LINK EXCHANGE

duminică, 22 septembrie 2024

Licitația de Istorie - Brățară dacică veche de 3.000 de ani - VIDEO

 

Sursa: Youtube Utilizator: Artmark Casă de Licitații

 

Brățară dacică veche de 3.000 de ani, în licitație la Artmark 

Începe noul an de licitații de artă și istorie. Primul eveniment expozițional și de licitație este dedicat trecutului spațiului românesc și vă prezintă o selecție impresionantă de peste 230 de artefacte istorice și documente extrem de valoroase, cu multe rarități și apariții spectaculoase, unele cu valoare muzeală – toate dovezi grăitoare ce provin din mai multe secole și „spun istoria României”. Una dintre vedetele evenimentului este o brățară dacică din aur, decorată prin spiralare, periodizabilă probabil la sfârșitul Epocii Bronzului (cca. sec. XII-IX î.e.n.), dar cel târziu cu un secol înainte de domnia unificatoare a lui Burebista. Piesa intră în licitație cu un preț de pornire de 7.000 de euro. „Această brățară a fost realizată într-o tehnică deosebită, din aur masiv, dintr-o bară cu secțiune patrulateră, cu un decor spiralat foarte reușit, făcut prin torsionarea în jurul axului longitudinal. Piesa se încheie cu o zonă în care marginile sunt rotunjite și teșite și au două bucle prin care se putea trece un șiret din piele, pentru a ține sigură brățara pe braț. Este foarte bine realizată și se află într-o stare de conservare foarte bună, pentru această categorie de obiecte, iar urmele de uzură cauzate de păstrarea în sol sunt minimale”, explică Prof. Univ. Dr. Carol Capiță, pentru canalul YouTube Artmark. Brățara provine din localitatea Costești (județul Argeș), dintr-o colecție privată moștenită pe linie maternă timp de șase generații. Conform relatărilor familiei, Ilie și Rada Neacșu au lăsat-o fiicei lor, Catrina Caterina, care, mai apoi, a lăsat-o moștenire fiicei sale, Catrina Ioana, străbunica actualului deținător. Brățara este cunoscută în literatura de specialitate, fiind documentată prin publicarea, în anul 2014, a Repertoriului Arheologic al județului Argeș (pct. 125): „Pe teritoriul localității a fost descoperită, întâmplător, înainte de 2005, o brățară din bară de aur torsadată, cu un sistem de închidere de tip «ochi cu cârlig», datând probabil de la începutul primei Epoci a Fierului. Diametrul este de max. 9,2 cm, iar greutatea de 23,4 gr. Se păstra în posesia urmașilor descoperitorului”. Acest artefact reprezintă o descoperire rară pentru zona geografică Muntenia și perioada cronologică de referință, mai ales că nu sunt cunoscute alte analogii directe pentru teritoriul actual al României. Brățara se înscrie în categoria pieselor de podoabă cu rol practic. Acest exemplar era parte a elementelor de port asociate cu elita geto-dacică, atât masculină, cât și feminină. Selecția acestei licitații dedicate istoriei cuprinde și alte apariții în premieră, așa cum este și „biroul mobil” al Regelui Carol I. Este vorba de un „Secrétaire de călătorie”, cu monograma suveranului, ce provine din jurul anului 1890 și al cărui preț de pornire a fost stabilit la 1.500 de euro. În cadrul aceluiași eveniment sunt prezente și alte „regalități”, precum și o carafă din cristal și argint cu cifrul Reginei Elisabeta a României, pe al cărei capac este gravat atelierul Eberhardt și care provine din anii 1910. Există și un „capitol” dedicat fotografiilor din perioada monarhiei. Amintim în primul rând o fotografie cu principesa Maria, viitoarea regină, semnată olograf, realizată în atelierul Mandy din București (în jurul anului 1909). Este vorba despre o fotografie ce o surprinde pe regina Maria în perioada în care aceasta era moștenitoarea tronului, la palatul de la Cotroceni, reședința din București a perechii princiare. Exemplarul este semnat cu cerneală neagră, iar în colțul din dreapta jos are, embosată, marca fotografului bucureștean. Fotografia este înrămată într-o ramă de epocă din lemn pirogravat și colorat manual. Licitația de Istorie cuprinde și o selecție de numismatică importantă, cu loturi ce apar pentru prima dată în circuitul public. Se remarcă în mod deosebit două monede extrem de rare – o monedă Gros, Alexandru cel Bun, tip III, Moldova, 1400-1432, din argint, și o monedă Gros, Ștefan cel Mare, tip IIa, 1457-1504, de asemenea din argint. Evenimentul intitulat „Licitația de Istorie” este unul dintre cele mai așteptate din această toamnă și va avea loc la Palatul Cesianu-Racoviță din Capitală (str. C.A. Rosetti nr. 5), în data de 17 septembrie, de la ora 19.00. Până atunci, însă, toată colecția de obiecte istorice poate fi vizitată într-o expoziție cu intrare liberă la Galeriile Artmark, în fiecare zi, de luni până duminică, în intervalul 10.00-20.00. Se poate participa la licitație live, în sala de licitație, în seara de 17 septembrie, ori online, fie înregistrând pe artmark.ro o ofertă prealabilă pentru oricare dintre loturi, fie participând live online, în timp real, în licitația care se desfășoară fizic, la Palatul Cesianu-Racoviță, sediul Casei Artmark.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu