Arte aplicate: Școala Regală de Ceramică din Bunzlau

 

Arte aplicate: Școala Regală de Ceramică din Bunzlau

 
Arta aplicată la industrie, un vis împlinit al Europei de la turnura secolelor 19-20, până în perioada interbelică, a reprezentat un deziderat și pentru artiștii români. Micii industriași și meseriașii se străduiau să producă în serie frumoase obiecte de uz casnic care să reflecte de altfel vechiul stil național românesc. Astfel, comerțul se împletea cu tehnica și cu arta în plină modernizare națională.
Ludovic Rüffer (n. 18 octombrie 1889), celebru industriaș și producător de sobe de teracotă în stil tradițional săsesc, a fost unul dintre reprezentanții - astăzi uitați - ai unui demers nobil pentru ceea ce s-a chemat industria românească de artă în perioada interbelică.
Ludovic provenea dintr-o familie cu tradiție în sobărie, o meserie artistică de mare utilitate la început de secol XX. La finalul secolului XIX, tatăl său, Ernest Rüffer punea bazele fabricii eponime la periferia Bucureștiului. Ludovic și familia sa au produs numeroase sobe de teracotă dar și variate obiecte ceramice, cât și feronerie, devenind industriaș. Recent recuperată, istoria familiei merită reprivită cu entuziasm.
Astăzi, ne orientăm asupra unui aspect inedit ce ține de formația lui Ludovic Rüffer, și anume contactul său cu Școala Regală Tehnică de Ceramică din Bunzlau. Detalii aflăm din volumul „Știri despre școlile de arte prusace” compilat cu ocazia a celei de-a treia expoziții germane germane la Dresda în 1906.
Dezvoltarea școlilor germane de arte și meserii
Marea expoziție internațională organizată la Londra în anul 1851, prima dintr-un lung șir de expoziții universale care urmau să fie organizate de-a lungul secolului trecut, a produs o schimbare asupra concepției despre arte și meserii, care și-au câștigat locul alături de artele majore.
Introducerea artei în industrie a fost ideea călăuzitoare a mișcării de Arts & Crafts din a doua jumătate a secolului al 19-lea, în slujba căreia s-au aflat muzeele de arte aplicate înființate în toată lumea, precum și școlile de arte și meserii.
A luat astfel naștere un fenomen artistic care promova folosirea vechilor artefacte ca surse fundamentale de inspirație pentru noile arte aplicate. Pe teritoriul german s-au folosit elemente din Renașterea germană – iar mai târziu, pe cel românesc, arta populară a fost cea mai intens promovată sursă de inspirație. Patrimoniul muzeului Minovici, mobilierul și o parte din ceramică, sunt astfel de exemple.
Transferul abundent de motive decorative a generat însă de multe ori produse de calitate artistică îndoielnică, fără a se ține cont de aspectul formal al obiectului și de armonia dintre formă și decor. Colecționarii și muzeele au contribuit la această stare de fapt, prin crearea unor colecții axate mai degrabă asupra obiectelor mai spectaculoase și nu a celor de uz zilnic.
Contactul cu produsele englezești marca Modern Style către finalul secolului 19 a generat pentru artiștii germani un nou interes formal, abandonând astfel vechile forme istorice și stilul istorist, utilizând în schimb formule moderne, elegante și simplificate, inspirate de lumea naturală. În școlile de arte și meserii erau predate științele naturale, fiind urmărite studiul formelor și mișcărilor plantelor sau animalelor. Un nou interes a fost acordat proiectării interiorului ca întreg.
Școala Regală Tehnică de Ceramică din Bunzlau
Școala din Bunzlau a fost creată prin colaborarea autorităților municipale ale Bunzlaului cu guvernul regal al statului prusac în 1897. Instituția de învățământ avea un caracter tehnic, cu un program de doi ani de zile, cursanții participând la ore de desen și pictură, modelaj, chimie (teoretică și practică), fizică, mineralogie și geologie, limbă germană, aritmetică și câte 14 ore de atelier pe săptămână.
Condițiile de admitere erau relativ ușor de îndeplinit: elevul trebuia să aibă vârsta de minim 14 ani, să primească consimțământul părinților sau tutorilor pentru a studia, să fi absolvit școala primară cu bune rezultate. Aveau prioritate cei care au lucrat într-un atelier de ceramică cel puțin un an. Rezidenții plăteau o taxă de 20 de mărci, pe când străinii (în regulament e folosit și termenul non-germani) 100 de mărci pe an.
Admiterile aveau loc semestrial, înaintea verii și în luna octombrie, anul școlar începând cu 1 aprilie. Școala oferea și un curs seral unde elevii puteau asista la lecții de desen, modelaj, contabilitate comercială, aritmetică și limba germană.
Directorul școlii, Dr. Wilhelm Pukall, era un reputat maestru ceramist din Berlin.
Asociat Fabricii Regale de Porțelan din Berlin, Pukall a fost autorul unui sistem educațional care îmbina dezvoltarea aptitudinilor artistice și cunoașterea tehnologică. Școala era un fel de institut de cercetare, fiind studiate condițiile locale de producție având totodată rolul de a moderniza producției ceramicii locale pe cale mecanică.
Profesorii școlii au introdus formule inovative de producția lutului și a glazurilor, cât și de modelare, decorare sau ardere. Astfel, modul vechi de prepararea lutului a fost înlocuit cu elutrierea, s-a introdus turnarea în forme de ipsos, putând fi astfel produse modele mai complexe. Noi tipuri de cuptoare au fost introduse pentru îmbunătățirea procesului de ardere.
Profesorii Ernst Heinecke și Wilhelm Waldeyer, foști asociați ai fabricii de porțelan amintite, și Karl Gross, sculptor și artist decorator reprezentant al Art Nouveau, au furnizat modele elegante și noi tehnici de decorare.
Atelierele locale au cooperat la rândul lor cu școala, întrebuințând noile inovații, precum și cu artiști și designeri creând în stilul modern european, utilizând limbajele proprii Art Nouveau, Secesionismul promovat de Wiener Werkstätte (atelierului vienez), Art Deco și Neue Sachlichkeit (Noua obiectivitate).
În 1936 au fost create mai multe fabrici numite „Bunzlauer Braunzeug”, unde se realizau vase ceramice maronii, culoare specifice acestei industrii locale, cu decorație albă pictată cu cornul. Noile fabrici au promovat totodată și reîntoarcerea la metode tradiționale de producere, precum roata olarului.
După al Doilea Război Mondial, în urma distrugerilor cauzate de conflagrație, Școala regală de ceramică și-a încheiat activitatea. Populația germană s-a retras, teritoriul german fiind transferat Poloniei, orașul Bunzlau fiind astăzi cunoscut sub numele de Bolesławiec.
Șederea la Școala de ceramică din Bunzlau a fost cu siguranță un real stimulent artistic pentru Ludovic Rüffer. Pe lângă importanța pregătirii tehnice într-un program superior și atmosfera generală marcată de căutări artistice formale și inovative, școala a facilitat contactul cu ideile artistice europene în domeniul artelor decorative.

Text: Mădălina Manolache

Imagini:
1. Ceramică în stil Art Nouveau produsă la Școala Regală Tehnică de Ceramică din Bunzlau – A treia expoziție de arte decorative, Dresa, 1906, Departamentul școlilor.
2. Articole utilitare și de lux realizate din argilă de ceramică Bunzlau, faianță, gresie și porțelan cu diverse glazuri – Expoziția artelor decorative germane de la Dresda, 1906.
3. Imagine rară din sala de expoziții a lui Ludovic Ruffer în perioada interbelică.

Surse:
Ministerium für Handel und Gewerbe, Nachrichten über die preussischen Kunstgewerbeschulen, [zusammengestellt gelegentlich der mit der 3. Deutschen Kunstgewerbeausstellung in Dresden 1906 verbundenen Ausstellung preussischer Kunstgewerbeschulen], Verleger Sittenfeld, Berlin, 1906, https://digital.slub-dresden.de/werkansicht/dlf/382422/1
Muzeul Ceramicii de Bolesławiec, https://en.muzeum.boleslawiec.pl/a
Offizieller Katalog der Dritten Deutschen Kunstgewerbe-Ausstellung, [12. Mai - Ende Oktober], Verleger Baensch, Dresden, 1906.
Schumacher, Fritz, Das deutsche Kunstgewerbe 1906, [Deutsche Kunstgewerbeausstellung Dresden 1906], Verleger Bruckmann, München, 1906.

#MuzeuldeArtăPopularăDrNicolaeMinovici

 

Sursa informațiilor Muzeul Nicolae Minovici.