LINK EXCHANGE

marți, 2 aprilie 2024

Bon pentru înzestrarea armatei

 

Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Teleorman, prezintă în luna aprilie a.c. un nou exponat în cadrul ciclului expoziţional „Exponatului Lunii”.
Obiectul prezentat este un ,,Bon pentru înzestrarea armatei’’ emis de către Casa Autonomă a Fondului Apărării Naționale pe baza Jurnalului Consiliului de Miniștri Nr. 269 din 6 februarie 1940.
,,Bonul pentru înzestrarea armatei” se prezinta sub forma unei coli de hârtie cu dimensiunile de 31,7 lungime și 22,5 lățime. Aceasta este încadrată de un chenar floral și este împărțită în două casete distincte.
Prima casetă este decorată în partea de sus cu două segmente florale în mijlocul cărora este prezentă dobânda de 4 % încadrată într-un cerc. Între cele două segmente florale se află stema României. Sub ea este inscripționat textul: ,, Casa Autonomă a Fondului Apărării Naționale”. Sub acest text este titulatura obligațiunii: ,,Bon pentru înzestrarea armatei”, seria 2 L, nr. 1143808 și suma de subscripție de 100 lei. Urmează textul cu scopul obligațiunii:
,,Emis de către Casa Autonomă a Fondului Apărării Naționale prin Casa Autonomă de Finanțare și Amortizare pe baza Consiliului de Miniștri No. 296 din 6 feb. 1940.
La data de 1 martie 1945, Casa Autonomă a Fondului Apărării Naționale va acorda prezentatorului suma de lei 100. Acest bon și rambursarea lui sunt scutite de orice fel de impozit sau taxe prezente și viitoare și în general de orice contribuție către Stat, Ținut și Comună”.
Sub acest text se află semnăturile Președintelui Casei Autonome a Fondului Apărării Naționale și ale Directorului general al Casei Autonome de Finanțare și Amortizare.
În a doua casetă sunt prezentate grafic trei imagini. Prima înfățișează doi soldați cu o mitralieră, a doua un tanc iar a treia o cazemată cu tunuri.
Pe verso obligațiunea are inscripționată Stema României flancată de valoarea dobânzii - 4% - sub care urmează textul:
,,România, Casa Autonomă a Fondului Apărării Naționale, Bon Pentru Înzestrarea Armatei, Lei 100.
Emis de către Casa Autonomă a Fondului Apărării Naționale pe baza Jurnalului Consiliului de Miniștri Nr. 269 din 6 februarie 1940.
Fiecare bon poartă o serie, un număr de ordine și semnăturile Președintelui Casei Autonome a Fondului Apărării Naționale și ale Directorului General al Casei Autonome de Finanțare și Amortizare, precum și o semnătură de control manuscrisă.
Dobânda acestor Bonuri este de 4% anual, adică pentru un bon de 100 lei pe timp de cinci ani este de 90 lei și se plătește la început, de aceea, Bonul de 100 lei se cumpără cu 80 lei.
Casa Autonomă a Fondului Apărării Naționale cu începere dela data de: 1 Martie 1945 va plăti prezentatorului acestui Bon suma de 100 lei (una sută). Bonurile ce nu se vor prezenta la plată până la 1 Martie 1947, nu se vor mai plăti.
Serviciul acestui Bon și plata lui, sunt scutite de orice fel de impozit sau taxe, prezente și viitoare și în general de orice contribuție către Stat, Ținut și Comună.
Nu se vor elibera duplicate după Bonurile pierdute, furate sau distruse.”
Sub acest text este prezentă ștampila Casei Autonome de Finanțare și Amortizare cu Semnătura de control.
În același regim au fost emise și Bonuri cu valoarea de 500 lei.

 

Sursa informațiilor Muzeul Judeţean Teleorman.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu