LINK EXCHANGE

marți, 28 noiembrie 2023

Portul popular tradițional reflectat în filatelia și medalistica românească (1906 - 1946)

 






Cu prilejul Zilei Naționale a României, Consiliul Judeţean Constanţa, prin Muzeul de Artă Populară Constanţa, organizează, în perioada 29 noiembrie – 10 decembrie 2023, expoziția „Portul popular tradițional reflectat în filatelia și medalistica românească (1906 - 1946)”, cuprinzând timbre și medalii ce aparțin colecționarului Georgian Anghel.
Expoziția, găzduită de Muzeul de Artă Populară Constanța, are certă valoare documentară, bazându-se pe serii de mărci poștale românești din perioada Regatului României, pe care apar personaje îmbrăcate în costume populare din diferite zone ale țării.
Remarcabile sunt timbrele de binefacere ale Societății „Țesătoarea”, care a fost înființată la data de 27 ianuarie 1905 la București, sub protecția Reginei Elisabeta.
Având deviza „Viitorul țării îl țese femeia”, Societatea a militat pentru înflorirea industriei casnice textile țărănești, dar mai ales pentru obținerea borangicului, material ce nu se putea obține fără creșterea viermilor de mătase.
În cadrul acestei Societăți au funcționat ateliere de lucru, înzestrate cu războaie de țesut și alte unelte folosite la prelucrarea fibrelor textile. Astfel, au luat naștere piese de port tradițional, dar și numeroase țesături de interior (covoare, scoarțe), care ulterior au făcut obiectul unor expoziții de prezentare a autenticității românești.
Pe timbrele Societății apare Regina Elisabeta, îmbrăcată în port popular românesc, torcând sau țesând, ipostază care o apropie de viața tradițională a poporului român.
Alături de medalii din anii 1908 și 1911, în expunere este prezentat și Statutul Societății „Țesătoarea”, tipărit în anul 1905 la București.
Vă așteptăm miercuri, 29 noiembrie, ora 16.00, la vernisajul expoziției, alături de colecționarul Georgian Anghel.

 

Sursa informațiilor Muzeul de Artă Populară Constanța.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu