CELESTINA

 

În august vă propunem ca eșantion al lunii un mineral al cărui nume provine de la culoarea tipică, albastru deschis, celestina. Prima denumire a mineralului a fost dată de Andreas Gotthelf Schütz în anul 1791, și anume fasriger schwerspath. Șase ani mai târziu (1797) Martin Klaproth îl redenumește schwefelsaurer strontianite aus Pennsylvania iar în anul 1798 Abraham Gottlieb Werner îi atribuie numele de zoelestin (în limba germană), de la termenul latin cœlestis care înseamnă celest (ceresc), o aluzie la culoarea albastră specifică, asemănătoare culorii cerului.

Deși mineralul era cunoscut dinainte de anul 1791 (în Sicilia, povincia Agrigento, a fost menționat alături de sulf, gips și aragonit) se credea că elementul chimic principal din compoziția acestuia era bariul deoarece stronțiul nu era încă descoperit. Odată cu descoperirea stronțiului în anul 1780 și descrierea oficială a acestuia în anul 1792 celestina și-a căpătat numele folosit și astăzi și recunoscut de IMA (International Mineralogical Association) în anul 1967.

Celestina are formula chimică SrSO4, face parte din gupul baritinei, seria baritină – celestină, cristalizează în sistem ortorombic, poate avea culori diferite (albastru pal, alb, roșcat, maroniu, uneori ușor verzui), prezintă luciu sticlos și este un mineral transparent până la translucid. Are origini sedimentare (format prin fenomene de diageneză) dar a fost întâlnit și în filoane hidrotermale. Interesant este faptul că, deși majoritatea radiolariilor au schelete alcătuite din silice (varietatea opal), există clasa Acantharea al căror schelet este format din celestină.

 

Sursa informațiilor Evenimente Muzeale.