LINK EXCHANGE

sâmbătă, 22 iunie 2024

„Sânziene la Maieru” - ediţia a IX-a

 


Sub egida Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, Muzeul „Cuibul visurilor” Maieru vă invită începând cu data de duminică, 23 iunie 2024, la o nouă expoziţie de fotografie şi obiect: „Sânziene la Maieru” - ediţia a IX-a.
Sărbătoarea Sânzienelor, aşa cum este cunoscută în denumirea populară, sărbătoare care, de altfel, coincide cu Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, serbată în fiecare an la data de 24 iunie, este încărcată, la fel ca alte sărbători din cursul anului, de o mulţime de obiceiuri sau datini care, la Maieru, încă se mai păstrează cu sfinţenie şi în timpurile actuale. Satul copilăriei marelui romancier Liviu Rebreanu este printre singurele localităţi din România, dacă nu, probabil, chiar singura care mai păstreaza şi în vremurile actuale multe dintre datinile legate de această sărbătoare, cea mai importantă dintre ele fiind aceea a săritului peste foc, ce are loc atât în seara premergătoare Sânzienelor (23 iunie), cât şi în seara de Sânziene (24 iunie).
Obiceiul îşi are originile în perioada dacică, la Maieru fiind consemnat în documente încă din anul 1768. Practicat şi în timpurile actuale, atât de tineri, cât şi de cei mai în vârstă, obiceiul dă prilejul tuturor localnicilor, dar nu numai, să se întâlnească în aceste două seri, în locuri bine ştiute de sute de ani, în jurul focurilor, pentru a sări peste acestea, pentru a depăna poveşti, pentru a întinde hora, pentru a juca, pentru a petrece, pentru a se purifica sau a se reînnoi şi – de ce nu?! – în cazul perechilor tinere, pentru a lega prietenii sau chiar logodne.
Nu uităm nici de pregătirile care precedă săritul peste foc, ca de exemplu: culesul sânzienelor şi al florilor, împletitul cununiţelor, strânsul lemnelor pentru foc, aprinsul focului, acestea, după săritul peste foc, fiind urmate de aruncatul coroniţelor pe acoperişul caselor, toate aceste datini şi obiceiuri fiind însoţite de numeroase credinţe, supersţiţii şi semnificații ce s-au adunat de-a lungul anilor.
Iată că încă se mai poate ca viaţa în interiorul satelor să pulseze după vechile tradiţii şi obiceiuri, multe dintre activităţile de zi cu zi făcându-se după acestea. De ce?! Pentru că aşa e bine şi pentru că ţăranul a învăţat secole de-a rândul de la moşii şi strămoşii lui să trăiască frumos.
Un obicei ancestral care merită adus în prim-plan, un obicei unic, care încă mai este păstrat şi care se înscrie, cu siguranţă, în promovarea partimoniului naţional al ţării noastre, obicei reflectat anul acesta printr-o expoziţie de fotografie şi obiect, împletită, la fel ca şi o coroniţă de sânziene, cu filmul documentar „Sânziene măierene” (realizat, anul trecut, de muzeograful de la Muzeul „Cuibul visurilor” Maieru), documentar care va fi pus la dispoziţia publicului vizitator pe toată durata expoziţiei.
Menţionăm că expoziţia poate fi vizitată, la Muzeul „Cuibul visurilor” Maieru, în perioada 23 iunie – 25 august 2024, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10-18.
Responsabil proiect: Muzeograf, Viorel-Daniel Partene


Vă aşteptăm cu mult drag!
Manager,
Dr. Alexandru Gavrilaş

 

Sursa informațiilor Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu