LINK EXCHANGE

joi, 24 august 2023

Medalia românească: 100 de ani de la promulgarea Constituției României de către Regele Ferdinand I

 

„100 de ani de la promulgarea Constituției României de către Regele Ferdinand I”
CONSTITUȚIA DIN 1923 – SIMBOL AL ROMÂNIEI REÎNTREGITE


Constituţia din 1923 a consacrat pentru prima oară în istoria constituţională a României, prin articolul 103, „dreptul de a judeca constituţionalitatea legilor şi a declara inaplicabile pe acelea cari sunt contrarii Constituţiunii”.
Acest document fundamental stipula că România este stat național unitar și indivizibil, al cărei teritoriu este inalienabil.
Erau garantate drepturile și libertățile cetățenești, fără deosebire etnică, de limbă sau religie, egalitatea cetățenilor în societate, libertatea conștiinței și întrunirilor, dreptul de asociere, secretul corespondenței, inviolabilitatea domiciliului.
Adoptarea Legii fundamentale a statului din 1923 a desăvârșit proiectul național al românilor de înfăptuire a statului național unitar. Prin Constituția din 1923, simbol al României Întregite, au fost integrate armonios tradițiile constituționale și democratice ale românilor, aceasta avându-și direct izvorul în Constituția din 1866.
Monetăria Statului dedică simbolului României reîntregite produsul medalistic „100 de ani de la promulgarea Constituției României de către Regele Ferdinand I”, inclus în Programul Medalistic 2023.
Setul de colecție – compus din medalie, certificat de autenticitate personalizat și cutie de lemn – poate fi procurat de la magazinele instituției noastre, la prețul de 1.061 lei/set pentru medalia din argint și de 463 lei/set pentru medalia din aliaj de cupru; prețurile includ TVA.


Medalia prezintă următoarele caracteristici tehnice:
# Material: Argint 999‰
- Diametru: 50 mm
- Greutate: 107 grame
- Calitate: patinată
* Tiraj fix: 60 bucăți
# Material: Aliaj de cupru
- Diametru: 50 mm
- Calitate: patinată
* Tiraj fix: 40 bucăți
shop online www.romanianmint.ro
Magazin FILARET - Strada Fabrica de Chibrituri Nr.30 sect, 5, Bucuresti
Magazin MIHALACHE - Bulevardul Ion Mihalache Nr.119, București
____________________________________
#MonetariaStatului #ConstituțieiRomâniei #RegeleFerdinandI #ProgramMedalistic #Medalii #Romania

 

Sursa informațiilor Monetăria Statului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu