Canceu din sticlă opalină, de culoare alb-verzuie, a doua jumătate a secolului al XVIII-lea
Frumoasele cancee de la Porumbacu de Sus
Glăjăria de la Porumbacu de Sus, Țara Oltului, a fost cea mai longevivă și productivă glăjărie din Transilvania, având o activitate începută cel puțin din anul 1619, când principele Gabriel Bethlen a adus aici meșteri sticlari de la Murano, Veneția, și continuată până 1894. Meșterii sticlari de la Porumbacu de Sus, străini (venețieni și apoi nemți și boemi) dar și autohtoni, au creat de-a lungul a trei secole obiecte din sticlă de o rară frumusețe, comparabile cu cele din Europa Centrală, prin care au fost acoperite necesitățile domeniilor princiare și nobiliare, precum și ale păturii țărănești din Transilvania.
Canceele („kancso” în maghiară, „krug” în germană) au reprezentat tipul morfologic cel mai răspândit în producția transilvăneană de sticlă. Dezvoltându-se din cănile drepte de băut, canceele sunt piese cu corpul piriform, pântecele bombat, gâtul cilindric, gura largă, având toartă laterală și în cele mai multe cazuri cu talpă de susținere.
La Porumbacu de Sus s-au lucrat cancee din sticlă mai mici (cu înălțimea de 10-11 cm), dar cele mai multe au fost de dimensiuni medii (16-18 cm), iar cele de peste 20 cm erau considerate mari.
În secolul al XVII-lea, canceele de la Porumbacu de Sus au fost realizate din sticlă transparentă („sticlă de pădure”), cu diferite nuanțe (verzuie, îndeosebi, dar și de culoarea mierii, galben-verzuie) sau din sticlă incoloră, cu pereții fini, așa numita sticlă „cristal”, a cărui meșteșug a fost adus de venețieni. Decorul era în optic, cu caneluri verticale sau cu decor floral de tip „fagure”. La bază aveau un inel franjurat.
În secolul al XVIII-lea, majoritatea canceelor sunt din sticlă incoloră, cu corpul mult bombat, cu gât cilindric pronunțat, chiar în formă de pâlnie, cu picior gros și talpă de susținere discoidală, iar decorul fiind în optic. Apar însă și se înmulțesc piesele din sticlă opalină, de culoare albă („sticlă făcută din oase”), cu decor de inspirație venețiană, din fire de sticlă colorată roșu-rubin sau albastru-cobalt, dispuse sub formă de spirală și „pieptănat”. Se renunță la toarta de prindere arcuită cu buton în favoarea uneia fără buton, rotundă, puternic arcuită, mai plată, cu striații și cu decor în interior cu fire din sticlă filată colorată.
La începutul secolului al XX-lea, canceele devin mai zvelte, sunt din sticlă incoloră, cu picior scurt și gros, talpă discoidală. Maniera de decorare a gâtului și a gurii era una specifică, cu sticlă filată colorată albastru-cobalt sau cu elemente gravate mat, cu motive florale și linii în zigzag.
Din Colecția de sticlărie a Muzeului de Etnografie Brașov prezentăm trei cancee create în perioade diferite la glăjăria de la Porumbacu.
Sursa: Ligia Fulga, Sticla transilvăneană în secolele XVII-XVIII, 2004, p. 138-154.
#MuzeuldeEtnografieBrașov #MuzeulCivilizațieiUrbaneaBrașovului
#glăjăriidinTransilvania #sticlăriadelaPorumbacudeSus #glaja
Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu