În avanpremieră, EXPONATUL LUNII MAI 2016 Anonim german, „Pieta” lemn stucat cu urme de policromare, secolul al XVIII-lea Colecţia Muzeului de Artă Cluj-Napoca

În avanpremieră,
EXPONATUL LUNII
MAI 2016
Anonim german, „Pieta”
lemn stucat cu urme de policromare, secolul al XVIII-lea
Colecţia Muzeului de Artă Cluj-Napoca

„Pieta”, cuvânt de origine italiană, învestit cu o încărcătură umanistă de o profunzime aparte, semnifică milă, compasiune. În domeniul istoriei artei, respectiv în iconografie, termenul desemnează o scenă compoziţională sacră, familiară repertoriului catolic, care, de regulă, o reprezintă pe Maica Domnului ţinând pe genunchi sau în braţe trupul neînsufleţit al fiului său, coborât de pe cruce, înainte de a-l încredinţa lui Nicodim şi Iosif din Arimateea pentru înmormântare. Uneori, celor două personaje tradiţionale li se alătură figura Apostolului Ioan şi cele trei Marii.

Inspirat din Patimile Mântuitorului, acest motiv, de un dramatism tulburător, ce ilustrează, în fapt, tema plângerii lui Hristos, a constituit un subiect devoţional popular în pictura şi sculptura europeană din secolul al XIII-lea până la sfârşitul secolului al XVII-lea, din el răzbătând, dincolo de fervoarea trăirii religioase, sentimentul etern uman al mamei îndurerate. Tema iconografică a cunoscut de-a lungul timpului variate şi numeroase interpretări, o tradiţie deosebită înregistrând, însă, în ambianţa artistică germană, unde este prezentă în cele două ipostaze binecunoscute: „Vesperbild”, care defineşte o compoziţie alcătuită doar din figurile Mariei şi a fiului său, şi „Beweinung Christi”, adică plângerea, care asociază grupului tradiţional alte patru personaje biblice, Apostolul Ioan şi cele trei Marii.

„Pieta” din colecţia muzeului de artă clujean, sculptată în lemn stucat cu urme de policromare, dezvăluie un grup statuar compus doar din figurile sfinte ale Mariei şi a lui Hristos, în conexiune directă cu accepţiunea mai restrânsă a motivului iconografic. Maica îndurerată, înveşmântată într-o tunică lungă cu mâneci şi mantie amplă, iar pe cap purtând un manforion, este reprezentantă şezând pe o stâncă, în timp ce ţine în braţe trupul lipsit de viaţă al fiului său, coborât de pe cruce, într-o atitudine ce denotă parcă, dincolo de nemărginita suferinţă, o smerită şi harică reculegere. Cufundat într-un abandon total, Hristos este figurat semi-nud, o draperie bogat drapată înfăşurându-i şoldurile, cu capul căzut pe spate şi plecat spre umărul drept. Grupul sculptural descrie, în esenţă, o compoziţie deschisă, trupul lui Hristos, dispus în diagonală, întretăind verticala sinoasă zugrăvită de capul şi corpul Mariei. Torsurile celor două personaje alcătuiesc, la rândul lor, un unghi deschis, cu extremităţile orientate spre capete şi vârful situat în zona genunchilor lui Hristos, per ansamblu, figurile înscriindu-se într-o schemă piramidală, care, în ciuda dezaxării generate de elipsele ce se conturează prin poziţionarea expresivă a braţelor celor doi, îşi păstrează, inconturnabil, echilibrul compoziţional.

Sub raport iconografic, lucrarea aparţine temei „Vesperbild”, iar prin însuşirile stilistice dominate – tratarea aridă ce imprimă figurilor sacre o notă ascetică, minuţiozitatea naturalistă în reliefarea anumitor detalii anatomice şi caracterul accentuat dramatic, materializat atât în jocul drapajului agitat al faldurilor, ce sugerează iluzoriu, prin contrastele create, o nelinişte dinamică, cât şi prin efectul studiat, impregnat cu o uşoară doză de teatralitate, ce plusează patetismul îndurerat al atitudinilor şi expresiilor –, se încadrează epocii barocului târziu. Numele sculptorului este, din păcate, necunoscut, în literatura de specialitate precizându-se, totuşi, faptul că el ar putea să fie un artist german, de importanţă secundară, sau, mai probabil, un meşter provincial din ambianţa germană.

Material documentar: Alexandra Sârbu

Referinţă bibliografică:
Rus, Alexandra, „O «Pieta» la Muzeul de Artă din Cluj”, în „Sesiunea de comunicări științifice a Muzeelor de Artă”, vol. II, Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă, Direcția muzeelor și monumentelor, București, februarie 1968, pp. 181-188.

Sursa informaţiilor Muzeul de Artă Cluj-Napoca.