LINK EXCHANGE

sâmbătă, 23 aprilie 2016

Falsificarea monedei în decursul diferitelor perioade istorice


Muzeul Municipiului Bucureşti vă invită la următoarea întâlnire din cadrul conferinţelor de joi cu dr. Dan Pîrvulescu, pentru a afla despre "Falsificarea monedei în decursul diferitelor perioade istorice", în data de 28 aprilie 2016, orele 19.00.
În decursul istoriei, fenomenul falsificării emisiunilor monetare are o pondere variabilă în structura circulaţiei monetare, în funcție de epocă, în cadrul fiecărui stat, regiune sau oraş. Falsurile monetare se disting în principal de emisiunile oficiale, stilistic şi prin diferenţe ponderale sau de titlu. Valoarea unei monede era dată de cantitatea de metal preţios pe care o conţinea. De obicei modul de realizare a unui fals a fost reprezentat de aplicarea unui strat subțire de metal prețios, aur sau argint peste o bucată de metal comun, cupru, plumb, fier sau staniu.
Joi, 28 aprilie 2016 vom aprofunda problema falsurilor monetare, o realitate socială şi economică indiferent de perioada istorică.
Conferinţa este strâns legată de expoziţia „Falsuri Monetare. O scurtă istorie a falsificării monedei” organizată de Muzeul Municipiului Bucureşti în parteneriat cu Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, care poate fi vizitată la Palatul Suţu până la data de 29 mai 2016. În mod excepţional, după finalizarea conferinţei, va putea fi vizitată această expoziţie ce a constituit baza conferinţei de joi, 28 aprilie.
Dan Pîrvulescu este şeful Secţiei Istorie din cadrul Muzeului Municipiului Bucureşti precum şi coordonatorul Muzeului Dr. George Severeanu în cadrul căruia funcţionează Cabinetul Numismatic şi Medalistic. A obţinut titlul ştiinţific de Doctor în Istorie în cadrul Şcolii de Studii Avansate a Academiei Române, în urma susţinerii unei teze dedicată genezei monetăriei Ţării Româneşti, pe baza cercetării fondului medieval al emisiunilor monetare aparţinând colecţiei Maria şi dr. George Severeanu.
Din anul 2015 este redactorul şef al Revistei de Cercetări Arheologice şi Numismatice, publicaţie ştiinţifică periodică a Muzeului Municipiului Bucureşti.
Membru al Societăţii Numismatice Române şi arheolog înscris în Registrul Arheologilor atestaţi din România (Ministerul Culturii). A participat la numeroase programe naţionale şi internaţionale de cercetări arheologice sistematice, dar şi la cercetări arheologice preventive, supravegheri arheologice şi cercetări de suprafaţă pe teritoriul Municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov.
Este coordonatorul mai multor expoziţii dedicate valorificării patrimoniului arheologic şi numismatic şi autor al mai multor contribuţii publicate în prestigioase reviste ştiinţifice.


Sursa informaţiilor Muzeul Municipiului Bucureşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu