LINK EXCHANGE

duminică, 27 august 2023

Noaptea Muzeelor la Sate – o nocturnă muzeală rurală, la Bădăcin și la Iaz

 



Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău vă invită să participați la prima ediție a evenimentului Noaptea Muzeelor la Sate, o nocturnă muzeală rurală, marcă a Nopții Muzeelor. Evenimentul are loc în 2 septembrie 2023. Vă așteptăm la Casa Memorială ”Iuliu Maniu” de la Bădăcin și la Muzeul de Artă Populară Ligia Alexandra Bodea de la Iaz.

În 2 septembrie 2023 are loc ediția inaugurală ”Noaptea Muzeelor la Sate”, un proiect al Rețelei Naționale a Muzeelor din România. La această primă ediție, oferta noastră culturală cuprinde activități prin care descoperim istoria și tradițiile la Casa Memorială ”Iuliu Maniu” de la Bădăcin. În această locație vă propunem ateliere pentru copii, între orele 14,00-17,00: ”Chipul înaintașilor” – atelier de linogravură; ”Patrimoniul prin imaginația noastră” – atelier de grafică, plimbări , cu echipamente VR prin colecții rurale, puse la dispoziție de platforma ”Muzee la sate”. Între orele 17,00 și 20,00 vă invităm să vizionați filmul istoric ”Oglinda – începutul adevărului” și să participați la o dezbatere pe marginea temei peliculei. Între orele 20,00 și 23,30 puteți vizita gratuit, beneficiind de ghidaj de specialitate, Casa Memorială ”Iuliu Maniu”.

La această ediție inaugurală participă și Muzeul de Artă Populară Ligia Alexandra Bodea de la Iaz, care își deschide porțile pentru public și oferă vizitatorilor o serie de momente tematice prin care se încearcă punerea în valoare a patrimoniului și comunității de pe Valea Barcăului. Astfel, de la ora 16,00 puteți participa la vernisajul expoziției ”Trecutul are viitor”. Între orele 16,45 – 18,00 vă propunem o expoziție virtuală itinerantă de spăcele din Sălaj, realizată de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, prezentând obiectele de patrimoniu într-un mod interactiv, cu ajutorul echipamentelor VR (Virtual Reality). Între orele 16,30 – 19,30 gazda de la Iaz vă propune vizite ghidate în casele tradiționale din Muzeu, organizate pentru grupuri mici de vizitatori. La ora 17,00 va avea loc un scurt moment muzical tradițional, susținut de hegheduşi din Valea Barcăului, urmat de o degustare de bucate tradiționale şi de vinuri, pe un fond muzical ambiental asigurat de Rodinel Duduc. Între orele 17,00 și 20,00 copiii pot participa la diverse ateliere, precum: atelier demonstrativ interactiv de țesut la război, atelier de pictură pe sticlă, atelier de copt pâine, atelier de mărgelit și un atelier ”Din vremea bunicilor”, pe care îl va susține MJIAZ.

Informații de background

Rețeaua Națională a Muzeelor din România vă oferă o nouă marcă culturală, derivată din cea clasică a Nopții Muzeelor, pe care a numit-o Noaptea Muzeelor la Sate sau Nocturna Muzeală Rurală. Acest eveniment se adresează sutelor de muzee și colecții private sau de stat, caselor memoriale și de memorie istorică și altor entități culturale și religioase, cu valoare istorică, culturală sau de patrimoniu, din spațiul rural românesc. Acestea pot fi reședințe nobiliare, castele și cetăți, biserici fortificate sau de lemn, colecții de artă religioasă care aparțin bisericilor parohiale și mănăstirilor, mori de vânt, de apă sau de hârtie, gospodării tradiționale țărănești conservate in situ sau case bătrânești, centre culturale sau de artă, ateliere de artă tradițională, monumente paleo-creștine, mausolee, situri arheologice deschise publicului, fierării, hambare, chiar și centre de pompieri. Prima ediție a ”Nopții Muzeelor la Sate” va avea loc în 2 septembrie 2023, iar desfășurătorul evenimentului va păstra logica de promovare și de reprezentare a Nopții Muzeelor. În cazul acestei ediții inaugurale, activitățile principale se vor concentra cu predilecție pe trei direcții strategice:

-Configurarea unei mărci culturale derivate din arhitectura Nopții Muzeelor care să asigure personalitate evenimentului, o identitate ușor de recunoscut și vizibilitate patrimoniului cultural rural;

-Campanie națională de suport pentru dezvoltarea de programe educative adresate copiilor și tinerilor din comunitățile rurale, derulate de participanți, prin exploatarea colecțiilor și a patrimoniului cultural deținut.

Împărtășirea de povești fascinante, cu valoare culturală și istorică, probabil unele neștiute de către publicul larg, mizând pe faptul că aceste povești vor stimula vizitarea acestor obiective și zone rurale de unde provin și cercetarea sau interpretarea acestora pentru proiecte de valorificare a patrimoniului rural românesc.

*Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău este instituție de cultură subordonată Consiliului Județean Sălaj.

Dr. Corina Bejinariu,

Manager MJIAZ

 

Sursa informațiilor Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu