Drumul uleiului sau oloitul la muzeu

 

Drumul uleiului sau oloitul la muzeu
Ne-am propus să reconstituim ”Drumul uleiului” în muzeu, pentru ca vizitatorii să poată să vadă dar și să participe la procesul complet prin care, din semințele de bostan sau floarea soarelui, dar și altele (in, cânepă etc), străbunii nostri extrăgeau uleiul.
Uleiurile vegetale au fost mult timp întrebuințate în alimentația tradițională, mai ales în perioadele de post.
Instalațiile folosite la procurarea uleiului (pive, zdrobitori, teascuri) din muzeu, fotografiile din arhivă, replicile funcționale ale unor obiecte tradiționale, întâlnirea cu oamenii de la sat, ne pot oferi prin reconstituirea unor etape, o imagine cuprinzătoare asupra tehnicilor de prelucrare a semințelor oleaginoase, a evoluției acestora, și asupra întregului proces de obținere a uleiului.
Teascul tradițional cu șurub, numit și șaitău, a fost realizat de meșterul popular Chirteș Petruț din Ibănești Dulcea, după unul din obiectele noastre de patrimoniu și piua de mână folosită la zdrobitul semințelor, este de asemnea, o replică după o piesă veche din muzeu.
Mulțumim Primăriei Reghin pentru sprijin!
Mulțumim meșterului Chirteș Petruț!
#Uleiul și alimentația tradițională
Instalațiile folosite la obținerea uleiului ne ofera o imagine asupra alimentației tradiționale, obținute prin practicarea ocupatiilor casnice și asupra unui mod de viață, îndepărtat, uleiurile vegetale fiind folosite de timpuriu în alimentație. Teascurile pentru ulei sunt atestate odată cu morile și cu teascurile pentru struguri, din antichitate.
Uleiul vegetal a fost larg întrebuințat odată cu răspândirea creștinismului, care a impus restricții prin perioadele de post în timpul săptămânii și a anului. Interesul mare pentru prepararea acestui aliment rezultă și din numarul mare de plante din a căror semințe s-a extras uleiul (din semințele unor plante mai vechi în culturi: cânepă, in, nuc).
Din semințele de cânepă zdrobite la piuă manual, se obținea făina care se amesteca cu o anumită cantitate de apă și sare și se fierbea până se obținea o pastă. În Transilvania aceasta se numea julfă și se folosea ca aliment de post.
Începuturile întrebuințării făinii obținute din semințe oleaginoase nu se pot preciza, fiind modul inițial de folosire a semințelor în alimentație.
Vechimea și frecvența instalațiilor tradiționale se datorează faptului că măcinarea semințelor, cu unelte casnice, era o muncă anevoiasă, iar cerințele zilnice pentru făina de pâine sau ulei, era mare în majoritatea gospodăriilor.
#Instalații folosite la prepararea uleiului
Cea mai simplă unealtă de zdrobit semințele este piua de mână, din ea au evoluat instalațiile de zdrobire a semintelor, fiind realizată dintr-un trunchi de lemn scobit în care boabele sunt pisate cu un bătător. Instalațiile compuse, numite oloinițe (cum este și cea din muzeu) au două mecanisme, unul pentru zdrobirea semințelor (piua propriu -zisă), și unul pentru extragerea uleiului, teascul sau storcătoarea.
În unele sate, semințele se zdrobeau în pive, în gospodării și făina obținută se ducea apoi la teascurile pentru extragerea uleiului.
Instalatiile folosite se deosebesc prin construcția lor mai simplă sau mai complexă, gradul de complexitate evoluând în timp, fiind întregite de nevoia de sporire a forței de presare.
Aceste unelte erau confecționate de către meșterii locali, iar pentru folosirea lor se da o parte din uleiul ce se extrăgea, uneori deservind mai multor sate.
Sunt cunoscute două tipuri de prese- prese cu pene și prese cu șurub și mai multe variante ale acestora.
Diferențele în timp și spațiu, a instalațiilor de prelucrare a semințelor oleaginoase, se datorează în principal preocupărilor pentru sporirea capacității de prelucrare și ușurare a muncii, a rentabilității, interesul fiind mai mare în zonele agricole.
#Procesul de obținere a uleiului
Zdrobirea semințelor se făcea la piua acționată de forța umană, animală sau hidraulică, până când acestea erau mărunțite în bucăți mici astfel încât să poată fi trecute prin sită.
Semințele zdrobite se cerneau într-o covată de lemn, pentru separarea cojilor de miez. Făina obținută astfel se punea pe un cuptor și se prăjea . Cuptoarele mai vechi erau ovale sau rotunde prevăzute cu o gură pentru introducerea lemnelor, iar în spate cu o gură pentru fum. Deasupra erau prevăzute cu o lespede pe care se punea făina, obținându-se din ea prin frământare cu mâna, pasta moale.
Pasta se așeza într-un săculeț de pânză și era introdusă apoi în oala cu găuri a teascului. Prin forța de presare a acestuia, trecând prin pâsla/pânza care acționa ca o sită mai fină, se scurgea uleiul într-un vas colector. Turta care rămânea era practic un reziduu, conform obiceiului țărănesc de a nu risipi nimic, era folosită la animale sau la foc.
Text de Roxana Maria Man
Bibliografie Ioan Prahoveanu, Etnografia poporului român, 2001
Ofelia Văduva, Pași spre sacru. Din etnologia alimentației românești, 1996
Informatori: Chirteș Petruț n.1947, localitatea Ibănești, jud. Mureș
Maria Bucin Crișan, n.1941, localitatea Sânmihaiu de Pădure
Fotografii din Arhiva Muzeului Etnografic ”Anton Badea”
www.muzeulreghin.ro

 

Sursa informațiilor Muzeul Etnografic Reghin.