LINK EXCHANGE

sâmbătă, 17 decembrie 2022

Simpozionul internațional „Repere Arheologice Bănățene. Trecut, prezent și viitor”

 


Simpozionul internațional „Repere Arheologice Bănățene. Trecut, prezent și viitor” debutează sâmbătă, 17 decembrie
Aflată la ediția cu nr. XXXVI, manifestarea tradițională inițiată de regretatul Florin Medeleț reunește specialiști de marcă ai arheologiei din țară și nu numai.
Vor fi prezentate rezultatele cercetărilor arheologice sistematice și preventive, dar și ale analizelor interdisciplinare folosite în arheologie, având ca punct comun – Banatul românesc. Pe lângă arheologii muzeelor bănățene vor participa colegi din Deva, Arad, Drobeta-Turnu Severin, Cluj – Napoca, Satu Mare, dar și din Ungaria, Germania și Italia. Este un bun prilej de întâlnire al arheologilor bănățeni și nu doar, perpetuând tradiția acestui simpozion de a prezenta și discuta ultimele descoperiri, dar și rememorarea poveștilor din timpul vechilor săpături. Ediția din acest vine cu o noutate în modul de prezentare a lucrărilor, prin introducerea unei secțiuni de postere.
Comunicările vor avea loc începând cu ora 9:00, în sala de conferințe a hotelului Atlas.

#mnab #reperebanatene

 

Sursa informațiilor Muzeul Național al Banatului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu