LINK EXCHANGE

luni, 11 decembrie 2023

Față de masă din Dobrogea

 

Exponatul săptămânii – ”Față de masă din Dobrogea


În gospodăria tradițională românească, Sărbătorile Crăciunului au fost întotdeauna întâmpinate cu împodobirea ”camerei curate”. Din lada de zestre se scoteau ștergarul cel mai bun pentru icoană, cearceaful scrobit pentru pat și fața de masă curată, pe care gospodina așeza blidele cu mâncarea binecuvântată de către preotul satului.
Obiectul prezentat astăzi este o față de masă lucrată în primul sfert al secolului al XX-lea și achiziționată în anul 1981 din localitatea Ion Corvin, județul Constanța.
Piesa este țesută la război, în două ițe, din bumbac și borangic și se constituie din două foi încheiate cu acul.
Este decorată prin învărgare cu fir de bumbac mai gros, grupurile de vărgi intersectându-se într-o rețea cadrilată.
Pe trei dintre cele patru laturi prezintă un registru cu motive florale și fitomorfe alese peste fire cu bumbac roșu și alb. Pe margini este decorată cu dantelă croșetată terminată cu ciucuri, realizată din bumbac subțire de culoare crem.
Fața de masă, reprezentativă pentru decorarea interiorului tradițional dobrogean, a fost clasată în categoria juridică TEZAUR, prin Ordinul nr. 2173/31.03.2017, poziția 14, emis de Ministerul Culturii.

 

Sursa informațiilor Muzeul de Artă Populară Constanța.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu