Ştiinţă pentru toţi: 𝐕𝐮𝐥𝐩𝐞𝐬 𝐯𝐮𝐥𝐩𝐞𝐬 𝐋𝐢𝐧𝐧𝐚𝐞𝐮𝐬, 𝟏𝟕𝟓𝟖 (𝐕𝐔𝐋𝐏𝐄)

𝐒𝐄𝐂𝐓̦𝐈𝐀 𝐃𝐄 𝐒̦𝐓𝐈𝐈𝐍𝐓̦𝐄𝐋𝐄 𝐍𝐀𝐓𝐔𝐑𝐈𝐈

𝐕𝐮𝐥𝐩𝐞𝐬 𝐯𝐮𝐥𝐩𝐞𝐬 𝐋𝐢𝐧𝐧𝐚𝐞𝐮𝐬, 𝟏𝟕𝟓𝟖 (𝐕𝐔𝐋𝐏𝐄)

𝑂𝑟𝑑. 𝐶𝑎𝑟𝑛𝑖𝑣𝑜𝑟𝑎, 𝐹𝑎𝑚. 𝐶𝑎𝑛𝑖𝑑𝑎𝑒, 𝐺𝑒𝑛 𝑉𝑢𝑙𝑝𝑒𝑠
...𝐷𝑒 𝑣𝑟𝑒𝑎 𝑠𝑎̆-𝑖 𝑠𝑝𝑢𝑖𝑒 𝑐𝑢𝑖𝑣𝑎 𝑐𝑎̆ 𝑒 𝑠̦𝑖𝑟𝑒𝑡, 𝑖̂𝑙 𝑛𝑢𝑚𝑒𝑠̦𝑡𝑒 „𝑣𝑢𝑙𝑝𝑜𝑖 𝑏𝑎̆𝑡𝑟𝑎̂𝑛”…
𝐍𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮𝐚̆𝐦 𝐩𝐨𝐯𝐞𝐬𝐭𝐞𝐚 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐮𝐧 𝐫𝐚𝐫 𝐚𝐧𝐢𝐦𝐚𝐥 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐞 𝐟𝐢 𝐛𝐮𝐜𝐮𝐫𝐚𝐭 𝐝𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭𝐚̆ 𝐩𝐨𝐦𝐞𝐧𝐢𝐫𝐞 𝐜𝐚 𝐯𝐮𝐥𝐩𝐞𝐚 (𝐕𝐮𝐥𝐩𝐞𝐬 𝐯𝐮𝐥𝐩𝐞𝐬). 𝐏𝐨𝐩𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐧𝐨𝐬𝐭𝐫𝐮, 𝐜𝐚 𝐬̦𝐢 𝐚𝐥𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐚𝐥𝐭𝐟𝐞𝐥, 𝐢̂𝐢 𝐜𝐮𝐧𝐨𝐚𝐬̦𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐦𝐢𝐧𝐮𝐧𝐞 𝐨𝐛𝐢𝐜𝐞𝐢𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐬̦𝐢 𝐢̂𝐧𝐬𝐮𝐬̦𝐢𝐫𝐢𝐥𝐞, 𝐢̂𝐧𝐜𝐚̂𝐭 𝐨 𝐢𝐚 𝐝𝐫𝐞𝐩𝐭 𝐞𝐱𝐞𝐦𝐩𝐥𝐮, 𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐚 𝐝𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭𝐚̆ 𝐩𝐥𝐚𝐬𝐭𝐢𝐜𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐯𝐨𝐫𝐛𝐞𝐥𝐨𝐫: „𝐥𝐚 𝐭𝐫𝐞𝐚𝐛𝐚̆ 𝐯𝐮𝐥𝐩𝐞, 𝐥𝐚 𝐬𝐨𝐦𝐧 𝐛𝐮𝐭𝐮𝐜”.
De altfel vulpea procură adesea prilej omului să o observe, când n-o poate prinde ori împușca. Nu rar dă târcoale prin gospodării, strângând de gât câte o găină.
𝐶𝑖𝑛𝑒 𝑛𝑢 𝑐𝑢𝑛𝑜𝑎𝑠̦𝑡𝑒 𝑐ℎ𝑖𝑝𝑢𝑙 𝑣𝑢𝑙𝑝𝑖𝑖! Are botul mai ascuțit, aduce la trup cu un câine, însă este mai mică și evident mai mică decât lupul. Are între 6 și 10 kg, rar mai mult.
Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoasă cu vârful alb care nu depășește 40 cm, o ține orizontală, când aleargă, sau o târâie, când pășește agale.
Blana roșcovană, deasă mai ales iarna, este motivul ei de pieire. Spre deosebire de lup vânează singură în amurg sau noaptea. Numai dacă este lihnită de foame se avântură să iasă din bârlog ziua, astfel stă ascunsă în vizuina ei, pe care uneori o împrumută de la bursuc, printr-un șiretlic.
Cum se înserează, iese la vânătoare și prinde orice-i vine în cale: iepuri, șoareci, găini, ouă, dar nu se dă în lături nici de la miere, fiind singura ei slăbiciune, după care se dă în vânt, răbdând împunsăturile nemiloase ale albinelor.
Detectează prada chiar și fără să o vadă (𝑑𝑢𝑝𝑎̆ 𝑚𝑖𝑟𝑜𝑠 𝑠𝑎𝑢 𝑑𝑢𝑝𝑎̆ 𝑠𝑢𝑛𝑒𝑡), dar nu aleargă după ea, ci sare asupra sa, cu labele din față, precum pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o singură masă și îngroapă ce le prisosește, urmând a reveni altă dată la locul cu „𝑝𝑟𝑜𝑣𝑖𝑧𝑖𝑖”.
Este un animal deștept și curajos, înzestrată cu atâtea însușiri, încât face față oricăror întâmplări. În copaci se cațără lesne, se târăște pe burtă ca un șarpe, e ușoară ca o pisică, numai la înot nu se prea încumetă. Dar pe lângă toate e atât de isteață, încât o face mai puternică; e atât de șireată, încât își scurtează calea; e atât de curajoasă uneori, încât ai crede că nu-și dă seama de pericole, și atât de răbdătoare, încât nu se avântă oriunde și oricum.
𝐸𝑠𝑡𝑒 𝑜 𝑚𝑎𝑚𝑎̆ 𝑔𝑟𝑖𝑗𝑢𝑙𝑖𝑒! Puii se nasc orbi, în vizuini subterane, o singură dată pe an, din martie până în mai de obicei în număr de cinci. Părinții sunt foarte implicați în creșterea puilor: mama este mereu în preajma lor pentru a îi apăra, iar tatăl pleacă la vânătoare pentru a asigura hrana întregii familii.
În trecut vulpile au fost vânate cu cruzime ani la rând, unul dintre motive pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie pe vulpi este faptul că acestea răspândesc - 𝑚𝑎𝑖 𝑎𝑙𝑒𝑠 𝑖̂𝑛 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑢𝑙 𝑟𝑢𝑟𝑎𝑙 - câteva boli foarte grave, printre care și rabia.
Pot fi afectate în special animalele cu care vulpile intră în contact direct, dar boala poate fi transmisă și omului fie direct prin mușcătură, fie prin intermediul păsărilor din ogradă (𝐹𝑎𝑢𝑛𝑎 𝑅𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑖𝑒𝑖, 𝐼. 𝑆𝐼𝑀𝐼𝑂𝑁𝐸𝑆𝐶𝑈, 1983; 𝑀𝑎𝑚𝑖𝑓𝑒𝑟𝑒𝑙𝑒 𝑠𝑎̆𝑙𝑏𝑎𝑡𝑖𝑐𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑅𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑖𝑎, 𝑀. 𝐺𝐸𝑂𝑅𝐺𝐸𝑆𝐶𝑈, 1989; 𝑆𝑦𝑠𝑡𝑒𝑚𝑎𝑡𝑖𝑐 𝐿𝑖𝑠𝑡 𝑜𝑓 𝑡ℎ𝑒 𝑅𝑜𝑚𝑎𝑛𝑖𝑎𝑛 𝑉𝑒𝑟𝑡𝑒𝑏𝑟𝑎𝑡𝑒 𝐹𝑎𝑢𝑛𝑎, 𝐷. 𝑀𝑈𝑅𝐴𝑅𝐼𝑈, 2010).
𝐂𝐨𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦 𝐋𝐢𝐬𝐭𝐞𝐢 𝐑𝐨𝐬̦𝐢𝐢 𝐚 𝐈𝐔𝐂𝐍 (𝐔𝐧𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐞𝐫𝐯𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐍𝐚𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢) 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐚 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐢𝐧𝐭𝐚̆ 𝐫𝐢𝐬𝐜 𝐬𝐜𝐚̆𝐳𝐮𝐭 – 𝐋𝐂 (𝐧𝐞𝐩𝐞𝐫𝐢𝐜𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐚̆).
𝐏𝐢𝐞𝐬𝐚 𝐧𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭𝐚̆ 𝐚𝐩𝐚𝐫𝐭̦𝐢𝐧𝐞 𝐟𝐨𝐧𝐝𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐯𝐞𝐜𝐡𝐢 𝐝𝐞 𝐦𝐚𝐦𝐢𝐟𝐞𝐫𝐞 𝐚𝐥 𝐦𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥𝐮𝐢, 𝐢𝐚𝐫 𝐜𝐚 𝐝𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐯𝐞𝐧𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐦𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭𝐞 (𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥 𝐙𝐨𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜 𝐝𝐢𝐧 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢, 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐞𝐫𝐯𝐚𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐉. 𝐇𝐨𝐞𝐧𝐢𝐜𝐤𝐞 𝐬̦𝐢 𝐚𝐧𝐢𝐢 𝟏𝟗𝟐𝟗 , 𝟏𝟗𝟑𝟏).
𝐌𝐚𝐭𝐞𝐫𝐢𝐚𝐥 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭 𝐝𝐞: 𝐝𝐫. 𝐂𝐥𝐚𝐮𝐝𝐢𝐚 𝐈𝐨𝐧𝐞𝐥𝐢𝐚 𝐆𝐨𝐠𝐚, muzeograf - Secția de Științele Naturii.