LINK EXCHANGE

duminică, 3 septembrie 2023

Unul dintre cele mai vechi vase grecești din colecția Severeanu este ulciorul cu decor geometric, expus în biroul doctorului Severeanu.

 


Unul dintre cele mai vechi vase grecești din colecția Severeanu este ulciorul cu decor geometric, expus în biroul doctorului Severeanu. 


Decorul este realizat cu firnis mat, brun și roșcat în anumite porțiuni, pe fondul gălbui al vasului. Pe toartă sunt adăugate patru serii de linii paralele despărțite de trei cruci în diagonală. Pe gât, trei zone paralele sunt despărțite de grupuri de câte trei linii orizontale: prima formată din două rânduri de triunghiuri hașurate, opuse și dispuse alternant, urmată de motivul meandrului hașurat și de un rând de păsări orientate spre stânga și separate de câte un romb hașurat. Pe umăr se află o zonă de metope despărțite de triglife si de rânduri verticale de câte șase cercuri cu un punct în mijloc. În fiecare metopă se află câte o pasăre și alte elemente decorative (romb hașurat, cerc cu un punct în mijloc sau un triunghi hașurat) sau o rozetă centrală cu patru petale hașurate și patru triunghiuri hașurate cu vârfurile orientate spre interior. Corpul este acoperit cu serii de elemente decorative - zigzaguri, frunze hașurate și o linie punctată, ce alternează cu grupuri de linii orizontale. Partea inferioară a vasului este acoperită cu firnis.


Vasul se datează în anii cca. 750-725 a. Chr., iar din punct de vedere stilistic poate fi atribuit atelierului “Bird and Lozenge Painter”.

 

Sursa informațiilor Muzeul George Severeanu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu