iulia.

Tăbliţa nr. 2: descoperită la 20 mai 1788 în mina Sfântul Iosif din Muntele Letea; a fost scrisă la data de 9 februarie 167 şi cuprinde procesul de lichidare a societăţii de înmormântare din Roşia Montană (un fel de casă de ajutor reciproc în caz de deces a membrilor unei asociaţii); tripticul (este alcătuită din trei scândurele de lemn) a ajuns în colecţia unui muzeu din Budapesta.

Tăbliţa nr. 3: descoperită în anul 1790 în Muntele Letea; scrisă în 17 septembrie 159; text cu act de împrumut; din cauza stării avansate de deteriorare a fost descifrată numai parţial; a ajuns în colecţia unui muzeu din Budapesta.

Tăbliţa nr. 4: a fost descoperită în anul 1855 în mina Sfânta Ecaterina; triptic; act de împrumut; două dintre foile tăbliţei s-au păstrat la un muzeu din Cluj până în timpul Primului Război Mondial, când au fost transferate la Budapesta; a treia foaie a ajuns în posesia lui Timotei Cipariu, care a donat-o, împreună cu toată biblioteca sa, Muzeului Arhidiecezan din Blaj.

Tăbliţele nr. 5-13: descoperite, toate, la 24 iulie 1855, tot în mina Sfânta Ecaterina, într-o gaură făcută în peretele unei galerii; una dintre tăbliţe a fost scrisă la 20 octombrie 162; împreună cu tăbliţele au mai fost descoperite mai multe obiecte: o împletitură din păr, cu o lungime de 60 cm, o masă cu pupitre, un butoi, bucăţi de ciubare, o covată din lemn, un vas cu o capacitate de cca 100 litri, bucăţi de material textil şi lămpi şi linguri de lemn. O parte dintre obiecte au ajuns la un muzeu din Budapesta.

Tăbliţa nr. 14: scrisă la data de 16 martie 139, este un contract de vânzare-cumpărare a unei sclave; a ajuns în proprietatea unui muzeu din Budapesta.

Tăbliţa nr. 15: descoperită la data de 24 iulie 1855 în mina Sfânta Ecaterina, împreună cu încă o tăbliţă întreagă şi patru fragmente; scrisă la data de 16 mai 142; este un contract de vânzare-cumpărare a unui sclav.

Tăbliţa nr. 16: descoperită în anul 1855 în mina Sfânta Ecaterina; scrisă la 6 mai 169; text despre cumpărarea unei case; a ajuns la un muzeu din Budapesta.

Tăbliţa nr. 17: descoperită în mina Sfânta Ecaterina; scrisă la data de 23 octombrie 163; a fost spartă, dar s-a putut descifra textul ei, care este un contract de arendă.

Tăbliţa nr. 18: descoperită în mina Ohaba Sfântul Simion; scrisă la data de 20 mai 164, fiind un contract de arendă (fiul lui Memmius Asclepius arendează lui Aurelius, fiul lui Adiutor, din 20 mai 164 până la 13 noiembrie acelaşi an, o mină de aur pentru 70 denari. Arendaşul se obligă să plătească preţul arendei în rate egale, iar proprietarul îşi ia angajamentul să dea arendaşului o despăgubire de 5 sesterţi pe zi în cazul când ar strica târgul fără învoirea arendaşului, aceeaşi sumă urmând a fi plătită de arendaş faţă de proprietar dacă nu ar plăti arenda la termenul prevăzut); păstrată la Cluj până înainte de Primul Război Mondial.

Tăbliţa nr. 19: găsită în mina Ohaba Sfântul Simion; contract de arendare a unei mine.

Tăbliţa nr. 20: găsită în mina Sfânta Ecaterina, scrisă la 29 mai 167, fiind o chitanţă pentru 50 denari.

Tăbliţa nr. 21: găsită la 24 iulie 1855 în mina Sfânta Ecaterina; scrisă la data de 28 martie 167. Este un triptic şi a intrat în posesia directorului din acea vreme a liceului reformat din Aiud, de unde a ajuns proprietatea unui muzeu din Berlin.

Tăbliţa nr. 22: găsită în mina Sfânta Ecaterina, fiind spartă în mai multe bucăţi; text despre o tranzacţie încheiată în urma unui proces. A ajuns în posesia unui muzeu din Budapesta.

Tăbliţa nr. 23 şi nr. 24: găsite în mina Sfânta Ecaterina în anul 1855. În anul 1857 tăbliţele se aflau în posesia liceului reformat din Aiud. Ele cuprind lista de bucate alcătuită de ”magister cinae”, adică organizatorul unui banchet.

Tăbliţa nr. 25: fragmente (nu e clar dacă e vorba de fragmente provenind dintr-o singură tăbliţă sau din mai multe).

Tăbliţa nr. 26: găsită în mina Ohaba Sfântul Simion în anul 1854; scrisă la data de 6 februarie 131, fiind un contract. Un jurist cu nume italic, Valerius Firmus, a „zgâriat“ pe ceara moale un contract de închiriere a forţei de muncă într-o mină de aur din Roşia Montană. Fără să ştie, Firmus a redactat certificatul de naştere al Roşiei Montane. Din documentul cu valoare unicat rezultă clar existenţa localităţii şi numele antic romanizat – Alburnus Maior.

Tăbliţa nr. 27: cuprinde fragmente de text în legătură cu un contract. A ajuns în proprietatea unui muzeu din Budapesta.

Tăbliţa nr. 28: se prezintă tot fragmentar, fiind vorba în textul ei tot de un contract. A ajuns în proprietatea unui muzeu din Budapesta.

Tăbliţa nr. 29: a fost găsită în mina Sfânta Ecaterina. Textul ei este un contract. A ajuns la Muzeul Arhidiecezan din Blaj.

Tăbliţa nr. 30: s-a aflat în posesia Muzeului Arhidiecezan din Blaj şi a fost descoperită în stare fragmentară.

Tăbliţa nr. 31: descoperită în anul 1820 într-o galerie a minei Sfântul Ladislau din Muntele Cârnicu Mare. A ajuns în posesia preotului sas din satul Guşteriţa, judeţul Sibiu. Despre soarta celorlalte tăbliţe care au fost găsite împreună cu aceasta nu se ştie nimic.

Tăbliţa nr. 32: a fost descoperită în mina Sfântul Ladislau şi cuprinde sigiliul unui funcţionar al imperiului, din vremea împăratului Antoninus.

Tăbliţa nr. 33: este extrem de deteriorată, de pe ea putându-se citi doar fragmente din câteva cuvinte. A ajuns în muzeul de la Blaj.

Tăbliţa nr. 34: a fost descoperită în anul 1855 şi a fost scrisă la data de 4 octombrie 160, fiind un contract de vânzare-cumpărare, prin care Legiunea XIII Gemina cumpăra o sclavă.

surse: enciclopediaromaniei.ro, adevarul.ro

 

Sursa informațiilor Alba24.

Despe câteva bancnote americane cu eroare valoroase - 30.10.2022 - VIDEO

 

Sursa: Youtube Utilizator: World Numismatic News

Tezaur de monede romane din argint, descoperit pe un teren agricol de lângă Ocna Mureș

 

Un bărbat din Ocna Mureș a descoperit un tezaur format din monede romane de argint pe un teren agricol din apropierea orașului. Este vorba despre un număr mare de monede imperiale.

K.C. este posesor autorizat de detector de metale și imediat după descoperire, a anunțat arheologii și autoritățile.

”Monedele erau împrăștiate pe o suprafață destul de mare dar încet încet cred că m-am apropiat de locul unde au fost îngropate, m-am oprit din detecție pentru a nu distruge contextul și am anunțat pe cei în măsură să continue scoaterea tezaurului.

Într-o groapă am dat de un șir de monede, la diferite adâncimi (de la 5 cm până la 35-40cm) semn că au fost trase de plug de la locul inițial” a spus K.C., pentru Alba24.

Bărbatul a găsit 60 de monede, iar arheologii care au continuat cercetarea au mai descoperit câteva zeci.

Acesta a subliniat colaborarea bună cu autoritățile și cu arheologii, care au preluat cercetarea zonei și urmează să stabilească importanța descoperirii din punct de vedere istoric și valoarea monedelor.

Un alt tezaur, de data aceasta dacic, a fost descoperit întâmplător într-o pădure de pe raza comunei Jidvei (Alba) în urmă cu aproximativ două luni.

Este vorba despre un tezaur monetar vechi de aproximativ 2.000 de ani. Detalii AICI.

 

Sursa informațiilor Alba24.

Noi monede comemorative britanice - 29.10.2022

Utilizați butonul de Translate din dreapta pagini pentru traducere.

Between 2021 and 2022, The Royal Mint issued the first part of a collection of investment coins called "Myths and Legends", in three coins, in versions of 1 ounce of gold or one ounce of silver, paying tribute to the adventures of Robin Hood and his main characters.

Belonging to the same collection of "Myths and Legends", a new series dedicated on this occasion to King Arthur begins, where there will also be three coins that make it up and they will also be minted in the same metals and weights.

The first coin in this second series of Myths and Legends features King Arthur, the mythical figure often portrayed as a fearless warrior, noble king, and chivalrous leader of the Knights of the Round Table. The story of Arthur, a legend that has been pieced together over time, first appeared in Welsh chronicles of the 9th and 10th centuries, and his ambivalence continues to perpetuate his appeal.

Illustrator David Lawrence has created a design whose epicenter is the legendary king, dressed in royal clothes, sitting astride a horse and brandishing Excalibur, his legendary sword. In the background is Camelot, the legendary castle where the Knights of the Round Table held court.

The obverse of both coins still shows the traditional portrait of the late Queen Elizabeth II of England, the work of Jody Clark.

These pieces minted in both one ounce of gold or one ounce of silver, are bullion or investment type coins, their sale price fluctuates according to the price of metals.

Characteristic

 
Facial 2 pounds 100 pounds
Metal silver 999 purity gold 999 purity
Weight 31.1 grams 31.1 grams
Diameter 38.61mm 32.69mm
Mint The Royal Mint The Royal Mint
Country United Kingdom United Kingdom
Emission volume Unannounced Unannounced
Quality BU BU

Merlin and Morgana, in this order, will be the characters to whom the other two coins in the series will be dedicated.

Myths and Legends Series – Robin Hood

 

The first series, now completed, explored the story of Robin Hood, beginning with the legend himself, then focusing on his adventurous and resourceful companion Lady Marian, and concluding with his trusted companion, Little John.


Sursa informațiilor aici.

Noi bancnote de pe mapamond CCXVI - 29.10.2022

 I. 100 dinari Macedonia de Nord

Sursa: https://banknotenews.com/?p=37971

II. 1.000 dinari Macedonia de Nord

Sursa: https://banknotenews.com/?p=37975

III. 2.000 dinari Macedonia de Nord

Sursa: https://banknotenews.com/?p=37979

IV. 100 naira Nigeria

Sursa: https://banknotenews.com/?p=37984

V. 1.000 lire sudaneze Sudan

Sursa: https://banknotenews.com/?p=37992

VI. 500 dolari Jamaica

Sursa: https://banknotenews.com/?p=38003

Vas “Pelike” din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, descoperit la Histria (Istria, jud. Constanța), datare 336-300 î. Hr.

 

Vas “Pelike” din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, descoperit la Histria (Istria, jud. Constanța), datare 336-300 î. Hr.
Vasul este de tip “Pelike”, cu gâtul larg și corpul globular, din ceramică modelată la roată și pictată. Buza, parțial păstrată, este înclinată spre exterior până la orizontală, marginea este verticală iar baza vasului inelară. Este realizat din pastă fină, de culoare roz cu firnis negru lucios, de bună calitate. Vasul face parte din categoria ceramicii de lux a ceramicii atice, maniera de pictură fiind cea considerată “stilul liber”.
Piesa redă pe ambele fețe două motive iconografice distincte, din seria celor dionisiace. Decorul A – capul unui satir, redat în profil spre stânga către care, din partea opusă, înaintează un efeb acoperit de o mantie drapată. Decorul B – un personaj feminin (o menadă) ușor aplecată către un tirs sprijinit pe linia solului. Pentru ambele variante registrul decorului este definit de benzi decorate cu șiruri de ove.
Piesa provine din cercetările arheologice realizate în necropola tumulară de la Histria, campania 1956, fiind descoperită în interiorul tumulului II. Ea făcea parte din inventarul unui mormânt de incinerație. Datarea complexului a fost făcută pe baza unei monede emise de Alexandru Macedon. Vasul a fost descoperit spart, forma actuală fiind cea din urma procesului de restaurare.
https://romaniacivilizatii.ro/vas-pelike/
Această piesă deosebită poate fi admirată în expoziția temporară "Dacia - Ultima frontieră a romanității".
Bilete online: https://mnir.booktes.com/#2020-12-07
#MNIR #MV

 

Sursa informațiilor Muzeul Virtual.

Drumul uleiului sau oloitul la muzeu

 

Drumul uleiului sau oloitul la muzeu
Ne-am propus să reconstituim ”Drumul uleiului” în muzeu, pentru ca vizitatorii să poată să vadă dar și să participe la procesul complet prin care, din semințele de bostan sau floarea soarelui, dar și altele (in, cânepă etc), străbunii nostri extrăgeau uleiul.
Uleiurile vegetale au fost mult timp întrebuințate în alimentația tradițională, mai ales în perioadele de post.
Instalațiile folosite la procurarea uleiului (pive, zdrobitori, teascuri) din muzeu, fotografiile din arhivă, replicile funcționale ale unor obiecte tradiționale, întâlnirea cu oamenii de la sat, ne pot oferi prin reconstituirea unor etape, o imagine cuprinzătoare asupra tehnicilor de prelucrare a semințelor oleaginoase, a evoluției acestora, și asupra întregului proces de obținere a uleiului.
Teascul tradițional cu șurub, numit și șaitău, a fost realizat de meșterul popular Chirteș Petruț din Ibănești Dulcea, după unul din obiectele noastre de patrimoniu și piua de mână folosită la zdrobitul semințelor, este de asemnea, o replică după o piesă veche din muzeu.
Mulțumim Primăriei Reghin pentru sprijin!
Mulțumim meșterului Chirteș Petruț!
#Uleiul și alimentația tradițională
Instalațiile folosite la obținerea uleiului ne ofera o imagine asupra alimentației tradiționale, obținute prin practicarea ocupatiilor casnice și asupra unui mod de viață, îndepărtat, uleiurile vegetale fiind folosite de timpuriu în alimentație. Teascurile pentru ulei sunt atestate odată cu morile și cu teascurile pentru struguri, din antichitate.
Uleiul vegetal a fost larg întrebuințat odată cu răspândirea creștinismului, care a impus restricții prin perioadele de post în timpul săptămânii și a anului. Interesul mare pentru prepararea acestui aliment rezultă și din numarul mare de plante din a căror semințe s-a extras uleiul (din semințele unor plante mai vechi în culturi: cânepă, in, nuc).
Din semințele de cânepă zdrobite la piuă manual, se obținea făina care se amesteca cu o anumită cantitate de apă și sare și se fierbea până se obținea o pastă. În Transilvania aceasta se numea julfă și se folosea ca aliment de post.
Începuturile întrebuințării făinii obținute din semințe oleaginoase nu se pot preciza, fiind modul inițial de folosire a semințelor în alimentație.
Vechimea și frecvența instalațiilor tradiționale se datorează faptului că măcinarea semințelor, cu unelte casnice, era o muncă anevoiasă, iar cerințele zilnice pentru făina de pâine sau ulei, era mare în majoritatea gospodăriilor.
#Instalații folosite la prepararea uleiului
Cea mai simplă unealtă de zdrobit semințele este piua de mână, din ea au evoluat instalațiile de zdrobire a semintelor, fiind realizată dintr-un trunchi de lemn scobit în care boabele sunt pisate cu un bătător. Instalațiile compuse, numite oloinițe (cum este și cea din muzeu) au două mecanisme, unul pentru zdrobirea semințelor (piua propriu -zisă), și unul pentru extragerea uleiului, teascul sau storcătoarea.
În unele sate, semințele se zdrobeau în pive, în gospodării și făina obținută se ducea apoi la teascurile pentru extragerea uleiului.
Instalatiile folosite se deosebesc prin construcția lor mai simplă sau mai complexă, gradul de complexitate evoluând în timp, fiind întregite de nevoia de sporire a forței de presare.
Aceste unelte erau confecționate de către meșterii locali, iar pentru folosirea lor se da o parte din uleiul ce se extrăgea, uneori deservind mai multor sate.
Sunt cunoscute două tipuri de prese- prese cu pene și prese cu șurub și mai multe variante ale acestora.
Diferențele în timp și spațiu, a instalațiilor de prelucrare a semințelor oleaginoase, se datorează în principal preocupărilor pentru sporirea capacității de prelucrare și ușurare a muncii, a rentabilității, interesul fiind mai mare în zonele agricole.
#Procesul de obținere a uleiului
Zdrobirea semințelor se făcea la piua acționată de forța umană, animală sau hidraulică, până când acestea erau mărunțite în bucăți mici astfel încât să poată fi trecute prin sită.
Semințele zdrobite se cerneau într-o covată de lemn, pentru separarea cojilor de miez. Făina obținută astfel se punea pe un cuptor și se prăjea . Cuptoarele mai vechi erau ovale sau rotunde prevăzute cu o gură pentru introducerea lemnelor, iar în spate cu o gură pentru fum. Deasupra erau prevăzute cu o lespede pe care se punea făina, obținându-se din ea prin frământare cu mâna, pasta moale.
Pasta se așeza într-un săculeț de pânză și era introdusă apoi în oala cu găuri a teascului. Prin forța de presare a acestuia, trecând prin pâsla/pânza care acționa ca o sită mai fină, se scurgea uleiul într-un vas colector. Turta care rămânea era practic un reziduu, conform obiceiului țărănesc de a nu risipi nimic, era folosită la animale sau la foc.
Text de Roxana Maria Man
Bibliografie Ioan Prahoveanu, Etnografia poporului român, 2001
Ofelia Văduva, Pași spre sacru. Din etnologia alimentației românești, 1996
Informatori: Chirteș Petruț n.1947, localitatea Ibănești, jud. Mureș
Maria Bucin Crișan, n.1941, localitatea Sânmihaiu de Pădure
Fotografii din Arhiva Muzeului Etnografic ”Anton Badea”
www.muzeulreghin.ro

 

Sursa informațiilor Muzeul Etnografic Reghin.