LINK EXCHANGE
▼
miercuri, 29 martie 2017
Târgul de Florii // 7 – 9 aprilie 2017 // Muzeul Țăranului
În fiecare primăvară, în preajma Floriilor, Muzeul Țăranului își așteaptă vizitatorii la primul târg cu meșteri de peste an. De vineri, 7 aprilie, până duminică, 9 aprilie 2017, de la orele 10 dimineața până la 6 seara, veți avea prilejul să admirați și să târguiți o mulțime de lucruri frumoase, meșteșugite cu sârg și încărcate cu semne și înțelesuri.
Timp de trei zile, veți avea prilejul să-i cunoașteți și să stați de vorbă cu cei care le-au realizat: încondeietoare, țesătoare, cusătorese, împletitoare, olari, iconari, lingurari, pielari, rudari.
Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, țesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat și multe altele vor putea fi tocmite și cumpărate la Târgul de Florii de la Muzeul de la Șosea.
De-ale gurii găsiți: cozonaci și plăcinte, fel și fel de dulciuri din Teleorman, turtă dulce de Harghita, miere de albine, polen și propolis, ierburi de leac, pălincă și dulceață.
Târg (o)rânduit de Muzeul Național al Țăranului Român
Preț bilet: 4 lei, 2 lei (elevi, studenți, pensionari).
Sursa informaţiilor Muzeul Național al Țăranului Român.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu