LINK EXCHANGE

luni, 22 aprilie 2024

EXPONATUL LUNII APRILIE LA MUZEUL MUNICIPAL „IOAN RAICA” SEBEŞ: ACUL DE BRONZ CU CAP DISCOIDAL, BIJUTERIE DE ACUM 4000 DE ANI

 

EXPONATUL LUNII APRILIE LA MUZEUL MUNICIPAL „IOAN RAICA” SEBEŞ: ACUL DE BRONZ CU CAP DISCOIDAL, BIJUTERIE DE ACUM 4000 DE ANI 


Exponatul lunii aprilie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş este un ac cu capul discoidal, care a fost descoperit la Sebeş „Podul Pripocului” într-o aşezare de epoca bronzului aparţinând fazei a II-a a culturii Wietenberg. Piesa a fost descoperită în anul 1960 în urma cercetărilor întreprinse de muzeul sebeşean, în colaborare cu Institutul de Arheologie din Cluj.
Acul, confecţionat din bronz, are lungimea 19,6 cm şi diametrul discului de 3,9 cm şi este ornamentat printr-un şir de proeminenţe realizate prin ciocănire dinspre partea opusă în tehnica „au repoussé” dispuse pe marginile discului, din care lipseşte un mic fragment. În şirul eliptic este încadrată o cruce realizată în aceiași manieră, iar sub disc tija este torsionată. Piesa a dezvoltat de-a lungul timpului o patină nobilă de culoare verde.
Originea acestui tip de ac se găseşte la începutul epocii bronzului din Europa Centrală, iar piesa de la Sebeş poate fi datată începutul epocii bronzului mijlociu. În preistorie legăturile comerciale ale zonei Sebeşului nu se limitau în numai la ariile învecinate, existând descoperiri care atestă contacte cu spaţiile răsăritene, dar şi cu Europa Centrală. Unul dintre marile drumuri ale care lega podişul Transilvaniei de câmpia Tisei şi Europa Centrală şi trecea, de-a lungul Mureşului. Aşa stand lucrurile, nu ne surprinde prezenţa în bazinul râului Sebeş, afluent al râului Mureş, a unor bunuri de prestigiu importate din alte arii culturale, cum este acul cu cap discoidal descoperit la Sebeş.
Pe acest drum se tranzitau atât sarea, necesară triburilor din vest unde acest bun lipseşte, cât şi unele produse finite din bronz sau aur, specifice spaţiului transilvănean. La schimb cu aceste produse, erau aduse materii prime pentru obţinerea bronzului (cositor, antimoniu, plumb), în baza acestor relaţii comerciale putându-se explica prezenţa la Sebeş a unor piese de factură central europeană, cum este acul cu cap discoidal de la „Podul Pripocului”, Sebeşul fiind situat pe un drum care lega zona saliniferă de la Ocna Sibiului cu Mureşul şi, de aici, cu Transdanubia şi Europa Centrală.
Pe lângă relaţiile de schimb, acul cu cap discoidal de la Sebeş reprezintă o dovadă a simţului estetic deosebit al orfevrarilor care l-au produs, dar şi preferinţele, în ceea ce priveşte podoabele, a celor care l-au achiziţionat, putând oferi indicii asupra modei şi a gustului în materie de podoabe, în acele timpuri. Astfel, se observă legătura comunităților din zonă cu centrele metalurgice central-europene, acul la Sebeş, alături de alte descoperiri, reprezentând una dintre cele mai estice apariţii ale acestui tip de podoabă, cu mult în afara ariei în care ele se concentrează (centrul Europei). Ţinând seama de cronologia absolută realizată pe baza probelor de radiocarbon din necropola Wietenberg de la Sebeş, contemporană cu locuirea de la „Podul Pripocului”, acul poate fi datat în perioada cuprinsă între secolul XX şi jumătatea secolului al XVIII-lea î. Chr.


Drepturile de autor pentru acest text aparțin Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș și Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș

 

Sursa informațiilor Muzeul Municipal “Ioan Raica” Sebeş.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu