LINK EXCHANGE

joi, 28 septembrie 2023

Cununii grâului

 

Sub egida Consiliului Județean Bistrița–Năsăud, a Complexului Muzeal Bistrița–Năsăud, Muzeul „Cuibul visurilor” Maieru vă invită începând cu data de vineri, 29 septembrie 2023, la expoziţia de fotografie „Cununa grâului”. Reunind, în special, tablouri pe pânză după vechi fotografii care s-au păstrat în arhiva muzeului, expoziţia e completată de numeroase trofee sau premii, afişe, pliante, broşuri, embleme, fanioane, ghiduri şi texte ce au legătură cu datina „Cununii grâului”, aceasta fiind dusă mai departe, în special, de Ansamblul Folcloric „Cununa Maierului”, înfiinţat în anul 1960 de regretatul profesor şi muzeograf Sever Ursa, ansamblu care a participat la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale de folclor, câștigând numeroase trofee, atât în ţară, cât și în străinătate (Gannat în Franța, Zakopane în Polonia etc).
Datina „Cununii” invocă rodnicia pământului şi lauda culegătorilor spicelor de grâu. Pe lângă obiceiul străvechi al „ieşitul plugului întâiu”, când se seamănă grâul de primăvară, lanţul se încheie cu cel al „Cununii”, cu care se rotunjeşte, de fapt, un ciclu, remarcându-se printr-o mare simplitate şi plasticitate, adevărat etalon lingvistic şi melodic al graiului local.
Datina se desfăşoară după un adevărat ritual păstrat de la străbunii de odinioară.
Un gospodar mai înstărit are mult grâu de secerat şi puţine braţe de muncă. Mai are şi un fecior de însurat. Invită fetele la claca secerişului. Fetele seceră grâul ţinând-o mereu într-un cântec şi în glume, alături de feciorii care leagă snopii, fac jirezile şi clăile de snopi. La sfârşitul zilei şi la terminarea holdei, fetele împletesc o somptuoasă cunună din spice alese, care va fi purtată pe cap de cea mai frumoasă şi mai vrednică dintre ele. De ştiut e faptul că fata cu cununa este drăguţa feciorului gazdei. Astfel, datina conţine şi un voalat prolog de logodnă.
Alaiul urmează fata de la holda secerată până la casa gazdei în ritmul unei suite de 3-4 melodii lungi de o răscolitoare frumuseţe. Feciorii care întâmpină alaiul la răspântii şi la porţi, o stropesc cu apă curată din cofe şi căni de lut, într-o gestică simbolică de întâmpinare care se face cu apă în loc de pâine şi sare...
Odată ajunşi la curtea gazdei, una dintre secerătoare rosteşte o lungă oraţie, ca un fel de descântec mai puţin încifrat, plină de savoare, cu invocaţii şi replici satirice, menite să stârnească voia bună. Gazda cu găzdoaia lui ies în întâmpinare cu plosca cu ţuică şi farfuria cu plăcintă. Au angajat şi ceteraşi.
Fata care poartă cununa o întrerupe cu alte strigături pe fata care rosteşte oraţia. Apoi sunt rostite câteva invective satirice la adresa gazdei şi a feciorului, după care urmează momentul culminant: într-un gest solemn, ceremonios, feciorul ia, în sfârşit, cununa de pe capul alesei sale, o sărută, apoi ridică cununa spre cer şi i-o oferă gazdei care la rândul lui îşi face semnul crucii, o sărută şi el şi o poartă în jurul grupului.
Urmează petrecerea binemeritată, după ce gazda porunceşte muzicanţilor să cânte, cinstindu-şi truditorii. Perechile, care au aşteptat cu nerăbdare acestă clipă, încing jocul, uitând de osteneala zilei. Două jocuri străvechi: „Roata” şi „Tropota” sunt obligatorii în repertoriu.
După joc, tinerii, fac primii paşi de plecare strigând semnificativ: „Rămâi gazdă sănătoasă / Cu pită albă pe masă / Şi la anul când vinim, / Tot aşa să vă găsim!”
„Cununa grâului” conţine o revelatoare sublimare a existenţei şi perenităţii noastre din îndepărtate vremi daco-romane. Ar fi locul aici să precizăm că dragostea dintre tineri, şi nu numai, e ca un liant de la un capăt la altul al ceremonialului. Atât versurile, replicile, cât şi gestica simbolică ne fac trimitere la tăria iubirii şi la frumuseţea omeniei.
Iar fotografiile, trofeele, afişele, pliantele, broşurile, emblemele, fanioanele, ghidurile şi textele din această expoziţie, toate având legătură cu datina „Cununii grâului”, amintesc, de moştenirea unei datini străvechi de o adânca frumuseţe, ce a fost cândva pe aceste meleaguri.
Expoziţia poate fi vizitată la Muzeul „Cuibul visurilor” Maieru în perioada 29 septembrie – 20 noiembrie 2023.
Responsabil proiect: Muzeograf, Viorel-Daniel Partene
Vă aşteptăm cu mult drag!
Manager,
Dr. Alexandru Gavrilaş

 

Sursa informațiilor Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu