Părți componente dintr-o troacă.
„În ceea ce priveşte troacele, deşi chestiunea funcţionalităţii acestora a fost pe larg discutată in literatură (Preisig, 1877, p. 301-323), interpretarea lor este departe de a fi lămurită. Se pare că orificiile din fundul troacelor, obturate cu cepuri perforate și acestea umplute cu sfoară răsucită sau cu ace de lemn, au avut menirea de a asigura scurgerea lentă a apei din troacă. Referitor la destinaţia troacelor au fost emise două ipoteze rivale. Prima dintre acestea a fost formulată de Preisig in anul 1877; conform acesteia, apa care se scurgea prin orificiile cepurilor troacei pe roca de sare gemă, săpa în rocă adâncituri care facilitau desprinderea blocurilor de sare. Conform celei de-a doua ipoteze, concentrarea saramurii era sporită prin scurgerea pe sfori, unde saramura putea să se cristalizeze. Totodată, creşterea concentraţiei saramurii putea fi realizată şi în interiorul troacei, adăugându-se în ea bolovani de sare. Experimentele realizate în anul 2010 la Băile Figa, au arătat că teoria lui Preisig este plauzibilă.” (Cavruc, Harding, 2010, p. 29-36).
Dintre instalațiile cel mai des întâlnite fac parte sistemele de jgheaburi și troacele. Se presupune că în procesul de havare (perforare) a depozitului de sare, jgheaburile descoperite aveau rolul de a facilita captarea și dirijarea apei dulci către troacele poziționate pe masivul de sare. Acest lucru a fost probat în cadrul activităților de arheologie experimentală din campaniile arheologice desfășurate la Băile Figa în 2012, 2017 și 2018 (Buzea, 2018, p. 32-43).…
Destinația troacelor de acest tip, tuburile de soc, prin deschiderea/închiderea orificiilor și prin scoaterea lor din orificiile din fundul troacelor reglau grosimea jetului de apă cu care probabil se săpau orificii în masivul de sare necesare plasării în acestea a icurilor de lemn, cu ajutorul cărora se desprindeau ulterior blocurile de sare.
Mediul salin de la Băile Figa a permis prezervarea excepțională a structurilor și uneltelor din lemn. Unele prezintă urme de uzură accentuată determinată de utilizarea lor în vechime. O parte din obiecte au fost descoperite cu părți expuse la suprafața solului, motiv pentru care factorii de degradare externi au afectat starea lor de conservare. Lemnul păstrat în mâlul salin nu a prezentat urme de degradare. (Cavruc, Harding, 2010, p. 200-201)
Jgheab de dimensiuni mari.
Dintre instalațiile cel mai des întâlnite fac parte sistemele de jgheaburi și troacele. Se presupune că în procesul de havare (perforare) a depozitului de sare, jgheaburile descoperite aveau rolul de a facilita captarea și dirijarea apei dulci către troacele poziționate pe masivul de sare. Acest lucru a fost probat în cadrul activităților de arheologie experimentală din campaniile arheologice desfășurate la Băile Figa în 2012, 2017 și 2018 (Buzea, 2018, p. 32-43).
Noi artefacte descoperite de echipa de cercetare a MNCR - Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni în situl arheologic de la Băile Figa, județul Bistrița-Năsăud
În aceste zile colegii noștri arheologi și cercetători se află la Băile Figa pentru noi activități de cercetare și săpături sistematice, ce se reiau anual, iar la ora actuală, acest șantier arheologic este considerat unul dintre cele mai importante din România și cele mai relevante din Europa, privind exploatarea preistorică a sării.
Scurtă descriere:
Băile Figa este singurul sit de exploatare a sării cercetat vreodată în mod sistematic în Bazinul Carpatic și, în același timp, unul dintre cele mai relevante situri de acest gen din toată Europa. Potențialul arheologic al sitului și peisajului Băile Figa rezidă în principal în vestigii preistorice, protoistorice, medievale și post-medievale de exploatare a sării și lemnului și a altor ocupații complementare acestora. În cadrul acestui sit se păstrează, mult mai bine decât în cele mai multe situri arheologice, numeroase urme ale paleomediului din Holocenul mediu și târziu.
Acestea sunt excepțional de bine conservate, datorită mediului salin, anaerob, umed și izolat de lumină solară, pe care le asigură nămolul sărat, în care cele mai multe dintre acestea se află.
Astfel, salinitatea și lipsa oxigenului împiedică instalarea microbilor - agenți principali ai descompunerii substanțelor organice, lipsa luminii solare nu permite carbonizarea urmelor vegetale, iar umiditatea permanentă asigură elasticitatea și, respectiv integritatea fibrei și țesutului lemnului arheologic.
Potențialul sitului privind arheologia lemnului rezidă în structuri, instalații, unelte și ustensile de lemn bine conservate, adesea cu urme vizibile de prelucrare și utilizare.
În momentul de față, lotul artefactelor pre- și protoistorice de lemn de la Băile Figa reprezintă pe departe cea mai generoasă sursă din Europa de sud-est pentru reconstituirea diverselor aspecte ale exploatării pre- și protoistorice a lemnului.
După efectuarea lucrărilor de prelevare din sit a bunurilor, urmează ambalarea corespunzătoare pentru a le feri de lumina directă a razelor solare, şi menţinerea umidităţii iniţiale. Urmează apoi etapa în care specialiștii restauratori intervin cu tehnici specifice, precum desalinizarea și stabilizarea lemnului, respectiv restaurare (după caz) – chituire, finisare, impregnare cu ceară de antichizare, peliculizare finală cu șelac.
Colectivul implicat în cercetarea sitului din Băile Figa, este format din: dr. Valerii Kavruk, responsabilul ştiinţific al şantierului arheologic, dr. Anthony F. Harding (Universitatea Exeter), arheolog expert, membru al Academiei Britanice; dr. Dan Buzea (MNCR); drd. Puskas Jozsef (MNCR), muzeograf Iuliana Bartok (MNCR), dr. Dan Ștefan (MNCR), dr. Radu Iustinian Zăgreanu (Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud).
Fotografii realizate de: Dan Buzea, arheolog MNCR - Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni
Sursa informațiilor MNCR - Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu