LINK EXCHANGE

miercuri, 6 septembrie 2017

Zilele Europene ale Patrimoniului la Turda



Muzeul de Istorie Turda, în parteneriat cu Fundația Potaissa, organizează in cadrul ZEP 2017 activităţile didactice Turda. Cadrul natural și patrimoniul cultural, în perioada 16-17 septembrie 2017. Obiectivul major al activităților este sensibilizarea în primul rând a tinerilor privind cunoașterea, respectarea și implicarea în protejarea patrimoniului cultural și natural, prin evidențierea modului în care patrimoniul reflectă sentimetul comunității asupra trecutului, prezentului și edificarea unui viitor comun.
În cadrul evenimentelor se vor organiza vizite ghidate în expoziţia permanentă a muzeului, prezentări ale patrimoniului cultural turdean, vânătoare de comori în centrul orașului, activităţi interactive în Castrul Legiunii V Macedonica și drumeţie pe poteca tematică din Cheile Turenilor. Participarea la eveniment este liberă.
Activtățile se vor desfășura după următorul program:

Sâmbătă, 16 septembrie 2017:
10.00 – 10.45 – prezentarea expoziției de bază a muzeului și ale patrimoniului cultural turdean
10.45 – 11.45 – vizită la monumentele istorice din centrul orașului (vânătoare de comori): Palatul
Princiar, Biserica Reformată, ruinele Cetăţii Medievale Turda, casele în stil
Secession, Teatrul “Aureliu Manea” și Biserica Unitariană
11.45 – 12.45 – prezentarea Castrului Legiunii V Macedonica, activități interactive

Duminică, 17 septembrie 2017:
10.00 – 12.30 – întâlnire la intrare în poteca tematică din Cheile Turenilor, drumeție și activități
Interactive.

Toți cei care doresc să se alăture evenimentului, sunt invitați să se prezinte la Muzeul de Istorie Turda, sâmbătă, 16 septembrie 2017, ora 10.00. Având locuri limitate, vă rugăm confirmați prezența grupului dumneavoastră până joi, 14 septembrie orele 16.00 la numărul de telefon 0264-311826; 0743312812, persoana de contact Annita Szotyori sau la adresa de email muzeulturda@gmail.com


Sursa informaţiilor Muzeul de Istorie Turda.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu