LINK EXCHANGE

sâmbătă, 10 februarie 2024

Despre Expoziția MATRIȚA DIN BRONZ DE LA SARMIZEGETUSA REGIA va fi azi, în partea a IV-a din proiectul on-line CE SE POATE VIZITA LA MUZEUL CIVILIZAȚIEI DACICE ȘI ROMANE?

 

















Despre Expoziția MATRIȚA DIN BRONZ DE LA SARMIZEGETUSA REGIA va fi azi, în partea a IV-a din proiectul on-line CE SE POATE VIZITA LA MUZEUL CIVILIZAȚIEI DACICE ȘI ROMANE?
Expoziția, deschisă cu mult timp în urmă, mai exact în 2015, se află în Palatul Magna Curia, la etajul I, curatorul său fiind C.S. dr. Cristina Bodó, MCDR.
Deși este expusă de ceva vreme, într-o sală exclusiv dedicată, cu panouri explicative detailate, cu redări grafice ale reprezentărilor existente pe suprafețele sale și replici ale obiectelor ce se realizau cu ajutorul său, nu toată lumea știe că MATRIȚA DIN BRONZ, se află la Muzeul din Deva.
De aceea ne-am gândit să reamintim acest aspect, printr-o scurtă prezentare a sa și vă invităm să o vedeți, în toată splendoarea ei, așa cum îi stă bine unei asemenea piese, parte din tezaurul național!
Descoperită în 2013, la Sarmizegetusa Regia (Grădiştea de Munte – Dealul Grădiştii, comuna Orăştioara de Sus), ”realizată din bronz, foarte probabil prin metoda cerii pierdute”, matrița ”este o piesă masivă, cu opt fețe, dintre care două au formă hexagonală, celelalte fiind rectangulare. Elementele de decor sunt redate în negativ (tehnica intaglio).”
”Cu o astfel de matriță se puteau realiza medalioane, falere, aplici ornamentale pentru vase, casete și mobilier, elemente ale unor bijuterii, din materiale prețioase (aur și argint) etc. În antichitate, o asemenea piesă era destul de costisitoare, astfel că întregul ei spațiu a fost utilizat. Reprezentările de pe matriță și dimensiunile lor corespundeau probabil gusturilor și preferințelor clienților, pentru că un orfevrar avea în vedere siguranța unei „piețe de desfacere” pentru obiectele rezultate”.
Piesa are, redat pe toate fețele sale, un bestiar, bogat și divers, ce redă animale reale: feline mari (leu, tigru, leopard), urs, mistreț, lup, taur, bour/zimbru, câine, cerb, cal, țap, antilopă, iepure, elefant, rinocer, hipopotam, și animale fantastice: grifoni (grifonul-vultur, grifonul-leu și grifonul-lup). ”Tema scenelor prezente pe matriță (lupta dintre animale) este foarte veche și răspândită pe spatii culturale vaste. Informațiile oferite de cercetările arheologice și unele detalii iconografice de pe piesă indică faptul că aceasta a fost realizată și utilizată în sec. I d. Hr. (poate a doua jumătate a acestuia) și la începutul secolului II d. Hr.”
”Prezența matriței în capitala Regatului Dac reprezintă o dovadă în plus a conectării acestui spațiu cultural la fluxul artistic și tehnologic de foarte bună calitate din antichitate” ( Info. dr. Cristina Bodó).
La muzeu există un volum despre Matrița din Bronz, pe care îl puteți achiziționa de la casierie de la parterul Magnei Curia!
Informații, imagini le găsiți și în volumul-catalog proaspăt apărut, pe care vi l-am prezentat ieri!
Așadar, vă așteptăm la Muzeu, să vedeți și această expoziție excepțională și să aflați cât mai multe despre acest artefact!
©MCDR

 

Sursa informațiilor Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu