LINK EXCHANGE

marți, 18 mai 2021

Pandantivul de aur de la Vitănești „Măgurice” (Jud. Teleorman)

 

Pandantivul de aur de la Vitănești „Măgurice” (Jud. Teleorman)

Piesa de aur a fost descoperită în anul 2008 pe parcursul campaniei de cercetări arheologice din tell-el eneolitic de la Vitănești „Măgurice”. La mică distanță se afla un vas antropomorf, ambele în zona de distrugere a unei locuințe incendiate aparținând culturii Gumelnița (a doua jumătate a mileniului V î. Hr.).
Pandantivul are o formă aproximativ discoidală, cu o prelungire trapezoidală în partea superioară. Aici se găsesc și două perforații circulare. A fost lucrată din mai multe foițe din aur suprapuse prin batere. Acest aspect tehnologic se observă pe marginile îndoite în unele porțiuni și pe suprafețele lui unde apar fisuri, ce corespund zonelor de suprapunere a foițelor de metal. Dimensiunile sunt următoarele: L = 24,73 mm, l = 21,21 mm, g = 0,21 mm iar greutatea este de 1,4 g.
Piesa din aur face parte din categoria reprezentărilor antropomorfe din aur. Opinia des întâlnită este aceea că ea reprezintă silueta umană mult schematizată sau mai bine zis doar simbolizată, în special în cazul reprezentărilor de tipul celei descoperite la Vităneşti. Există ipoteza că piesele de aur gumelnițene sunt realizate din aur de origine sud-dunăreană. Pe teritoriul României au mai fost descoperite pandantive de aur în siturile de la Vidra, Sultana, Gumelnița, Vărăști sau Pietrele.
Pandantivul de aur de la Vitănești de află în momentul de față în patrimoniul Muzeului Național de Istorie al României din București, o replică putând fi văzută și în expoziția permanentă de arheologie organizată la Muzeul Județean Teleorman.

 

Sursa informațiilor Muzeul Judeţean Teleorman.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu