Sticlă transilvăneană în Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului
Sticla sau glaja cum era denumită în trecut (de la cuvântul „glas” care în limba germană înseamnă sticlă) are o frumoasă și interesantă istorie pe teritoriul Transilvaniei. Primele informații despre existența sticlei apar în documente încă din secolele XV-XVI sub forma menționării unor nume de sticlari („wytripari”) care lucrau și montau discuri („ochiuri”) de sticlă la ferestre. Primele ateliere de sticlă („glăjării”) din Transilvania au apărut în Țara Oltului în secolul al XVII-lea pe domeniul feudal al principelui Gabriel Bethlen, care a adus la Porumbacu de Sus, în 1619, meșteri sticlari din Veneția.
Din secolul al XVII-lea și până la sfârșitul secolului al XIX-lea, în sud-estul Transilvaniei s-au remarcat trei zone de prelucrare a sticlei: Țara Oltului, cu glăjăriile de la Porumbacu de Sus (1619-1894), Comăna de Sus (1632-a doua jumătate a sec. XVII), Arpașu de Sus (1715-1895), Ucea de Sus (1732-1857), Tălmaciu (1614), Avrig (1892); Țara Bârsei cu glăjăria de la Râșnov (1637-1793) și zona Covasna-Harghita cu glăjăriile de la Bicsad (1755-1917), Valea Zălanului (169201860), Borsec (1804-1917), Gurghiu (1760-1894).
În atelierele de sticlă din această zonă au fost cunoscute două modalități de preparare a topiturii de sticlă: sticla obținută din nisip de cuaț, calciu și potasiu și sticla obținută din nisip de cuarț, calciu și sodă. La aceste materii prime de bază se adăugau substanțe auxiliare oxidante sau reducătoare precum arsenicul, salpetrul, sarea precum și coloranți: compușii de fier care coloarează sticla de la albastru, verzui, galben până la roșu brun, oxidul de cobalt pentru albastru, oxidul de cupru din care se obținea culoarea rubin, iar pentru alb se introducea în amestec cenușă de oase. Sursa de procurare a materiilor prime a fost de regulă locală, fapt care explică amplasarea glăjăriilor în astfel de regiuni. De exemplu, potasa se procura din satele din jurul glăjăriilor, de la „cenușari”, care ardeau cantități imense de lemn de fag pentru obținerea ei.
Glăjăriile transilvănene produceau sticlă de diferite forme, dimensiuni și utilități: sticlă pentru geam, sticlă pentru băut și uz casnic (pahare, carafe, căni de bere, butelii), ambalaje din sticlă (sticle pentru îmbutelierea apei minerale, flacoane și borcane, sticle pentru medicamente), sticlă pentru accesorii vestimentare (mărgele, nasturi, ace de podoabă) și sticlă pentru decorațiuni (candelabre, bibelouri, sfeșnice, sticlă de lampă).
Producția de sticlă realizată în glăjăriile din Transilvania înscrie aceste meșteșuguri în rândul meșteșugurilor artistice, majoritatea pieselor fiind rezultatul unui act de creație și performanțe tehnice, unde fantezia și simțul artistic se îmbină cu precizia și îndemânarea artizanului.
La Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului sunt expuse câteva piese din colecția de sticlă a Muzeului de Etnografie Brașov, piese care datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, produse în centrele de la Porumbacu, Arpașu de Sus, Avrig și Bicsad. Astfel, de la stânga la dreapta, pe polița de sus se află o cană, un canceu, un humpen, o sticlă flacon și un flacon pentru oțet, iar pe cea de jos un vas pentru împărtășit (replică), un pahar, un flacon pentru țuică, un țoi, o măsură pentru băutură, din nou un țoi și o butelie.
Vă invităm la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului pentru a studia și admira aceste frumoase obiecte din sticlă, reprezentative pentru atelierele de glăjărie din această parte a Transilvaniei.
Sursa: Ligia Fulga, Sticla transilvăneană sec. XVII-XIX, Brașov, 1997.
#MuzeulCivilizațieiUrbaneaBrașovului #MuzeuldeEtnografieBrașov
#sticlărie #sticlătransilvăneană #glăjării
Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu