LINK EXCHANGE

luni, 3 iunie 2024

Simpozion EtnoArheologie

 

Simpozion EtnoArheologie


Vineri 7 iunie 2024, ora 11, sala Rotonda UVT


În zilele de 7 și 8 iunie, la Timișoara va avea loc o nouă ediție a Simpozionului internațional de EtnoArheologie sub ilustra coordonare a profesorului Gheorghe Lazarovici, unul dintre pionierii acestui tip de cercetări interdisciplinare în țara noastră. Manifestarea este o colaborare între Universitatea de Vest Timișoara și Muzeul Satului Bănățean, fiind sprijinită financiar de Consiliului Județean Timiș.
Etnoarheologia este o interdisciplină a arheologiei, care îmbină cercetarea arheologului cu expertiza etnografului. Simpozionul își propune să reunească studii deosebit de importante din ultimii 30 de ani, care deschid o nouă perspectivă asupra interdisciplinarității arheologice.
Comunicările prezentate sunt o sinteză a unei munci asidue din partea cercetătorilor de renume și valorifică bogatul patrimoniu arheologic/etnografic al spațiului românesc, axându-se pe proiecte complexe de etnoarheologie (Munţii Banatului, etnoarheologia zonelor înalte din Banat şi Transilvania, etnoarheologia zonelor înalte din Transilvania).
La manifestare vor participa arheologi, etnografi, astronomi, lingviști, fizicieni, antropologi și alți cercetători din țară și din străinătate. Deschiderea va avea loc la sediul Facultății de Istorie de la Universitatea de Vest din Timișoara, strada Oituz nr. 4. Timișoara, sala Rotonda, ora 11, vineri 7 iunie 2024.


Vă așteptăm!

 

Sursa informațiilor Muzeul Satului Bănățean Timișoara.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu