LINK EXCHANGE

luni, 20 decembrie 2021

Fibulă cu butoni în formă de ceapă

 



Sugestie de reconstituire a costumului în care ar fi putut fi integrate accesoriile și podoabele recuperate din inventarul celor trei morminte princiare de la Apahida (jud. Cluj, a doua jumătate a secolului al V-lea p.Chr.), inclusiv fibula cu butoni în formă de ceapă prezentată. Reconstituire grafică: Radu Olteanu

 

Fibulă cu butoni în formă de ceapă
Loc de descoperire: Apahida, jud. Cluj
Datare: a doua jumătate a secolului al V-lea p.Chr.
Colecția Muzeul Național de Istorie a României
Fibula din inventarul primului mormânt princiar de la Apahida reprezintă una dintre variantele cele mai elaborate ale acestui tip de accesoriu. Aceste accesorii erau purtate de cei mai înalți reprezentați ai ierarhiei Imperiului Roman Târziu. Pe missorium-ul lui Theodosius de la Madrid, alături de cei trei împărați apare și un personaj înveșmântat cu o chlamys fixată pe umăr cu o fibulă cu butoni în formă de ceapă. La rândul său, Stilicon, patricius, magister utriusque militiae – conducătorul tuturor armatelor din Occident – și soțul Serenei, nepoata și fiica adoptivă a împăratului Theodosius, apare reprezentat pe dipticul de la Monza cu o fibulă asemănătoare pe umărul drept. Pe mozaicurile parietale de la Ravenna, din biserica San Vitale, în imediata vecinătate a împăratului Justinian și a soției sale Teodora sunt reprezentate personaje înveșmântate cu mantii fixate cu fibule pe umărul drept.
Text: dr. Rodica Oanță-Marghitu
Foto: Marius Amarie
Reconstituire grafică: Radu Olteanu
© MUZEUL NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI
Artefactele pot fi admirate în cadrul expoziției „Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice și romane” de la Muzeul Arheologic din Madrid │ Museo Arqueológico Nacional de España. Expoziția poate fi vizitată în mod gratuit până la 27 februarie 2022.
Mai multe informații despre proiectul expozițional, aici: https://bit.ly/2YWVieX


Sursa informațiilor Muzeul Național de Istorie a României.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu