LINK EXCHANGE

joi, 14 septembrie 2023

GEORGIA – File din natură

 

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” în parteneriat cu Ambasada Georgiei în România vă invită joi, 21 septembrie 2023, de la ora 16:00, la deschiderea expoziției temporare de fotografie „GEORGIA – File din natură”, care va avea loc în prezența E.S. Dna. Tamar Beruchashvili, Ambasadorul Republicii Georgia la București.
Ciclul expozițional „File din natură”, care aduce în atenția publicului natura diferitelor țări ale lumii prin intermediul artei fotografice, ne prezintă în acest an 30 de ipostaze fascinante ale țării din care a pornit legeda Lânii de aur.
Situată la intersecția continentului european cu cel asiatic, Georgia este una dintre cele mai frumoase țări din regiunea Caucazului. Natura a fost generoasă cu această țară, oferindu-i peisaje de o frumusețe unică, vârfuri maiestuoase, peșteri și cascade, o climă propice și o varietate bogată a florei și faunei.
Georgia are probabil cea mai veche cultură viticolă a lumii, mândrindu-se cu faptul că este prima țară din lume care a realizat vin din struguri. În prezent mai sunt folosite procedee de vinificare străvechi, de fermentare a mustului în vase mari de lut numite „qvevri”.
Vă așteptăm, așadar, joi, 21 septembrie 2023 începând cu ora 16:00 la Muzeu și vă anunțăm, cu acest prilej, că intrarea la vernisaj este liberă, apoi expoziția va face parte din circuitul de vizitare până pe data de 31 decembrie 2023.

#muzeulantipa #vernisaj #GeorgiaFileDinNatura #TalesFromNature

 

Sursa informațiilor Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu