Cârlig pentru pescuit

 

Cârlig pentru pescuit descoperit la Ardeu (Foto: Iosif Vasile Ferencz)

 Detaliu a contraacului cârligului de pescuit descoperit la Ardeu (Foto: Iosif Vasile Ferencz)

 3 Detaliu al capătului lățit al cârligului de pescuit descoperit la Ardeu (Foto: Iosif Vasile Ferencz)

 Vatra fierăriei în timpul cercetării (Foto: Iosif Vasile Ferencz)

 Vertebre de pește (Foto: Corneliu Beldiman)

 Vertebră de pește transformată în mărgică (Foto: Corneliu Beldiman)

 Imagine din Cheile Ardeului (Foto: Iosif Vasile Ferencz)

 

Muzeul din Deva este una dintre cele mai vechi instituții de profil din țară. A fost înființat la sfârșitul secolului al XIX-lea. Sediul central este organizat în jurul palatului Magna Curia, monument istoric care se impune prin elemente arhitectonice şi stilistice, renascentiste şi baroce.
Pe parcursul unei perioade ce depășește un secol, muzeul devean a adunat colecții valoroase, care cuprind artefacte prețioase, monede, statui și inscripții din piatră, obiecte cu valoare etnografică și pentru științele naturii. Biblioteca adăpostește peste 30.000 de volume, iar colectivul actual al muzeului are atât experiență, cât și maturitatea necesare pentru a desfășura activități la cel mai ridicat nivel profesional.
Începând din această lună, vă propunem să faceți cunoștință cu artefacte mai puțin renumite și să aflați povestea fiecăruia, atât cât a putut fi descifrată de arheologi. Am ales mediul on-line cu speranța că vom putea să venim în întâmpinarea interesului cât mai multor persoane.
În ultima săptămână a fiecărei luni, veți face cunoștință cu un astfel obiect, iar la începutul anului 2026, vom afla cum poveștile se completează pentru a contura secvențe din viața unei comunități.
Un exponat de neratat

Cârlig pentru pescuit

Uneori, când descoperi un obiect vechi, te surprinde prin … banalitatea formei, a aspectului sau a materialului din care a fost realizat. Uneori, sunt atât de asemănătoare obiectelor folosite în ziua de azi încât … te gândești că lumea nu a evoluat prea mult din acele vremuri și până azi. De multe ori, îți amintești cu multă precizie momentul descoperirii lui și emoțiile pe care le-ai trăit atunci. Așa poate să fie descris și momentul descoperirii cârligului (sau acului) pentru pescuit care este subiectul prezentării de astăzi.
Era într-una dintre ultimele zile ale verii anului 2009, iar investigația noastră avea ca obiectiv cercetarea atelierului despre care am vorbit și în prezentarea din luna ianuarie.
Nu pot să spun că nu am fost bucuros când am ținut pentru prima oară în mână piesa respectivă. Dar încă nu îmi dădeam seama cât de multe ne poate spune un … banal cârlig pentru pescuit. Biografia sa, asemenea zarului prezentat anterior și a altor piese, a început să se întrevadă după ce a ajuns pe masa de lucru, sub lupă, iar mai apoi, la bibliotecă …
Într-o primă etapă am constatat că obiectul este realizat din sârmă de bronz și că are o lungime de cca 3 cm. Însă la o privire mai atentă remarcăm detaliile. Se poate observa cu ușurință contraacul, partea ascuțită menită să agațe peștele păcălit și să nu-i permită să se elibereze cu ușurință.
Un alt capăt al piesei a fost lățit pentru a permite legarea firului undiței.
Mai trebuie să remarcăm și faptul că exemplarul se păstrează foarte bine și este un exponat valoros, care face cinste oricărui muzeu.
După cum s-a văzut, piesa nu a fost dificil de descris, astfel că putem să trecem la următoarea etapă a analizei în care vom stabili ,,contextul” din care provine. Să ne amintim că în acest moment ne îndreptăm atenția asupra particularităților locului în care a fost găsit acul pentru pescuit, dacă are legătură cu o construcție sau nu. O maximă importanță pentru acest demers o are înregistrarea datelor descoperirii.
Pe șantierele arheologice, obiectele sunt etichetate și depozitate în funcție de tipul artefactelor, de materialul din care sunt realizate, de poziția în care au fost găsite și de alte criterii relevante. Eticheta atașată cârligului pentru pescuit ne precizează că a fost descoperit chiar pe podeaua atelierului, în apropierea vetrei de forjă.
Având la dispoziție toate aceste date este momentul să stabilim un set de întrebări al căror răspuns va contribui la descifrarea biografiei obiectului.
O primă întrebare pe care o punem în legătură cu orice obiect este exprimată sub forma: Ce este sau La ce folosește obiectul
Însă în acest caz, cred că răspunsul este foarte clar pentru toată lumea.
O altă întrebare relevantă se referă la cine a folosit cârligul. Pentru a răspunde, trebuie să ținem cont de locul în care a fost descoperit: pe podeaua atelierului. Este evident că are legătură cu atelierul și cu meșterul care își desfășura activitatea acolo. Însă pescuia chiar el Sau a realizat acul pentru a fi livrat altcuiva
Răspunsul ne este oferit de alte descoperiri provenind din același loc. Anume oasele de pește, cu predilecție vertebre de crap. Să consemnăm și faptul că una dintre vertebrele respective a fost ,,modelată” sub forma unei mărgele.
Faptul ne demonstrează că în casa meșterului se mânca pește și că spiritul său creativ a găsit o modalitate de a utiliza chiar și oasele de pește … Și pentru că vorbim despre pește, ne vine în minte, firesc, o altă întrebare.
Unde a fost prins peștele
Satul Ardeu este străbătut de o vale care înconjoară dealul Cetățuie la nord și spre vest. În momentele de secetă, abia se scurge un firicel de apă în albia săpată în piatră. Însă atunci când plouă abundant, apa vine vijelios și aduce aluviuni. Dovadă a momentelor de furie a apelor sunt și Cheile Ardeului, scurte dar impresionante.
Ei bine, într-un astfel de pârâu întâlnim pești de mici dimensiuni precum cleanul. Poate că în vremurile îndepărtate era întâlnit și păstrăvul sau lostrița. Însă crapul este prezent în apele mai mari și mai line de la câmpie, așa cum este Mureșul, în zona noastră. Iar distanța de la Ardeu până la Mureș nu este deloc mare. Sunt cam 20 de km, distanță care poate să fie parcursă de un pescar pasionat în doar câteva ore chiar și pe jos. Dar ca să poți să mergi la pescuit, în acele vremuri ca și astăzi, trebuie să dispui de timp liber. Se pare că meșterul de la Ardeu avea suficient de mult timp liber pentru ca, din când în când, să poată să meargă la pescuit.
Probabil că era mai mult o activitate recreativă, un fel de sport, pentru că, dacă vrei să pescuiești o cantitate mare într-un timp scurt, folosești o plasă. Sau dacă nu ai timp de pierdut, folosești un coș din nuiele confecționat anume ca peștele să poată intra, dar să nu mai iasă, o vârșă. O lași seara în apă, iar dimineața aduni captura.
Cu undița nu este chiar la îndemâna oricui. Este un fel de întrecere în care peștele are și el o șansă. Trebuie să îl faci să muște momeala și cârligul. Iar pentru aceasta trebuie să te înarmezi cu răbdare, să știi cum trăiesc peștii, să găsești locul potrivit, uneori chiar să îl momești și câte și mai câte. Un pescar ar putea să completeze încă mult și bine toate însușirile pe care trebuie să le aibă. Meșterul nostru se pare că era un astfel de pescar, care avea și timp la dispoziție și pasiune pentru pescuit.
Ajunși cu analiza noastră până aici, ne putem gândi că am epuizat tot setul de întrebări pe care ni le putem pune în legătură cu acest obiect ,,banal”. Vă amintiți că la început am avut sentimental că este un obiect banal Dar ce am mai putea să ne întrebăm
Din descrierea piesei ne amintim că unul dintre capete a fost lățit, pentru a facilita prinderea cârligului de fir.
Dar oare, din ce era confecționat firul
Astăzi firul pentru pescuit este confecționat din ,,nilon”, din material plastic și e făcut să reziste, în funcție de grosimea sa, tensiunii provocate de peștii care se străduiesc să se elibereze după ce au mușcat momeala. Însă, în acele vremuri încă nu se inventase materialul plastic. Nu vom ști poate niciodată cu siguranță ce fel de fire folosea pescarul de la Ardeu, însă, poate că, fire cum sunt cele din cozile unor cai ar fi putut să satisfacă nevoile pentru pescuit. Ele sunt deopotrivă subțiri, rezistente și la îndemână.
În legătură cu pescuitul, putem să ne gândim și la alte detalii care trebuie să îl fi preocupat pe meșterul pescar. Este vorba, cum este și firesc, de momeli. Dar a detalia despre râme, viermi sau gândaci poate că nu va fi pe placul tuturor cititorilor noștri, cu toate că sunt pe placul peștilor. De aceea, ne vom limita la a presupune că momelile erau ușor de procurat în mediul în care trăia pescarul.
Ajunși cu analiza spre final, va trebui să formulăm câteva concluzii. Piesa ,,banală”, analizată în contextul nederanjat din Antichitate, ne oferă o serie de informații în legătură cu cel care a utilizat obiectul. Și în acest fel, putem să reconstituim o serie de detalii ale vieții unui personaj a cărui identitate nu o cunoaștem, dar care a trăit, în urmă cu două milenii, într-o cetate dacică.
Cu speranța că v-a plăcut povestea noastră de azi, vă așteptăm cu sugestii și comentarii pentru ca să îmbunătățim experiența noastră!

 

Sursa informațiilor Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.