LINK EXCHANGE
▼
luni, 4 decembrie 2017
Vernisajul expoziției temporare – “MAMIFERE DIN PATRIMONIUL SECŢIEI DE ŞTIINŢELE NATURII”
Vernisajul expoziției temporare – “MAMIFERE DIN PATRIMONIUL SECŢIEI DE ŞTIINŢELE NATURII” va avea loc marţi, 05.12.2017, ora 11.00, la sediul Secției de Științele Naturii, din str. Popa Șapcă nr. 8!
Patrimoniul Secţiei de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei deţine, pe lângă colecţiile de paleontologie, mineralogie, botanică, entomologie, moluşte şi o colecţie de vertebrate în care mamiferele ocupă o poziţie privilegiată.
Expoziţia „Mamifere din patrimoniul Secţiei de Ştiinţele Naturii“ are un caracter ecologic, biogeografic şi sistematic, prezentând piese valoroase existente în colecţia de mamifere din patrimonial Secţiei de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei, precum şi aspecte din viaţa acestora. Din cele aproximativ 100 de specii de mamifere din fauna României, 72 au nevoie de măsuri de ocrotire.
Colecţia de mamifere a fost constituită începând cu anul 1952, fiind apoi îmbogăţită permanent. Ea conservă un număr de 750 de piese reprezentând: mamifere naturalizate, preparate umede, blănuri şi trofee, aparţinând la 57 specii, la care se adaugă cele 47 de piese care au fost preluate în custodie în anul 1997 de la Muzeul Cinegetic al Carpaţilor Posada. La întocmirea colecţiei de mamifere şi-au adus contribuţia specialişti naturalişti: Elena Bazilescu, Constantina Sorescu, Mihai Cruce, Mircea Popescu, Ion Firu, Irina Păunescu, prin colectări rezultate în urma activităţii de cercetare în diverse zone biogeografice din ţară şi în special din Oltenia.
Piese vechi din anii: 1903, 1907, 1909 (trofeu de căprior), 1910, 1916, 1917(trofeu de lup), 1918 (trofeu de cerb), 1922 (trofeu de capră neagră), dar totodată şi de speciile de chiroptere, 15 din cele 17 specii sunt prezente pe teritoriul Olteniei.
Totodată multe dintre piesele din colecţie sunt folosite ca parte integrantă a expoziţiei de bază a Secţiei de Ştiinţele Naturii, dar şi în cadrul activităţilor cultural educative.
Scopul expoziţiei este de a face cunoscută colecţia de mamifere care conservă piese valoroase de o deosebită importanţă ştiinţifică.
Din cuprinsul expoziţiei:
*Aspecte vizând sistematica şi biologia celor mai importante ordine de mamifere
*Răspândirea lor zoogeografică
*Diversitatea lor
*Curiozităţi despre mamifere
Fără îndoială, expoziţia se constituie într-o acţiune cultural - educativă pentru toate categoriile de vizitatori, dar îndeosebi pentru tineri, cărora încercăm să le trezim interesul pentru cunoaşterea patrimoniului muzeal.
Au o largă răspândire geografică, în toate mediile de viaţă, majoritatea sunt terestre, unele subterane dar şi avcatice, semi-avcatice şi chiar zburătoare. Ca urmare a adaptării lor la diferite medii de viaţă, aspectul forma şi dimensiunile corpului variază foarte mult. Există peste 5700 specii de mamifere grupate în 7 ordine: Insectivora, Chiroptera, Lagomorpha, Rodenţia, Carnivora, Artiodactyla, Primates.
Sursa informaţiilor Muzeul Olteniei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu