LINK EXCHANGE

joi, 17 septembrie 2026

Patrimoniul Banatului de Munte ajunge la Torino

 

Cu sprijinul Consiliul Județean Caraș-Severin patrimoniul Banatului de Munte ajunge la Torino!
 

Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș participă, în perioada 18–20 septembrie 2026, la Festivalul Internațional „Comoara Străbunilor” – ediția a XI-a, desfășurat la Torino, Italia.


Prin această participare, vom prezenta patrimoniul etnografic al muzeului, colecțiile noastre și bogăția culturală a Banatului de Munte, într-o întâlnire dedicată tradiției, memoriei și identității.
Este, totodată, un prilej deosebit de întâlnire cu comunitatea românească din Italia și de dialog cultural între România și Italia, ducând mai departe poveștile, valorile și moștenirea locurilor pe care le reprezentăm.


De la Caransebeș la Torino, aceeași comoară: patrimoniul nostru.
 

Patrimoniul cultural unește comunități, apropie oameni și păstrează vie identitatea unei comunități, oriunde s-ar afla.


#MuzeulCaransebeș #ConsiliulJudețeanCarașSeverin #BanatulDeMunte #Patrimoniu #Tradiție #Identitate #Torino2026 #ComoaraStrăbunilor

 

Sursa informațiilor Muzeul Caransebeș.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu