Mugurarul (Pyrrhula pyrrhula)

 

EXPONATUL LUNII
Mugurarul (Pyrrhula pyrrhula) este o pasăre care face parte din familia Fringillidae (familie de păsări cântătoare ce include cinteza, scatiul, sticletele, etc).
Denumirea științifică a speciei provine din cuvântul grecesc pyrros= roșu, cu referire la culoarea părții ventrale a masculului.
Arealul lui de distribuție este în Europa, Asia de Sud-Vest, Asia de Est, ajungând până în Siberia, Kamceatka și Japonia.
În România mugurarul este o specie sedentară, fiind întâlnit în zona de deal și de munte, unde cuibărește în păduri de foioase și conifere sau în dumbrăvi. În afara perioadei de cuibărit poate fi observat pe tot teritoriul țării, chiar și în localități sau în apropierea lor astfel că, iarna, sunt frecvent întâlniți în parcurile orașelor, în livezi și grădini.
Este o specie de talie medie, cu corpul îndesat, ciocul scurt, robust și negru, iar dimorfismul sexual este accentuat: obrajii, gâtul, pieptul și abdomenul au o culoare roz-roșiatică în cazul masculului și gri-gălbui în cazul femelei.
Se hrănește în timpul zilei în coronamentul arborilor, uneori în stoluri mici, familiale. Execută mișcări de migrație altitudinală în căutarea hranei, formată preferențial din muguri (de unde și denumirea populară a speciei), semințe (preferă semințele mari datorită formei ciocului), fructe și nevertebrate, acestea din urmă fiind deosebit
de importante în timpul creșterii juvenililor. Coboară foarte rar pe sol, în special atunci când găsește o sursă de apă pentru adăpare.
Perechile sunt monogame și rămân împreună pe viață. În timpul ritualului nupțial masculul își etalează pieptul roșu și târtița albă, merge lateral spre femelă până când își ating ciocurile, apoi regurgitează mâncare în ciocul femelei. Ponta este alcătuită
din 3-7 ouă alb-verzui, pătate cu brun, iar incubația durează 12-14 zile, timp în care masculul o hrănește pe femelă în cuib. O pereche scoate 2 și chiar 3 rânduri de ouă într-un sezon de reproducere.
La nivel european populația este stabilă, fiind estimată la un efectiv de 7.300.000 - 14.000.000 de perechi cuibăritoare, Europa deținând 25-49% din efectivul total estimat pe glob. Printre țările cu populații numeroase se numără Franța, Suedia, Norvegia, Finlanda și Germania. În România efectivul a fost estimat la 165.000 -
330.000 de perechi clocitoare. (Sursa: Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România, 2015)
În muzeul nostru poate fi observat în sala a III-a, alături de alte păsări cântătoare din România.
#QRCODE

 

Sursa informațiilor Muzeul de Științele Naturii Aiud.