LINK EXCHANGE

vineri, 1 noiembrie 2024

ALBINELE DULGHER (XYLOCOPA SP.)

 





Deschiși permanent pentru cunoaștere!


ALBINELE DULGHER (XYLOCOPA SP.)


Albinele dulgher sunt cele mai mari specii de albine solitare din Europa. În Europa se cunosc 9 specii, dintre care, în România, sunt prezente 3 specii (Xylocopa valga, X. violacea, X. iris), întâlnite din zona montană joasă până în Delta Dunării. Albinele dulgher își fac cuibul în lemn mort sau parțial uscat și în tulpinile unor plante erbacee.
Albinele dulgher iernează în stadiul de adult. Primăvara, acestea zboară din luna aprilie. O femelă construiește între 1 și 3 cuiburi în arbori uscați, ramuri, stâlpi de lemn, tulpini de stuf etc. Cu ajutorul mandibulelor puternice, femela sapă una sau mai multe galerii cilindrice, cu o singură intrare. Galeriile liniare sunt compartimentate în celule (cu pereți confecționați din resturi lemnoase). Cel mai mare cuib poate avea până la 20 de celule. În celule se vor dezvolta larvele și apoi pupele. Dezvoltarea completă de la ou la adult poate dura între 6 și 8 săptămâni.
Fiecare celulă este aprovizionată cu o pastă de polen și nectar, pe care albina depune câte un ou. În medie, o femelă depune până la 10 ouă per cuib. Adulții tineri apar de la sfârșitul lunii iulie până la începutul lunii septembrie. Aceștia nu părăsesc cuibul până în primăvara următoare. Femela care a construit cuibul moare după apariția tinerei generații. Cuiburile sunt adesea reutilizate de următoarea generație.
Albinele dulgher sunt polenizatori ai unor plante de importanță economică deosebită, precum mărul, prunul, lucerna, trifoiul, salvia, lavanda etc. Unele albine, precum Xylocopa valga, vizitează până la 95 de specii din 30 de familii de plante. Polenul este transportat la cuib pe picioarele posterioare, cu ajutorul unei formațiuni bogate în perișori, numită scopa. O mare parte din polen este ingerată și transportată într-o structură specializată a intestinului numită gușă.
Cele 3 specii de albine dulgher din România au fost propuse pentru protecție legală.
În expoziția de bază este expus un model de cuib de albină dulgher (Xylocopa valga).


Material realizat de muzeograf IA dr. Tomozii Ionuţ Bogdan.

 

Sursa informațiilor Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Ion Borcea" Bacău.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu