LINK EXCHANGE

sâmbătă, 23 aprilie 2016

Monede romane confiscate din Târgul Obor



Un bărbat de 58 de ani din Mediaş vindea în Târgul Obor 12 monede romane imperiale antice din cupru ce datează din sec. III-IV. Bărbatul a fost prins de poliţişti iar monedele au fost confiscate.
“În cadrul activităţilor preventive organizate de către Serviciul de Investigaţii Criminale pe linia protejării patrimoniului cultural naţional, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor la regimul protejării patrimoniului arheologic, au fost efectuate o serie de controale, fiind vizate locaţii în care sunt comercializate bunuri culturale de gen. La un astfel de control efectuat în Târgul Obor, în data de 17 aprilie 2016, au fost identificate, fiind expuse spre comercializare, 12 monede antice romane imperiale din cupru datând din sec. III-IV d. Ch.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.




Poliţiştii fac acum cercetări pentru a stabili de unde provin aceste monede antice dar şi cum au ajuns acestea în posesia bărbatului care încerca să le comercializeze. Există însă suspiciuni că monedele ar proveni din săpături neautorizate în situri arheologice sau din detecţii ilegale cu detectoare de metale.

Sursa informaţiilor Sibiu100%.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu