Cunoscută în trecut și sub numele de „Săcelele Brașovului”, subzona Săcele a fost una dintre centrele pastorale cu cea mai mare pondere în păstoritul carpatic nord-dunărean. Comerțul amplu cu produse pastorale a oferit resursele materiale necesare pentru generalizarea, spre sfârșitul secolului al XIX-lea, a caselor de piatră și cărămidă.
În cea ce privește construcțiile anexe, George Moroianu consemna în anul 1938 că șuri acoperite cu paie mai erau doar foarte puține, întrucât au fost înlocuite cu construcții de zid și scândură, acoperite cu țiglă.
Stratul vechi de arhitectură fiind dispărut, este greu de reconstituit arhitectura de lemn a subzonei. Temelia arhaică era, probabil, construită din bolovani puși la colțuri, iar ceva mai târziu dintr-un șir de pietre peste care se puneau „tălchile” casei. La arhitectura de zid, temelia se transformă într-o fundație solidă construită din piatră, ea fiind îngropată la o adâncime de circa 50 cm, iar deasupra solului se înalță cu aproximativ 60-80 cm.
Sub una sau două din încăperile casei, de obicei sub tindă și sub cămară, se afla beciul, care avea ferestre mici orientate spre curte, iar uneori spre stradă. Umplutura de pământ și piatră era „muruită” la casele vechi, formând pardoseala camerelor.
Locuința monocelulară și cea formată din casă și cămară au dispărut de mult din această zubzonă. Cel mai bine reprezentat tip de case vechi a fost cel alcătuit din casă, tindă și cămară, descris și de George Moroianu.
Vă invităm la Muzeul Etnografic Săcele pentru a afla și alte aspecte din viața comunităților săcelene! Program: joi-duminică între orele 09:00-16:00.
Sursa: Țara Bârsei, vol. II, 1974
Foto: Case din Săcele, prima jum. sec. XX (Arhiva documentară a Muzeului de Etnografie Brașov)
#muzeuletnograficsacele #arhitecturatraditionala #Sacele
Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu