Vă invităm la o nouă ediție din seria „Arheologia pentru toți” (ApT Ediția #15), dedicată cunoașterii patrimoniului arheologic românesc.
De această dată, Dr. Nona Palincaș, arheolog expert (CS II, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române), ne va vorbi despre monumentul istoric „Popești – Cetatea geto-dacică Argedava”, aflat la aproximativ 25 km de București, în orașul Mihăilești, județul Giurgiu.
Vom descoperi împreună de ce cercetătorii consideră că aici s-a aflat Argedava, şi care este legătura sa cu formarea regatului lui Burebista, respectiv a ideii de Dacia.
Pe parcurs, vor fi explicate și aspecte esențiale pentru înțelegerea unui sit arheologic și a modului în care acesta este cercetat.Moderator: Bogdan Șandric (director Direcția Patrimoniu Digital, Institutul Național al Patrimoniului - inițiatorii seriei de conferințe dedicate arheologiei).
---------------------------------------
Despre autoare:
Dr. Nona Palincaş, arheolog expert, CS II la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române şi coordonatoarea proiectului de cercetare „Popeşti- Locuirea pre- şi protoistorică”, este specializată pe arheometrie (datare cu radiocarbon şi izotopi stabili pentru dietă şi mobilitate) şi arheologia genurilor în epoca metalelor.
---------------------------------------
Arheologia este o disciplină care folosește instrumente, metode și reguli proprii, putând fi practicată doar de către specialiști recunoscuți de comunitatea arheologică și Ministerul Culturii. Cercetarea arheologică ține cont de caracterul distructiv al metodelor și de caracterul fragil și perisabil al monumentelor și artefactelor arheologice. Așadar, dorim ca prin aceste conferințe să facem cunoscute metoda și rezultatele cercetărilor arheologice și să atragem atenția asupra faptului că patrimoniul arheologic capătă valoare culturală doar în contextul în care a fost descoperit, iar protejarea acestuia este responsabilitatea noastră, a tuturor.
Conferințele „Arheologia pentru toți” aduc în atenția tuturor situri arheologice de pe teritoriul României care aparțin epocilor preistorice și istorice. Fiecare sit arheologic va fi prezentat într-un limbaj cât mai accesibil publicului larg.
---------------------------------------
Evenimentul este organizat de Institutul Național al Patrimoniului.
Sursa informațiilor Direcția Patrimoniu Digital - cIMeC.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu